sâmbătă, 21 aprilie 2012

Amintiri pentru tatăl meu



32

N-am murit până la urmă înainte de 30.
Nu mi-a dat, precum ţie, tată, viaţa în cap
ca unei vite iluminate. Am amintiri frumoase
cu soarele scelerat de la miezul nopţii
fierbându-mi răbdător creierul,
mă uit la ele întruna, ca un veteran paraplegic

la pozele din război. Am avut şi revelaţia,
de câteva ori, am bifat practic
toate paragrafele: să plantezi un pom,
să faci un copil, să ai revelaţia.
Voi avea peste o lună 32, tati, sunt viu, sunt fericit,
nimic din ce-am trăit nu corespunde

cu ce era demn de trăit la 18 ani. Mă amuză asta,
mă mai amuză sinucigaşii meticuloşi
şi lucrurile perfect ordonate.
Dacă m-ar terciui un buldozer,
singura mea grijă ar fi să se niveleze bine
grămada de ţărână.


Buru buru

Mi-e teamă că, ajunşi acolo, n-o să ştiu
să mă port cu tine. Asta în ipoteza în care
Marele Disciplinator o să ordone îngerilor-plasatori
să ne conducă în aceeaşi colonie. Sau, înainte de toate,
în ipoteza că o să ordone să fim preluaţi
de îngeri-plasatori, şi nu de cealaltă echipă.

Destul cu ipotezele. Mi-e teamă că n-o să ştiu
să-ţi vorbesc iar – atunci aveam 19 ani,
acum suntem aproape de-o vârstă.
Ori poate o să fiu mai bătrân decât tine,
cu apucăturile unei mame între două vârste,
gata să te înfund cu mâncare

şi să-ţi fac buru buru la buze
dacă mi se pare că eşti supărat.
Ah, tati – când mă gândesc la noi doi acolo,
îmi trece prin inimă ceva ca un câine
traversând, cu ochii strânşi
până la lacrimi, o autostradă.


Sfoara de rafie

Dacă ar fi să se întâmple azi,
nu m-ai recunoaşte. Au trecut 13 ani
de la numărul tău cu sfoara de rafie,
şi în 13 ani de bătut capul cu trucul tău
m-am îngrăşat 20 de kilograme.
Port barbă, peste inimă mi-a crescut păr

des ca iarba de pe mormântul tău.
Dacă ar fi să se întâmple azi, cum ziceam,
dacă ar sări lespezile de pe morminte
şi aţi ţâşni voi morţii, toţi deodată,
ca popcornul pocnind afară din cratiţă,
cu carne albă şi pufoasă pe oasele înnegrite

ca bobul de porumb prăjit, şi aţi veni fiecare
să vă căutaţi viii, nu m-ai recunoaşte.
Dar asta n-are importanţă – nici pruncul nu-şi recunoaşte
de la naştere părintele. O să te iau de mână
şi o să fii pruncul născut de mine în lumea veşnic pufoasă,
în care totu-i alb ca sfoara de rafie nefolosită.


(din Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010)






(din Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010)



7 comentarii:

Radu Vancu 21 aprilie 2012, 23:36  

Mă bucur mult că-ţi plac, Rareş. :)

Florin Hălălău 22 aprilie 2012, 10:45  

Impresionante şi puternice amintirile tale. Îşi păstează acelaşi efect ca la prima lectură.

eva 25 aprilie 2012, 21:01  

1.Au, ce copertă frumoasă!
2. Din care versuri se dovedeşte, cam parafrazându-l pe Florin Lăzărescu, că ,,şi bărbaţii e oameni''.

eva 25 aprilie 2012, 21:04  

...adică eu îl parafrazez, se-nţelege...:)

Radu Vancu 25 aprilie 2012, 23:00  

Eva,

1. E de Ana Alfianu - al cărei jurnal minunat îl găseşti aici: http://anaalfianu.blogspot.com/

2. Doar rareori şi numai până la proba contrarie. :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS