Amintiri pentru tatăl meu

32

N-am murit până la urmă înainte de 30.

Nu mi-a dat, precum ţie, tată, viaţa în cap

ca unei vite iluminate. Am amintiri frumoase

cu soarele scelerat de la miezul nopţii

fierbându-mi răbdător creierul,

mă uit la ele întruna, ca un veteran paraplegic

la pozele din război. Am avut şi revelaţia,

de câteva ori, am bifat practic

toate paragrafele: să plantezi un pom,

să faci un copil, să ai revelaţia.

Voi avea peste o lună 32, tati, sunt viu, sunt fericit,

nimic din ce-am trăit nu corespunde

cu ce era demn de trăit la 18 ani. Mă amuză asta,

mă mai amuză sinucigaşii meticuloşi

şi lucrurile perfect ordonate.

Dacă m-ar terciui un buldozer,

singura mea grijă ar fi să se niveleze bine

grămada de ţărână.

Buru buru

Mi-e teamă că, ajunşi acolo, n-o să ştiu

să mă port cu tine. Asta în ipoteza în care

Marele Disciplinator o să ordone îngerilor-plasatori

să ne conducă în aceeaşi colonie. Sau, înainte de toate,

în ipoteza că o să ordone să fim preluaţi

de îngeri-plasatori, şi nu de cealaltă echipă.

Destul cu ipotezele. Mi-e teamă că n-o să ştiu

să-ţi vorbesc iar – atunci aveam 19 ani,

acum suntem aproape de-o vârstă.

Ori poate o să fiu mai bătrân decât tine,

cu apucăturile unei mame între două vârste,

gata să te înfund cu mâncare

şi să-ţi fac buru buru la buze

dacă mi se pare că eşti supărat.

Ah, tati – când mă gândesc la noi doi acolo,

îmi trece prin inimă ceva ca un câine

traversând, cu ochii strânşi

până la lacrimi, o autostradă.

Sfoara de rafie

Dacă ar fi să se întâmple azi,

nu m-ai recunoaşte. Au trecut 13 ani

de la numărul tău cu sfoara de rafie,

şi în 13 ani de bătut capul cu trucul tău

m-am îngrăşat 20 de kilograme.

Port barbă, peste inimă mi-a crescut păr

des ca iarba de pe mormântul tău.

Dacă ar fi să se întâmple azi, cum ziceam,

dacă ar sări lespezile de pe morminte

şi aţi ţâşni voi morţii, toţi deodată,

ca popcornul pocnind afară din cratiţă,

cu carne albă şi pufoasă pe oasele înnegrite

ca bobul de porumb prăjit, şi aţi veni fiecare

să vă căutaţi viii, nu m-ai recunoaşte.

Dar asta n-are importanţă – nici pruncul nu-şi recunoaşte

de la naştere părintele. O să te iau de mână

şi o să fii pruncul născut de mine în lumea veşnic pufoasă,

în care totu-i alb ca sfoara de rafie nefolosită.

(din Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010)

(din Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010)