Reacții după Apel: Nicolae Manolescu, Florin Iaru, Dorin Tudoran, Bogdan Crețu, Rita Chirian

Fac mai jos un rezumat al reacțiilor ulterioare Apelului venind din partea câtorva scriitori importanți.

1. Nicolae Manolescu a reacționat, declarând la Radio Iași că e scandalizat de faptul că 30 de poeți s-au coalizat împotriva unui alt poet. Nu, domnule profesor: așa cum spune textul scrisorii, protestul nostru privește ce a făcut juriul. Nu poți face, în disprețul oricăror criterii valorice, lucruri atât de nedrepte și să te aștepți ca nimeni să nu reacționeze. E uimitor (și, cumva, întristător) că ați crezut că toată lumea o să tacă mâlc. Există scriitori cu nervul moral încă intact.

Altfel, cred că declarația urmărește doar să deturneze discuția de la fondul ei real, inventând o situație în care 30 de poeți invidioși se coalizează împotriva laureatului. Lucrul e evident fals:

1) Ajunge să citești protestul pentru a vedea că el se adresează juriului, nicidecum laureatului;

2) Cei 30 (care-s de fapt mai mulți, dar passons) nu sunt doar poeți, ci și prozatori și critici – e greu de înțeles în ce fel ar putea niște critici precum Paul Cernat, Alex Goldiș sau Andrei Terian, de exemplu, să invidieze premiul lui Gabriel Chifu.

Pe scurt, declarația domnului Manolescu se încadrează în definiția de manual a unei fumigene.

Declarația integrală a domnului Nicolae Manolescu, aici:

 http://radioiasi.ro/…/exclusiv-nicolae-manolescu-acuzat-ca…/

2. Florin Iaru a pornit o investigație care urmează să apară în Cațavencii - anunțată deocamdată pe Facebook după cum urmează: „ne aflăm, v-o spun acum, cu siguranță, în fața celei mai mari manipulări din istoria USR. Cei care i-au blamat pe membrii juriului, un pas înapoi. E doar un singur membru care a făcut nașparlia.”

Putem lesne intui ce membru al juriului ar fi avut și poziția, și interesul de a modifica rezultatul votului. Rămâne să vedem probele prin care Florin Iaru își susține ancheta & afirmația.

Până atunci, țin să precizez că „cei care i-au blamat pe membrii juriului” nu au de ce să facă „un pas înapoi”. Reacția noastră a plecat de la informații publice & comunicate oficiale - în care faptele arată așa cum le știm cu toții. Și tocmai disparitatea stridentă dintre acele fapte, pe de o parte, și admirația noastră pentru Ion Pop, Mircea Martin, Alexandru Cistelecan, pe de alta, a dus la reacția aceasta.

Care e, de fapt, un exercițiu de admirație vulnerată.

3. Dorin Tudoran, într-un text de pe blogul său numit Un software numit natura umană, observă: „Un premiu nu are nici pe departe mandatul pe care — în mod stupefiant pentru mine – i-l atribuie Radu Vancu: de a pune un semn de egalitate valorică între câștigătorii edițiilor sale”. Firește că are dreptate: nici eu nu mi-am închipuit vreo clipă că dl Chifu e într-adevăr egalul lui Mircea Ivănescu sau al lui Gellu Naum. Era, așa cum de altfel observă Dorin Tudoran mai jos, doar o „șarjă polemică”, menită să îngroașe tușele pentru ca nedreptatea să fie evidentă și pentru cei străini de fenomenul literar. Dorin Tudoran găsește șarja „fermecătoare”, dar inutilă. Având în vedere reacțiile & comentariile, îmi permit totuși să cred că mica șarjă polemică a avut efect.

Apoi, dl Tudoran observă: „Tot ce se poate aștepta de la un premiu – fie el Nobelul pentru literatură, fie el Premiu Național de Poezie “Mihai Eminescu” – Opera Omnia – este să fie plauzibil. În lipsa plauzibilității, mecanismul premiului este avariat.” Perfect de acord. Și, cum nu e deloc plauzibil ca Gabriel Chifu să ia un premiu în fața lui Mircea Cărtărescu sau Aurel Pantea (sau..., sau...), rezultă că „mecanismul premiului e avariat”. La această situație de avarie am reacționat și noi.

4. Bogdan Crețu, în rubrica lui din Ziarul de Iași, publică un text numit Cum se poate strica un premiu. Și pentru ce?, care se încheie după cum urmează:

„De data aceasta, spus simplu şi simplist, s-a mai stricat un premiu. Dar nu orice premiu, aici e durerea. Ci unul dintre puţinele repere ale vieţii noastre literare. Iar durerea şi mai mare este că la compromiterea premiului au pus umărul exact cei care au şi ţinut, până nu de mult, ştacheta sus. Mie unuia mi-e greu, dacă nu imposibil, să ghicesc miza în toată această poveste. Pentru că a-l premia, încă o dată, pe dl Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR şi mâna dreaptă şi, presupun, apropiat şi complice al dlui Nicolae Manolescu, preşedintele USR aflat, în urma modificării abuzive a statutului, la al treilea mandat, mi se pare o miză de tot măruntă.”

Iată, așadar, încă un critic de vârf din generația tânără care se raliază observațiilor din Apel. Să admitem că poeții pot fi mai pasionali în reacții; însă ce se mai poate spune atunci când destui dintre cei mai respectați critici aflați în jurul vârstei de 40 de ani au reacții la fel de tranșante ca ale poeților? În locul domnului profesor Nicolae Manolescu, aș reflecta mai mult la întrebarea aceasta. 

5. Rita Chirian postează, pe blogul ei, un text tranșant, numit Minutul de anarhie sau cât de urâtă e nemurirea, căruia-i citez finalul:

„Iată, domnule Manolescu, nu coalizarea a 33 de scriitori ar trebui să vă scandalizeze, ci tot ce șade dincolo – nu în subteranele – acestei reacții.

            Sunt membră a USR din 2010. În 2013, întâmplarea & un fel de entuziasm crescut sub clopot de sticlă au făcut să devin președinte al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România. Se prea poate ca toată energia pe care am irosit-o atunci să fi fost catalizată de simpatia mea pentru Ioan Radu Văcărescu și pentru scriitorii pe care-i aveam în preajmă, unii – membri ai Uniunii (precum Andrei Terian), alții vocali împotriva ei (ca Radu Vancu).

Îmi arăt astăzi, la capătul a mai mult de un an, dezgustul și siderarea. Eșecul. Sunt prea tânără pentru rinocerizare, iar fibra belicoasă, ca și cea oportunistă sunt străine de mine.

Sunt convinsă că, foarte curând, Comitetul filialei va propune Adunării Generale recuzarea din funcția de președinte și excluderea mea din Uniune. Sunt, firește, un corp străin în această organizație care nu-mi reflectă principiile.”

E, după știința mea, prima dată cînd un președinte de filială USR are o asemenea reacție publică. Ceea ce arată două lucruri:

1) că, de data asta, lucrurile chiar au ajuns prea departe;

2) că Rita Chirian e nu doar un poet excelent, ci și un om pentru care etica nu se negociază (nici măcar cu ierarhia USR).

Chapeau.

P.S. Cei care vor să semneze Apelul pot trimite un e-mail la adresa: apel.pentru.poezie@gmail.com