vineri, 29 iunie 2012

"Frânghia înflorită". Cronica Teroristei

Luciat, a.k.a. Teorista, a scris un text foarte frumos despre Frânghia înflorită în rubrica ei din Ora de Cluj.
De fapt, n-o să mă mulţumesc să dau link-ul - textul m-a emoţionat aşa de tare, încât o să-l transcriu aici. :)

Moartea merge înainte

Radu Vancu, Frânghia înflorită, ed. Max Blecher, 2012

M-am declarat cu entuziasm fan al lui Radu Vancu de la prima carte de-a lui pe care am citit-o (în 2007), biographia litteraria (apărută în 2006). Speram atunci să fie un poet de cursă lungă, să mai am ce citi din el – şi aşa a fost.

Mi-a plăcut şi în Monstrul fericit (2009), iar Sebastian în vis (2010) m-a în-ne-bu-nit. A mai fost şi Amintiri pentru tatăl meu (2010), o compilaţie din biographia… şi Monstrul…, cu câteva inedite extraordinare.

Dacă în biographia… mi-au luat ochii talentul, o tradiţie personală pusă în pagină (singura tradiţie adevărată – cea a lecturilor personale, aici din Mircea Ivănescu, John Berryman, Frank O’Hara etc., nu a vreunui canon), strălucirea poeziei ca artă, pe parcurs altceva a ieşit mai tare în evidenţă: subiectul. E o luptă pentru atenţie în poezia lui Vancu fix între conţinut şi stil, ambele puternice – dacă vreţi, e ca într-o pictură în care, din două culori complementare, nici una nu e diluată.

Sebastian…, mini-epopeea fantastică, soră mai mică a Levantului lui Cărtărescu, mi-a recreat fascinul catalepsant (ca să-l parafrazez pe autor) din biographia…, cel datorat magiei scrisului, dar acum, în Frânghia înflorită, a apărut din nou în primul plan, în toată grozăvia lui, Subiectul lui Vancu: sinuciderea tatălui. Tot ce ţine de sinuciderea tatălui se află, deocamdată, în două volume: Amintiri pentru tatăl meu şi Frânghia înflorită. Tot ce e mai bun, adică, după părerea mea, din poezia de până acum a lui Vancu, minus Sebastian în vis – care rămâne, tot deocamdată, într-o categorie separată.

Asta e întrebarea, bineînţeles: se poate insista atâta pe un subiect, în patru volume, unul după altul, fără riscul de a-l toci de tot? Chiar dacă e vorba de poezie, nu de proză? Poţi scrie în fel şi chip, ani la rândul, despre aceeaşi clipă, pe la unşpe şi cinci în dimineaţa de 1 noiembrie ’97 (am dedus data şi ora exactă din câteva poeme separate), când ţi-ai găsit tatăl spânzurat şi i-ai tăiat frânghia de la gât?

Am citat şi altădată acest pasaj dintr-un roman de Michael Chabon: “Boala miezului nopţii e un fel de insomnie emoţională. [...] ăsta e motivul pentru care scriitorii – ca şi insomniacii – sunt atât de predispuşi la accidente, atât de obsedaţi de calcularea ghinioanelor şi a oportunităţilor ratate, atât de înclinaţi spre meditaţie, dar totodată incapabili de a renunţa la un subiect chiar şi atunci când sunt imploraţi, în mod repetat, s-o facă.” Aşa îl văd acum pe bărbatul îndrăgostit de tată şi de fiu din poeziile lui Radu Vancu: un om care, de pe 1 noiembrie 1997, suferă de o veşnică insomnie emoţională. Când începe din nou să scrie poezii despre acelaşi subiect, i le citeşte soţiei: “Cami s-a făcut palidă şi, cu ochii aprinşi de o febră subită, a spus atât: ‘Cred că ar fi timpul să-l laşi în pace’. Avea dreptate. Poate n-ar trebui să le public.” (pag. 19).

Frânghia înflorită e, într-un fel, un eşec. Eşecul luptei cu această insomnie emoţională. Dacă ar fi un roman, aşa aş spune – nu văd de ce, la urma urmei, n-am putea găsi şi un roman în această “artă de familie” a lui Radu Vancu. Un roman în care afli pe rând amănunte despre ce s-a întâmplat la momentul zero, despre conflictul de dinainte între tată şi fiu, despre înţelegerea conspirativă de la începuturi, despre bătaia cu unchii la înmormântare, despre lupta cu demonul alcoolului care e cât pe ce să răpună şi a doua generaţie, despre dragostea salvatoare, despre un copil magic, despre o fericire ca o cuşcă… şi, în fine, despre eşecul care dublează fericirea, despre cum viaţa merge înainte, dar şi moartea merge înainte.

Moartea tatălui merge înainte, în paralel cu viaţa fericită a fiului, asta e ceea ce se întâmplă în Frânghia înflorită. Toate poemele încep aşa: “Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi/cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,/când te lasă inima să-l visezi:”. Urmează visul, viziunea, halucinaţia, criza. Cadavre întinse în sicriele lor, ca bolnavii în paturi de spital, Dumnezeu care-şi face rondul printre ele însoţit de îngeri, ca un doctor însoţit de asistente, visurile viilor explodând pe cerul morţilor, amintirile care se sting, un mort sperând să nu-şi vadă fiul prea curând… După care, pe o pagină separată, între paranteze pătrate, comentariile diurne ale unui autor cum nu se poate mai rezonabil, pe alocuri eseist, încercând să iasă din insomnia lui emoţională. Mi-e imposibil să spun dacă prefer textele curat poetice sau pe cele prozaice – sunt sudate, exact aşa cum trebuie ca să-ţi dea senzaţia (senzaţia, nu ideea!) horror a vieţii şi a morţii înaintând umăr la umăr, uneori călcându-se una pe alta.

Merită citit şi ca un roman, insist cu asta. Că poezia vă va fi evidentă şi vă va câştiga pe nesimţite, oricum. Poftim: “După ce i-au luat cadavrul, sub ţeava unde atârnase tati a rămas sfoara de rafie. Am privit-o lung, moartea aştepta în ea precum mierea în flori, proaspete şi fremătătoare ca petalele roşii din obrăjorii fiului meu seara, când râsul îi miroase a cereale cu lapte şi miere.”

Read more...

miercuri, 27 iunie 2012

Concurs de debut Max Blecher - Herg Benet, II























Casa de editură Max Blecher (www.maxblecher.ro) și Editura Herg Benet (www.hergbenet.ro) organizează ediția a II-a a concursului anual de debut, continuând inițiativa pornită în 2011, al cărei scop este descoperirea și publicarea unor autori valoroși încă nedebutați în volum. Un concurs deschis poeților și prozatorilor pregătiți să propună publicului cărți puternice și originale pe care cele două edituri le vor publica și promova în maniera în care au făcut-o cu volumele câștigătoare ale primei ediții.

    Desfășurare:

    Concursul va avea două secțiuni: Poezie și Proză.

   Condiția principală este ca participantul să nu fi debutat până acum în volum. Nu există limită de vârstă pentru înscriere.

   Premiul constă în publicarea a două manuscrise câștigătoare, astfel: la Casa de editură Max Blecher va apărea volumul de poezie, iar la Editura Herg Benet volumul de proză care au întrunit cele mai mari punctaje în urma jurizării. 

    Adresa de e-mail la care pot fi înscrise manuscrisele este debutMBHB@gmail.com

    Data limită până la care pot fi înscrise în concurs manuscrisele este 15 septembrie 2012.

   Juriul concursului de debut pentru poezie este alcătuit din: Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin, Iulia Militaru, Răzvan Țupa și Radu Vancu.

   Juriul concursului de debut pentru proză este compus din: Dan Coman, Cristina Nemerovschi, Felix Nicolau, Octavian Soviany și Alexandru Voicescu.

  Cele două cărți vor fi lansate și promovate în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2012.

Read more...

luni, 25 iunie 2012

Ana Dragu, "Păzitoarea". Scrisul ca urgenţă ultimă


            






















Câţiva dintre cei mai buni poeţi români recenţi reuşesc să-ţi dea senzaţia că scrisul lor vine dintr-o stare de urgenţă ultimă. Între ei, Ana Dragu face parte dintre acei puţini care scriu despre urgenţă fără să facă apel la retorica standard a urgenţei; acolo unde alţii ţipă, ea vorbeşte natural. Atât în Păpuşa de ceară (Charmides, 2008), cât şi în recenta Păzitoarea (Charmides, 2012), nimic din Schrei-ul expresionist nu trece în versurile ei, care altfel sunt îmbibate de feeling-ul zis expresionist ca tifonul de sânge. Dacă preferă gravele acutelor şi bemolul diezului, situându-se adică decisiv împotriva retoricii, aceasta nu înseamnă că poeta nu-şi calculează totuşi infinitezimal efectele; ba chiar dimpotrivă, din jocul calm al subtonalităţilor se alcătuieşte un ton grav şi tensionat, ale cărui accente, distribuite fără greş (graţie unui auz absolut pe care Ana Dragu îl are ca puţini alţii), sunt cel puţin la fel de tulburătoare ca teribilele strigăte ale posedaţilor retoricii.
Însă calitatea primă a poeziei sale nu vine din tehnică, ci din viziune. Mai precis, din uimitoarea ei capacitate de a hibrida într-o sinteză personală viziunile a doi maeştri aparent reciproc ireductibili. Pe de o parte, în ceea ce priveşte imageria, Ana Dragu îşi admite aproape făţiş filiaţia naumiană, imaginile ei fiind tot atâtea obiecte psihice remarcabile şi stranii aduse la suprafaţa conştiinţei şi a textului; pe de altă parte, natura dialogală a poeziei ei aminteşte uneori îndeaproape de poemele lui Mircea Ivănescu, şi ele orientate de acelaşi tropism erotic înspre un tu absent ori inabordabil (următorul început de poem ar putea fi, de pildă, oricând semnat de Mircea Ivănescu – eventual doar cu o altă tăietură a versurilor: „departe  ∕ e noaptea în care eşti  ∕ îndeajuns de nimeni încât să poţi părea oricine”). De altfel, ataşamentul pentru poezia ivănesciană e admis făţiş, de la bun început, întreaga carte stând sub semnul unui splendid epigraf extras din poezia lui Mircea Ivănescu: „acum m-am întors eu însumi aici – şi privesc eu în jur, / să văd ce a văzut fiinţa aceea nevăzută / când a privit în mine – şi a lăsat urmele acelea plecând”.  
Teoretic, aceşti doi poli extremi (adică suprarealitatea onirică, la un capăt al spectrului, şi biografismul cotidian, la celălalt) sunt antinomici, nu pot coexista în discursul poetic; practic, însă, iată că reuşesc să coabiteze cum nu se poate mai bine, antinomia lor alimentând un flux continuu de tensiune poetică. Faptul e posibil întâi de toate pentru că biografismul din poezia Anei Dragu nu e unul hard, care să stenografieze banalitatea profundă a zilei; ceea ce se caută în biografie nu e evenimentul, ci tensiunea pe care acesta o subîntinde, sau, cum memorabil se spune undeva, „doar febra asta miraculoasă  ∕ în care raţiunea dă greş  ∕ pentru că e un instrument prea precis”. E, s-ar putea zice, o formulă de biografism în care e consemnat nu cotidianul, ci accidentele lui hazardat-obiective, ca în acest splendid poem numit totalitarism sexual: „azi cuvintele par la fel de înfiorătoare / ca dragostea / ajunsă pe mâinile unor nepricepuţi // căci cine mai are puterea de a înfiora acum // când gemenii atroce s-au trezit / au nevoie de linişte / şi de tavane înalte // să-şi strige: // pe unde se intră în tine? // ce ne facem cu febra noastră de acum / ce ne facem cu febra oricui // cu ochii care-au văzut nevăzutul / şi-apoi au împroşcat viitorul în beznă”.
Apoi, sinteza aceasta între Gellu Naum şi Mircea Ivănescu e posibilă şi pentru că există un termen mediu, recte un al treilea maestru, poate ceva mai discret, care funcţionează cumva mitigant, orientând discursul poetic înspre soluţia hibridă a unui biografism fantast; e vorba despre Cristian Popescu, a cărui poezie face obiectul uneia dintre puţinele referinţe intertextuale ale unei poezii atât de categoric antilivreşti: „să nu se supere familia ta  ∕ dar familia mea e mai bună  ∕ familia mea e la fel de frumoasă ca familia popescu  ∕ mult mai adevărată decât arta”. În fine, consider această capacitate de a transla suprarealitatea în biografie marea calitate a poeziei Anei Dragu, generând nu de puţine ori poeme splendide, precum acest d poem: „azi e cumplita zi de luni, / căscându-se la picioarele tale ca un început de avalanşă / ziua în care deschizi ochii cu spaimă // viaţa ta poate dispărea oricând din viaţa ta / odată cu tatăl bunica fratele sora / prietenul tău cel mai bun // azi e cumplita zi de luni // când nu crezi că dragostea ta are o şansă / şi faci tot ce poţi să te-asiguri că n-are / nici o şansă // ziua de după noaptea în care / ai visat că îţi arde copilul de viu / în pat // ziua de după ziua în care ai jefuit / în care eşti prins / şi totul pare ireal // şi nu apare nimeni c-o portocală în mâna stângă / pe care să ţi-o paseze greşit / cu un gest // retardat şi dulce”.  
Fac aici o paranteză lămuritoare: foloseam cândva pentru grupul de la Bistriţa, din care Ana Dragu face parte, alături de Dan Coman, Florin Partene şi Marin Mălaicu-Hondrari, denominaţiunea colectivă „esteţii de la Bistriţa”. Nu mă revizuiesc, dimpotrivă, mi se pare la fel de potrivită, atâta doar că mi se pare că e nevoie de o nuanţare: mi-am dat seama că a-i califica drept esteţi poate să fie o chestiune înşelătoare, întrucât cititorul ar putea fi tentat să şi-i reprezinte ca pe nişte calofili scrobiţi şi factice, calculându-şi pe planşa de desen efectele şi fioriturile. Când adevărul e taman pe dos: esteţii aceştia iubesc într-adevăr frumosul, însă în acea variantă soteriologică, expiatoare a lui. Dacă-şi pun, precum Ion Mureşan, gâtul între poem şi cauza lui, o fac în numele acelei frumuseţi care va mântui lumea, iar nu de dragul jocului stilistic în sine. Sunt, aşadar, esteţi – însă unii care trăiesc frumosul ca pe o religie. Distinguo fără de care datele problemei n-ar fi îndeajuns precizate.    
Pe lângă Păpuşa de ceară, nedrept de puţin luată în calcul la recensămintele şi jocurile de societate ale criticii literare, Păzitoarea e a doua carte excelentă a Anei Dragu şi una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale generaţiei recente. Sper din toată inima că de data asta vor fi ochi s-o vadă.

(cronică din Euphorion)

Read more...

marți, 19 iunie 2012

Bucureşti. Lecturi de poezie la Centrul Cultural Alternativ & la ICR




Mâine, adică miercuri, plec la Bucureşti, alături de poeţii Ana Donţu şi Anatol Grosu şi de masterandele Teodora-Ioana Coman (care nu e una şi aceeaşi persoană cu poeta Teodora Coman :) ) şi Iuliana Vrejea.
O să participăm la Colocviul Masteratului de Studii Literare Româneşti de la Literele bucureştene, ediţia a treia. Cu program serios şi organizare brici, datorată Andreei Drăghicescu.


Inimile noastre de poeţi provinciali tresaltă la gândul că o să avem şi lecturi de poezie în Bucureşti. Prima dintre ele va avea loc joi, de la 7 seara, la Centrul Cultural Alternativ al Iuliei Militaru, de pe strada Dianei nr. 4. Vom citi acolo, în cadrul Institutului Blecher, Ana Donţu, Anatol Grosu, Claudiu Komartin şi cu mine. (După cum se vede şi de pe afişul, ca de obicei superlativ, al Anei Toma.)
Apoi, vineri, de la 6.30, în grădina Institutului Cultural Român, va avea loc o altă seară de poezie. Poeta croată Bozica Jelusic va citi în limba maternă, urmând apoi lectură în română cu Marin Mălaicu-Hondrari, Adela Greceanu, Domnica Drumea, Claudiu Komartin şi cu mine.
Vă aştept cu drag. :)

Read more...

luni, 18 iunie 2012

Scrisoare deschisă a traducătorilor ICR către Victor Ponta

[Am primit de la traducătorii ICR următoarea scrisoare deschisă, cu rugămintea de a o distribui.
Iat-o, aşadar:]


În atenţia d-lui Victor Ponta,
Prim-ministru al României,

Stimate Domnule Prim-ministru,

Am aflat cu îngrijorare despre modificarea statutului Institutului Cultural Român. Salutăm dorinţa dumneavoastră de a introduce o transparenţă mai mare în administraţia publică, dar în acelaşi timp suntem surprinşi de faptul că începeţi exact cu ICR, o instituţie cu care noi am avut o colaborare excelentă în ultimii ani.
Noi suntem traducători literari din diferite colţuri ale lumii, şi ca persoane care au investit foarte mult timp în a studia limba română, nu putem rămâne indiferenţi faţă de modul în care cultura României este prezentată în lume. Credem că în ultimii ani meritul principal al ICR a fost că a reuşit nu numai să promoveze cu succes cultura română în rândul diasporei româneşti, ci şi să atragă interesul publicului străin, consolidând astfel imaginea culturală a României în lume.
În cazul specific al traducerilor literare, programele de promovare ale ICR au condus la publicarea câtorva sute de volume din literatură română, apărute la mai multe edituri de renume din străinătate. Vă putem asigura că alegerea autorilor şi a operelor care au fost şi, sperăm, vor fi traduse în continuare le-a aparţinut exclusiv traducătorilor - persoane informate, care au investit foarte mult timp în studierea nu numai a limbii române, ci şi a literaturii, culturii şi civilizaţiei într-un sens mai amplu, investind deasemeni mult timp şi eforturi căutând  şi convingând editorii  să publice cărţi ale autorilor Români - şi editorilor străini, ICR evaluând proiectele doar din punctul de vedere tehnic. Aşa că poate fi exclusă orice suspiciune de politizare, cel puţin în ceea ce priveşte acest capitol din activitatea Institutului. 
În acelaşi timp, programul de reşedinţă pentru traducători organizat, tot de ICR, la Palatele de la Mogoşoaia, ca şi bursele pe care ICR le acordă în fiecare an traducătorilor profesionişti, au contribuit în mod însemnat la formarea unei noi generaţii de traducători din străinătate, dedicate promovării literaturii române în alte zeci de limbi.
Cunoscând îndeaproape activitatea ICR, putem afirma cu convingere că acesta este o instituţie culturală modernă cu care România se poate mândri peste tot în lume. Angajaţii Institutului cu care am intrat în contact sunt profesionişti cu experienţă, devotaţi promovării culturii române. În acest context, considerăm că orice demers menit să reformeze structura ICR-ului trebuie să fie unul foarte prudent şi să ţină cont de reuşitele acestei Instituţii, pentru că altfel România riscă să piardă ceea ce are mai preţios.

Cu aleasă consideraţie,

1.  Elena Borrás García, Spania
2.  Joanna Kornaś-Warwas, Polonia
3.  Any Shilon, Israel
4.  Ivan Radev, Bulgaria
5.  Andrei A. Popovici, Statele Unite ale Americii
6.  Anita Natascia Bernacchia, Italia
7.   Ileana M. Pop, Italia
8.   Antonio Morillo Castellanos, Spania
9.   Petra Mendlova, Cehia
10. Mauro Barindi, Italia
11. Oana Ursulesku, Serbia
12. Antonia Escandell Tur, Spania
13. Alexandru Gorda, Ucraina
14. Danilo De Salazar, Italia
15. Serafina Pastore, Italia
16. Irina Djuran, Serbia
17. Anja Arsic, Serbia
18. Anna Ferrario, Italia
19. Jelena Popadić, Serbia
20. Vasilka Aleksova, Bulgaria
21. Clara Mitola (Italia)
22. Christian Santacroce, Spania
23. Lora Nenkovska, Bulgaria
24. Raluca Toma, Italia
25. Bruno Mazzoni, Italia
26. Gerhardt Csejka, Germania
27. Mihály Lakatos, Ungaria
28. Jan Willem Bos, Olanda
29. Jan Cornelius, Germania
30. Aronne Mapelli, Italia
31. Razvan Purdel, Italia
32. Marta Tórz, Polonia
33. Alvaro Albornoz, Chile
34. Heini Ekman, Finlanda
35. Dominik Małecki, Polonia
36. Magdalena Suwara, Polonia
37. Alina Damian, Italia
38. Sunia İliaz Küçükbıçakcı, Turcia
39. Jelena Aleksic, Serbia
40. Iulia Batioha, Ucraina
41. David Grau Peñas, Spania
42. Georg Aescht, Germania
43. Maria Luisa Lombardo, Italia
44. Ivana Olujić, Croaţia
45. Sigrid Nanut, Italia
46. Adele Tarditi, Italia
47. Vanina Bojikova, Bulgaria
48. Ewelina Szlęk, Polonia
49. Gabriele Di Palma, Italia
50. Przemysław Dębowiak, Polonia
51. Alina Bordian, Ucraina
52.  Ivan Pilchin, R. Moldova
53.  Laure Hinckel Manea, Franța



Read more...

sâmbătă, 16 iunie 2012

Ponta, "Micul Groza"? Dimpotrivă!


Nu poţi să nu admiri eficienţa guvernului Ponta - simultan cu Horia-Roman Patapievici, şi Dorin Dobrincu, istoric şi manager meritoriu, e epurat de la Arhivele Naţionale.
Cred că e nedrept să i se spună lui Ponta "Micul Groza". Mai degrabă Groza avea stofă de "Micul Ponta". :)

Read more...

vineri, 15 iunie 2012

Istodor: "Razvan Theodorescu in locul lui Patapievici. Sau cum ruginitzii nu se lasa niciodata!"


Preluare de pe blogul lui Eugen Istodor.
Dacă-i adevărat, e revoltător.


Aşadar, spune Istodor:


Razvan Theodorescu in locul lui Patapievici. Sau cum ruginitzii nu se lasa niciodata!

Postat pe Iunie 15, 2012 de Istodor
Patapievici si ICR au facut treaba culturala in citiva ani cit Romania in 50. Patapievici si ICR-ul sint astazi prada politica usoara. Din surse personale, omul dorit in fruntea ICR este Razvan Theodorescu. Omul lui Ion Iliescu, sef TVR, sef la Cultura. Ins cu ceva glagorie in cap, dar fara initiative personale, neam de sluga decit fiu al constructiei, admirator al depasitilor: Paunescu, Sararu, Buzura si a altora cu penelul tocit si  expirat. Gura mare, cap patrat. Genul periculos: stie cultura, dar nu-i foloseste la nimic.
Stiu ca Patapievici si Mihaies v-au complexat cultural, v-au zis-o verde-n fatza, au tzinut fanatic cu Basescu, dar cit de complexatzi putetzi fi ca sa nu depasitzi orgoliul meschin, rautatea.
Pentru ceea ce au facut la ICR, merita sa ramina! Ne-au facut un bine, fraierilor!


Read more...

joi, 14 iunie 2012

ICR

E previzibil ce se întâmplă cu Institutul Cultural Român: era neapărată nevoie de mutarea lui de sub tutela Preşedinţiei sub cea a Senatului pentru ca Horia-Roman Patapievici să poată fi debarcat.
De ce să fie debarcat? Fireşte, pentru că opţiunea lui politică e pro-Băsescu. Or, pentru guvernanţii actuali, asta e o culpă intolerabilă, într-atât de gravă, încât anulează dintr-un condei tot ce s-a întâmplat bun la ICR în decursul mandatelor lui H.-R. Patapievici. Ce mai contează, aşadar, că numărul de filiale ICR a crescut până la 19, aproape toate cu o activitate nu doar intensă, dar şi foarte vizibilă, încât intelectuali europeni de primă mână declară evenimentele filialelor ICR must-uri ale oricărei fiinţe culturale care se respectă.
Ce mai contează, apoi, că ICR-ul a funcţionat ca un extraordinar PR pentru România - practic aproape toată imaginea noastră pozitivă, atâta câtă e, vine dinspre acţiunile reuşite ale ICR, al căror efect se vede cu ochiul liber de orice om de bună credinţă: cine şi-ar fi imaginat, cu opt ani în urmă, că România va fi invitat de onoare la târguri internaţionale de carte de primă mărime? Cine ar fi crezut că edituri de prestigiu imens vor fi cândva interesate de autori români contemporani? Cine s-ar fi gândit că o să apară în decurs de câţiva ani o profuziune de antologii din poezia şi proza contemporană, în toate limbilor marilor culturi, comentate entuziast în reviste de referinţă, sub semnături de prestigiu?
Toate acestea se întâmplă azi datorită ICR; şi se întâmplă nu ca excepţii, ci în mod curent, încât ni se par normale. Însă, în ţara asta, normalitatea e întotdeauna excepţională. Şi ar trebui să ţinem cu dinţii de ea, acolo unde există.
Fireşte, o să se spună că apăr ICR-ul fiindcă am fost inclus în câteva programe ale lui. Aşa şi este, la urma urmei: fără ieşirile astea în Occident (dintre care doar o parte au fost prin ICR, de fapt), n-aş fi putut vedea la prima mână efectul programelor Institutului. Din Suedia în Bulgaria, din Serbia în Turcia, peste tot poezia română contemporană e cunoscută, îmi permit s-o spun, mai bine chiar decât în România. Şi asta se datorează exclusiv programelor ICR desfăşurate sub Patapievici.
Ce nu ştiu însă străinii care admiră într-atât ICR-ul e că Patapievici e intelectualul lui Băsescu. Cei de acasă ştiu însă asta, şi o să rezolve problema în cel mai scurt timp. Pentru că e intolerabil ca o persoană cu alte opţiuni politice să fie atât de eficient. Şi tot intolerabil e ca o persoană atât de intens demonizată în ţară (poneiul roz, remember?) să aibă o imagine într-atât de bună în afară, încât să fie ales în structurile de conducere ale EUNIC, Reţeaua Institutelor Culturale Europene. Ba, colac peste pupăză, s-o mai conducă şi admirabil, din punctul de vedere al europenilor înşişi. Intolerabil! Chestiunea aceasta trebuie să înceteze.
Fără îndoială, spun toate astea nu fiindcă le cred, ci pentru că am de câştigat diverse lucruri. Mai ales acum, când Horia-Roman Patapievici e pe cale să fie schimbat. După cum europenii înşişi admiră munca lui H.-R.P. pentru că au atâtea de câştigat. Însă situaţia asta în care toată lumea câştigă va fi schimbată cât de curând. Pentru că este, nu-i aşa, intolerabilă.

Read more...

miercuri, 13 iunie 2012

Eugen Simion la Sibiu

Mâine, de la ora 11, în Aula Facultăţii de Litere din Sibiu, Eugen Simion va gera o discuţie despre condiţia criticii literare contemporane şi despre "cazul" Mircea Eliade. (Subiectul e bipartit fiindcă se pleacă de la două cărţi ale criticului - În ariergarda avangardei, respectiv Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei.)
Vor mai fi alături de el Andrei Grigor şi Valeriu Ioan-Franc.
Andrei Terian şi cu mine vom deschide discuţiile prin câte o aolcuţiune despre Mircea Eliade, încercând să atingem cât mai multe dintre punctele litigioase privitoare la activitatea literară, ştiinţifică şi politică a lui Eliade.
Factotumul evenimentului e doamna Mirela Ocinic, directoarea Departamentului de Studii Romanice al Facultăţii de Litere şi Arte.

Read more...

Premiul USR Sibiu























Cărticica mea despre Eminescu a primit ieri un premiu al filialei Sibiu a USR - un premiu numit Piaţa Aurarilor, despre care credeam până deunăzi că-i doar pentru poezie, nu şi pentru textele despre poezie.
Dincolo de premiul în sine, ce m-a bucurat mai mult a fost că pe lista premiaţilor s-au aflat scriitori adevăraţi, alături de care te simţi oricând confortabil: Vera Niculescu, pentru traducerile ei exemplare din Beckett (ori din Nabokov, ori din cine ştie ce mare prozator american la care se canoneşte acum), Mariana Codruţ, de data asta nu pentru poezie, ci pentru volumul de publicistică Românul imparţial, Rodica Grigore, pentru eseurile din În oglinda literaturii, ş.a.m.d.
Iar anul trecut premiile filialei au mers către O. Nimigean, Rita Chirian, Ion Dur - semne bune, aşadar. :)

Later edit: fireşte că primul vinovat pentru calitatea premiaţilor e juriul, aşa că se cade să-i amintesc aici componenţa: Andrei Terian, Dragoş Varga, Dumitru Chioaru, Mircea Braga, Ion Dur (preşedinte).

Read more...

marți, 12 iunie 2012

Ana Dragu. Păzitoarea
























totalitarism sexual

azi cuvintele par la fel de înfiorătoare
ca dragostea
ajunsă pe mâinile unor nepricepuţi

căci cine mai are puterea de a înfiora acum

când gemenii atroce s-au trezit
au nevoie de linişte
şi de tavane înalte

să-şi strige:

pe unde se intră în tine?

ce ne facem cu febra noastră de acum
ce ne facem cu febra oricui

cu ochii care-au văzut nevăzutul
şi-apoi au împroşcat viitorul în beznă


(Ana Dragu, Păzitoarea, Charmides, 2012 )



Read more...

luni, 11 iunie 2012

Premiile USR Sibiu. Vera Niculescu


Mâine, adică marţi, de la 6, la Biblioteca Astra, Corpul B, vor fi decernate premiile filialei Sibiu a USR.
Ştiu pe surse câţiva premianţi, aşa că merită să veniţi.
De fapt, ce s-o mai dau cotită - o să trebuiască să vorbesc despre traducerile Verei Niculescu din Beckett & Nabokov, aşa că merită să veniţi măcar de dragul acestei excepţionale prozatoare şi traducătoare, atât de retractilă şi modestă încât e enervant de aproape de modelul discreţiei absolute. :)

Read more...

Zona nouă. Video: Răzvan Ţupa

Ştiam că mergem la sigur invitându-i pe Claudiu Komartin, Răzvan Ţupa şi Dan Coman ca traineri la ediţia a treia a taberelor de poezie ale Revistei Transilvania - dar adevărul e că Cei Trei Fantastici s-au întrecut pe ei înşişi. :)
Când o să primesc pozele o să fac, sper, un compte-rendu ceva mai detaliat. Până atunci, preiau filmuleţul lui Răzvan în care zoniştii (plus Claudiu & Dan) aveau de compus poemul-grilă. Cred că vă puteţi face o idee despre atmosfera încinsă de lucru, se vede clar cum trainerii nemiloşi scot untul din zonişti. :)

Read more...

duminică, 10 iunie 2012

Dan Coman. Mara, Horia & Lygia

Vorbeam deunăzi cu Dan Coman despre întâmplarea recentă cu salvarea care-şi punea sirena să cânte atunci când pronunţam titlul frumoasei cărţi a Simonei Popescu despre Gellu Naum, Salvarea speciei (am povestit despre asta aici).
Mi-a spus:
- Când am citit pe blogul tău despre întâmplarea asta, mi-am adus aminte alte două întâmplări cu Gellu Naum.
Uite-o pe prima: Crina (soţia lui Dan, n.m) citea pasionata descriere pe care Naum o face pisicilor în trei culori, singurele pisici cu adevărat frumoase, după el. Taman atunci, Horia (băieţelul lui Dan, n.m.) intră în cameră, se apropie repede de Crina şi aşază pe pagina cu pasajul respectiv un desen făcut de el - o pisică în trei culori.
A doua întâmplare: când Crina a rămas însărcinată, am vrut neapărat să-i spun vestea şi doamnei Lygia. Am luat trenul spre Bucureşti, de acolo m-am suit în legătura spre Comana - când am ajuns, am dat peste un puhoi de lume acolo, era imposibil să vorbeşti ceva între patru ochi. Am plecat înapoi la Bistriţa fără să-i spun nimic. Peste o vreme, aflând că doamna Lygia e bolnavă, am plecat cât am putut de repede s-o văd şi să-i spun totuşi c-o să am o fetiţă (pe Mara, n.m.). Când am ajuns, dormea; m-am aşezat lângă patul ei şi am aşteptat. Nu ştiu câtă vreme trecuse când m-am hotărât să plec înapoi fără s-o mai trezesc; s-a trezit de parcă mi-ar fi auzit gândul şi mi-a spus: "Ei, dar tocmai pe voi vă visam, Dane: Crina era îmbrăcată într-o rochie frumoasă, roşie, parcă ascundea ceva la spate. Şi din când în când, într-adevăr, din spatele ei scotea capul o minunăţie de fetiţă blondă".
Naum, cred, ar fi găsit pohetice şi întâmplările astea. :)


Read more...

miercuri, 6 iunie 2012

Poezia e la Sibiu

De mâine iar dau năvală poeţii în Sibiu. :)
Poeţii & criticii, de fapt. Pentru că lucrurile o să arate după cum urmează:

Joi, de la 5, lectură de poezie la Librăria Humanitas.
Citesc Dan Coman, Claudiu Komartin şi Marin Mălaicu-Hondrari.

De la 6, lansarea a două cărţi de critică literară:
Critica în tranşee de Alex Goldiş şi Estetica lui Norman Manea de Claudiu Turcuş.
Vor vorbi Andrei Terian, Dragoş Varga şi cu mine.

De vineri dimineaţă, poeţii deja amintiţi, plus Răzvan Ţupa, se vor muta în Vila Diana din Muzeul Satului şi vor ţine (până sâmbătă) workshopuri de scriere creatoare cu cincisprezece membri ai cenaclului Zona nouă.

Ne vedem, deci, mâine la 5, la lectura de poezie.

Read more...

Aurel Dumitraşcu despre Luiza Vasiliu :)

Iată, aşadar, dovada că Luiza a avut de la bun început succes la poeţi:

"Câteva veşti. Prima şi cea mai importantă, în ordine existenţială şi nu numai: fratele Lucian Vasiliu are o fetiţă, Luiza Ana Maria, născută pe 15 august, zi în care-i scriai dragului de Lucian! Totul a fost bine şi este bine cu Iolanda şi Luiza. Te bucuri enorm pentru bucuria lui! Pentru BINELE lor! Zice Lucian: 'Cred că pentru o experienţă existenţială totală, e nevoie şi de un copil!'"

Aurel Dumitraşcu, Carnete maro (jurnal), noaptea, 27 spre 28 august, 1984

Read more...

sâmbătă, 2 iunie 2012

"Frânghia înflorită". Primele reacţii

Ca de obicei, ardeleanul din mine e absolut ebluisat de viteza existenţei. :)
Au apărut deja, vreau să zic, primele reacţii la Frânghia înflorită. Le sunt recunoscător lui Gabriel Daliş  şi Verei Niculescu pentru că au ţinut să reacţioneze aşa de rapid & de empatic la poemele mele naive & sentimentale.
După cum le sunt recunoscător Anei Toma, lui Claudiu Komartin şi lui Răzvan Ţupa pentru tot ce au făcut pentru cartea şi pentru lansarea asta. Şi, de asemenea, le mulţumesc tuturor celor care au ţinut să fie alături de mine ieri, de la 5, după două ore delectabile cu Michel Houellebecq. La care cel mai mult mi-a plăcut: 1) că i-a declarat geniali pe Nirvana. :); 2) că a spus din nou că visează să ajungă un poet într-atât de bun încât să scrie un poem despre fericire, o idilă sau o utopie. Eu aş ţine să-l asigur că, pentru grafomanii ca mine, a scrie poeme despre fericire e, dimpotrivă, cel mai uşor lucru - de câţiva ani încoace nu fac practic nimic altceva. Ba e uşor chiar şi să trăieşti utopia - ce altceva fac mâna asta de poeţi care, scriind în româna muribundă, se dau de ceasul morţii pentru mirajul Poeziei & al Prieteniei? Utopia încarnată, dragă Claudiu - asta sunt zilele & nopţile iluminate din falansterul tău de pe strada Moldoviţa, din care toţi furăm atâta poezie & viaţă.

Read more...

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS