miercuri, 17 august 2011

Şerban Foarţă & Mircea Ivănescu

Într-un mail trimis mie ieri (sau alaltăieri? nopţile se succed aşa de înşelător...), Şerban Foarţă îl descrie într-atât de exact şi de adevărat pe Mircea Ivănescu (ca de la un minunat poet la altul), încât mi-am zis că e păcat ca atâta exactitate & adevăr să rămână numai pentru mine.
Aşa că i-am cerut voie să postez pe blog scrisoarea; cunoscută fiind generozitatea poeţilor în genere şi a lui Şerban Foarţă în special, nu numai că mi-a dat acordul, dar mi-a trimis şi traducerea în franceză a frumosului cântec de adormit elefantul. Îi mulţumesc şi mă înclin.
Ce să mai lungim vorba - iată, în ordine, scrisoarea, traducerea & poemul original. 


Dragă Radu Vancu,

în legătură cu M. Ivănescu, – mi-am adus brusc aminte, ieri, la deşteptare, ce spune Borges despre a scrie vs. a citi. 
"A citi este o activitate ulterioară aceleia de a scrie: mai resemnată, mai politicoasă, mai intelectuală."
În original – pentru că sună admirabil – (cf. Prolog-ul la prima ediţie a Istoriei universale a infamiei):
"Leer [...] es una actividad posterior a la de escribir: más resignada, más civil, más intelectual."
Cred că asta a cam fost, în viaţă şi în poezie, M. Ivănescu, dragul nostru dispărut:
MAI RESEMNAT, MAI POLITICOS, MAI INTELECTUAL!

Din toată inima,
Şerban Foarţă

Mircea Ivănescu, Berceuse pour l'éléphant

 Soigneusement, d’abord, et non sans peur
on pose au creux du mur son ombre.
– Sois attentive aux diaphanes vapeurs
de sa pensée bien seul, au sombre

plissement – tout pachydermatique –
sur ses épaules, de sa peau lourde – et pense
à ce que mainte lunule hiératique
naît pour des doigts couleur orange de ses défenses.

            Pour peu qu’on bouge, si j’ne me trompe,
            ça compte, c’est énorme,
            les éléphants, même les plus calmes, remuent leur trompe
lors même qu’ils dorment.

Le jeu d’eaux du sommeil, sans fin,
auprès de toi – en attendant, si lasse,
que les grands cernes, les plus choisis et fins,
ceux d’une pensée ultime, s’effacent

jusqu’à ce qu’il s’endorme, et le profil
revienne et cligne, tout fatigué, sous sa capote,
tandis que s’arrondit le temps et file
l’heure qui clapote.

            Pour peu qu’on se remue,
            ça compte, c’est énorme,
            les éléphants écoutent, émus,
lors même qu’ils dorment.

Plus tard, surtout quand ta main lisse
la couverture, prends garde et veille
à ce que, tressaillante, ne glisse
– et en cachette – aucune de ses oreilles

Sur ses carreaux, non sans divers dessins,
sa diaphane écoute,
celle qui connaît tous les desseins
de la montagne éteinte – sans doute.

            Pour peu que cela compte, ça compte, c’est énorme
            tous ces éléphants-ci qui dorment.


 (Traducere de Şerban Foarţă, – apărută în
„la Revue roumaine”,  în toamna lui 1978)

cântec de adormit elefantul

                                                                       (din volumul de debut Versuri, 1968)

cu grijă întâi, să-i aşezi umbra
în nişa peretelui – fii
atentă la aburtii străvezii
ai gândului lui singuratec, la sumbra

încreţire a pielei pahidermatice
după umeri – să ştii
că din colţii lui, noiţe hieratice
urcă pentru degetele tale portocalii.

            orişicâtuşi de puţin te-ai mişca,
            să ştii, contează enorm,
            chiar şi cei mai calmi elefanţi
            îşi tremură trompa când dorm.

jocul apelor lângă tine
ale somnului, aşteptând
destrămarea celor mai fine
cearcăne ale celui din urmă gând

până adoarme, şi se întoarce
imaginea clipind obosit,
şi ceasul se rotunjeşte şi toarce
câte-un minut clipocit.

orişicâtuşi de puţin te-ai foi
contează enorm
elefanţii aud
şi când dorm.

când netezeşti cuvertura
mai ales, fii cu grijă
dacă-i tresare urechea, de-a dura
se va rostogoli – şi furişe –

pe carourile ei, cu cuprins
diferit, ascultarea lui străvezie,
ascunzişurile muntelui stins
el le ştie.

            orişicâtuşi de puţin contează enorm
            elefanţii când dorm.

15 comentarii:

Veronica,  17 august 2011, 15:06  

Cum să mulţumim? Aşa.

ana alfianu 17 august 2011, 15:49  

ştiu că nu este prea cool, şi nici prea discret, dar plânsul ăsta mic pe care-l stârneşte poezia este totuşi scuzabil, nu?

Radu Vancu 17 august 2011, 15:53  

Nu-i absolut deloc scuzabil, dimpotrivă, e ridicol & admirabil. :)

Anonim,  17 august 2011, 23:23  

Da' plînsul enorm cu labe uriaşe şi repezi?
Hmmm Dom'le sunt răslivrescă. Da' nu-i vorba de Kipling şi de elefanţii care se adună înr-o anume seară, într-o anume zi şi vorbeau toţi ca Harry Potter?
De ce sînt oamenii teribil de, vorba ta, intertextuali? Ah.

Anonim,  17 august 2011, 23:39  

Şi, nu, domnilor, neverever orişcîtuşi într-o traducere, niciodată, cît veţi binevoi să trăiţi. niciodată.

Radu Vancu 17 august 2011, 23:57  

Anonim: S-o luăm pe puncte.
1. Oamenii sunt intertextuali pentru că existenţele lor sunt intertexistenţe.
2. Nu văd de ce asta ar fi o problemă. Şi încă una aşa de naşpa, încât să catalizeze sarcasme & ahturi.
3. "Orişicâtuşi" nu apare în traducere, ci în original. Hmmm. Dom'le, sunt răsneatent... :)

Anonim,  18 august 2011, 11:07  

Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa. Am bătut cîmpii din varii motive, dar asta este o poveste pe care o vom povesti altădată. Şi nici ah-ul nu era, orişicîtuşi, sarcastic, era glumeţ.
N-are a face, valoarea poemului stă în altceva şi e u-lu-i-tor de frumos. M-am trezit io, de joi pînă mai apoi. Scuze, încă o dată.

Radu Vancu 18 august 2011, 13:25  

Într-adevăr, e un poem u-lu-i-tor. E unul dintre primele poeme ale lui M.I. la care mă gândesc dacă vine vorba de poezia lui, deşi nu seamănă prea tare cu restul textelor lui (cele cu mopete, de pildă).
Nu-i vorba de scuze, ar fi culmea să ajungem să ne cerem scuze şi când vorbim despre poezie! :)

ora25 18 august 2011, 15:15  

ce frumoasă întâlnirea asta a celor trei poeţi şi cu Borges patru! mulţumesc.

Radu Vancu 18 august 2011, 15:35  

Ora 25: Uf, Ora, nu mă umple de ridicol - ştim amândoi că e vorba de 2+1, eu sunt doar mesagerul. Dar treacă de la mine greşeloaia asta a altfel infailibilei de tine, de vreme ce, greşind aritmetica, ai totuşi pe fond dreptate: e într-adevăr o frumoasă întâlnire trente ans après (între Ş.F. şi M.I. - traducerea apărând în '78) şi aproape quatre-vingt ans après ("Istoria universală a infamiei", în 1935). Iar Borges, cum i-am scris şi domnului Foarţă, era la căpătâiul patului de spital din care M.I. se pregătea pentru o operaţie relativ uşoară, dar de care tare se temea. Era o ediţie în engleză de Selected Non-Fictions, în care era şi "Prologul" la "Istoria universală a infamiei" (pentru că infamia, se ştie, e cât se poate de non-fiction...)

ora25 18 august 2011, 20:55  

îmi cer iertare, n-am ştiut cum să mulţumesc fiecăruia în parte şi am spus foarte urât. 'cei patru mesageri' ar fi trebuit să spun. mulţumesc. :) totuşi mă bucur că fac astfel de gafe pentru că uite ce răspuns primesc!

Radu Vancu 19 august 2011, 11:58  

Ca să ajungem la un compromis, hai să-i spunem "cei trei messageri plus poştaşul". Ce zici, rămâne aşa? :)

ora25 19 august 2011, 19:02  

nu, iartă-mă, uite cum facem, de fapt e limpede că numărul acela este mult mai mare şi că interexistenţele nu pot fi numărate aşa trivial cum am început eu. doar mulţumirile să rămână către fiecare.

Radu Vancu 19 august 2011, 19:09  

Eşti un diplomat desăvârşit. Toţi miniştrii de externe de pe lumea asta, păzea! :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS