Reconstituirea. Regizor: Florin Iaru

Florin Iaru a încercat să reconstituie, à la Sherlock Holmes & pas cu pas, mecanismul votului de la Premiul Eminescu - Opera Omnia.

A ieșit un scenariu amplu, pe care-l reproduc mai jos.

Dacă ce spune el e confirmat de membrii juriului, atunci lucrurile sunt și stranii, și grave. 

Mai precis, e vorba despre două lucruri stranii & unul grav.

Le iau pe rând.

Straniu e că:

1) Procedurile de jurizare ale unui premiu de asemenea anvergură & prestigiu se fac prin telefon. Nici măcar la premiile școlare nu se procedează așa. Pentru a fi credibil & transparent, un premiu are nevoie de proceduri consemnate scriptic. Măcar prin e-mail. Sau, dacă tot țineau să lucreze prin telefon, se putea face uz de SMS-uri. Altfel, procedura aceasta prin telefon face întregul proces de votare neverificabil.

2) Membrii juriului au fost împiedicați expressis verbis să comunice între ei. Ce fel de juriu e acesta, în care nu se deliberează? Dimpotrivă, rostul unui juriu e de a discuta, de comun acord, criteriile de jurizare, de a explica de ce preferă un anume candidat altuia etc. Ar fi preferabil, de altfel, ca deliberările juriilor la puținele premii de prestigiu care ne-au mai rămas să fie publice, iar cei interesați să poată asista la ele. Dar despre asta voi scrie, în curând, un text separat.

Grav e că, deși comunicatele inițiale îl prezentau, toate, drept președinte al juriului pe Nicolae Manolescu, președinte oficial a fost Mircea Martin. Nu în sensul în care Mircea Martin i-ar fi uzurpat poziția lui Nicolae Manolescu, ci taman pe dos: cu toate că nu era președinte al juriului, Nicolae Manolescu a fost de fapt cel care a exercitat prerogativele corespunzătoare: a dat telefoanele, a centralizat voturile, a discutat cu fiecare dintre ceilalți membri ai juriului - deși, conform regulamentului, nu avea voie să comunice cu ceilalți membri ai juriului.. Aici vorbim deja nu de suspiciuni, ci de o încălcare a regulamentului, un viciu de procedură îndeajuns de serios pentru a anula rezultatul votului. 

Reproduc mai jos în întregime textul lui Florin Iaru.

Premiul Eminescu, povestea, așa cum (cred) că a fost.

1. Botoșanii fac propunerile:
Mircea Cărtărescu, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu și Gabriel Chifu

2. Se alege juriul extins:
Nicolae Manolescu, Mircea Martin (președinte), Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban și Mircea A. Diaconu.

Pînă aici, totul OK.

3. Prima ciudățenie. Prin tîrg apare zvonul că Mircea Cărtărescu s-ar retage/recuza. Neadevărat. Unii membri ai juriului vor fi atenționați ulterior de decizia (neadevărată) a lui Mircea.
A doua ciudățenie: deși Mircea Martin e președintele juriului, Nicolae Manolescu e adevăratul președinte, de la Paris. El va ține legătura telefonică cu membrii juriului, el va contabiliza voturile, el va comunica rezultatele, fără să comunice niciodată juriului numele și numărul celor votați. Participanții nu au voie să comunice unul cu altul.

4. Primul rund de votare, a doua ciudățenie: li se cere să dea și al doilea nume din lista de preferințe, pentru că votul e împrăștiat!!! Atenție, nu avem proces verbal, notiță, bilețel, ceva, orice.

5. A treia ciudățenie. Fără să afle ce s-a votat, jurații sînt rugați să mai voteze o dată, pentru că sînt patru poeți cu același punctaj. Deja lucrurile se încurcă, pentru că era normal ca aceia care nu au luat nici un punct sau numai unul să nu meargă mai departe. OK. Nu sînt decît presupuneri, dar, repet, nici un membru al juriului nu e înștiințat cine sînt poeții rămași în competiție.

6. Nici turul doi nu dă un cîștigător. Cine a fost în frunte, cine a rămas – totul e un mister și, nici pentru al doilea tur, nu există proces verbal. Deja lucrurile se încurcă. În acest moment (presupun) unul sau doi critici primesc un telefon de la Manolescu, prin care sînt rugați să-l sprijine pe cel care, oricum, e în frunte, dar îi mai lipsește un vot. Lucru nepermis de regulament.

6. A cincea ciudățenie. Gabriel Chifu e declarat cîștigător cu scorul de 4-3. Ciudățenia e că, în cazul acesta, în turul anterior, dacă scorul era cel puțin egal, nu era nici un favorit. Comunicatul oficial (procesul verbal) e trimis organizatorilor, consfințind scorul, dar nemenționînd fazele votului.

7. Ultima ciudățenie. Din tot ce am reușit să aflu, în turul doi un concurent a obținut patru voturi, lucru suficient și necesar pentru a cîștiga premiul.

Consecințe: presupun că votul comunicat organizatorilor nu e același cu votul exprimat. 

Întrucît banii premiului sînt bani publici, dar și pentru că trebuie să protejez secretul votului decisiv, cer tuturor membrilor juriului să comunice publicului opțiunile lor din tururile unu și doi.

Fair enough?