Salvați Astra Film Festival!

Consiliul Local al Municipiului Sibiu face niște acte de o stupizenie rară: exact în săptămâna în care Astra Film Festival e declarat Festivalul Anului în România la Gala Premiilor Radio România Cultural, ei decid să-l excludă de la finanțare.
Sigur, vorbesc cu resentiment - fiindcă ne-au respins și nouă, adică Revistei Transilvania, cele două proiecte - festivalul internațional de poezie și revista Zona nouă.
Dar, dincolo de subiectivismele mele, chiar e inadmisibil să dai bani pentru tot felul de șușanele (consultați lista proiectelor aprobate și vă veți convinge), în schimb să nu dai doi bani (la propriu) pe Astra Film Festival.
Știu, v-ați săturat de petiții - dar semnați-o totuși și pe ASTA. 
Să nu așteptăm să obosească prostia, hai s-o obosim noi pe ea.

Read more...

Mircea Ivănescu 83

Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931) ar fi făcut astăzi 83 de ani. Avea cu Matei Călinescu o înţelegere: cel care moare primul îşi va aştepta prietenul undeva lână steaua Sirius. Ştiu sigur că acum, lângă Steaua Câinelui, cum i se mai spune lui Sirius, e kief mare, doi prieteni exemplari pun o bază, cum îi plăcea lui M.I. să spună.


Mircea Ivănescu, Heathcliff plângând
(din volumul "Poesii nouă", 1982)

privind-o cu ochii hăituiți - să n-ai liniște,
îi striga (și îi erau privirile oarbe, - sigur,
n-avea cum să îi vadă ovalul impur
al feței, ascunse în numai ea știe ce

noapte, a lemnului din adâncuri) să n-ai
liniște. să mă bântui pe mine, cel de o seamă
cu demonii, care ți-am smuls inima, și cu spaimă
i-am trosnit între degete vreascul. și mai

ales așchiile, când mi le-am spulberat în palmă
mi-au rămas urmele degetelor mânjite de sânge. încă
povestind cum într-o noapte, cu socoteală adâncă,
a desgropat-o și i-a privit fața calmă,

și apoi a sfărâmat scândurile coșciugului înspre stânga,
să poată acolo, în ceasul când va să vină
el însuși în groapa de alături, să se îmbine
țărâna lor, revărsându-se laolaltă. vântul să plângă

prin iarbă deasupra lor, povestindu-i, privind
înspre ființa de alături, cu ochii întorși înăuntru.
nici măcar văzând-o, depănându-i povestea aceasta întru
înțelesul lemnului sfărâmat în pământ.

Read more...

Teodor Dună la Bistrița. Vineri, de la 18, la Class Cafe

Teodor Dună va citi la Bistrița.
Vineri, de la 6, la Class Cafe.
Moderat de Dan Coman.
Asta-i ca și cum Jude Law l-ar modera pe Colin Farrell.
Deci e un musai. :)

Read more...

Sîmbătă, la Iaşi, la "Timpul". Aniversarea 138

Sâmbătă voi fi la Iaşi, împreună cu Dragoş Varga, invitaţi acolo de Daniel Şandru, care a preluat de anul acesta "Timpul" de la Liviu Antonesei.
"Timpul" face 138 de ani, iar noi vom fi bucuroşi să vorbim despre revista asta - în care am debutat cu poeme în 2000.
Ba chiar entuziasmaţi. :)

Read more...

Marius Chivu la Sibiu. Marți, de la 5, la Humanitas

 

Marius Chivu va fi mâine, de la 5, la Librăria Humanitas din Sibiu.
Vom vorbi despre „Best of. Proza scurtă a anilor 2000”, despre „Ce-a vrut să spună autorul” (amândouă de la Polirom) și despre ce ne mai trece prin cap.
Adică despre poezia contemporană (Marius Chivu fiind și un excelent poet), despre proză (așijderea), despre critică (idem) etc.

Va fi o seară best of, n-o pierdeți. :)

Read more...

Declicul care anunță încheierea unei cărți

Ruxandra Cesereanu a coordonat o anchetă mișto în Steaua, adică aici. 
E o anchetă despre „declicul care anunţă încheierea unei cărţi” - și răspund la ea Andrei Codrescu, T.O. Bobe, Lucian Dan Teodorovici, Emilian Galaicu-Păun, Mariana Codruţ, Ioana Bot, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Robert Şerban, Veronica D. Niculescu, Ioana Nicolaie, Radu Aldulescu, Florin Lăzărescu, Andra Rotaru, Marius Chivu, Simona Popescu și subsemnatul.
Transcriu mai jos răspunsul meu.

Cel mai adesea, „declicul” în discuție s-a produs înainte de încheierea propriu-zisă a cărții. Am avut, adică, imaginea ei de ansamblu când ea era încă în lucru; am știut, pur și simplu, cum va arăta ea în final – chiar dacă nu poem cu poem, ci doar în ghicitură, însă am știut, difuz ca și inerant ca albina când își face fagurii, cum anume va trebui să arate cartea când e gata. Într-un fel, e ca și când ai termina de scris cartea înainte de a o termina; îți vin, într-o străfulgerare nescontată, blueprint-urile ei, iar apoi te comporți mai degrabă ca un executant care duce la capăt un proiect al altcuiva. Cât poate mai conștiincios, dar fără să mai aibă în final declicul care-i spune: „acum e gata, așa trebuie să arate” – fiindcă știa de ceva vreme, de când a primit blueprint-urile, cum anume va arăta la final. Ca să nu vorbesc fără să dau exemple: blueprint-urile Frânghiei înflorite mi-au venit la Novi Sad, eram acolo alături de Marin Mălaicu-Hondrari, invitați la festivalul de poezie de acolo; stăteam în cameră, țin minte ca acum că vorbeam despre niște emisiuni literare de la TV ale lui Onetti – și, fără legătură cu discuția noastră propriu-zisă, am avut declicul. Am știut cum va arăta Frânghia înflorită, de la primul poem la ultimul. N-aveam titlul încă (urma să mi-l dea peste câteva luni Ana Dragu, într-un e-mail inspirațional), scrisesem doar un sfert sau o treime din carte – însă pur și simplu am știut ce am de făcut. Restul, încă vreo șase luni, a fost doar muncă de transcriere. Scriam, verificam mereu să nu depășesc conturul, să urmez cât mai fidel planul blueprint-urilor – iar prin februarie 2012 contururile au fost pline. Dar declicul cărții, cauza ei primă, fusese în august, cu un an în urmă. Și adevărul adevărat e că scrii mai mult pentru declicul ăla – mai intens decât toată holongăreala subsecventă a transcrierii. Iar apoi aștepți să vezi dacă cineva va mai uni iar vreodată firele rupte și neizolate ale neuronilor tăi, dacă se va produce iar scânteia, dacă vei primi alt set de blueprint-uri. Despre asta, numai despre asta e vorba.

Read more...

Poeți basarabeni. Aura Maru

Săptămâna asta s-a încheiat rubrica de poezie basarabeană pe care am ținut-o pe LiterNet, începând de la 1 octombrie. 
În fiecare vineri am postat un poem al unui poet contemporan din Republica Moldova. Am început seria cu Dumitru Crudu, urmat de Emilian Galaicu-Paun, Eugen Cioclea, Alexandru Vakulovski, Iulian Fruntașu, Ștefan Baștovoi, Ion Buzu, Mihail Vakulovski, Grigore Vieru, Ana Donţu, Anatol Grosu, Irina Nechit, Alex Cosmescu, Paula Erizanu, Teo Chiriac, Diana Iepure, Vasile Gârneț, Cătălina Bălan, Aureliu Busuioc, Aurelia Borzin, Irina Bruma și Victor Tzvetov.
S-au strâns deci 22 de poeți contemporani buni & foarte buni; și aș mai fi avut nevoie de încă vreo cinci-zece săptămâni, pentru alți poeți basarabeni pe care-i apreciez. 
Și, ca să se vadă cât de buni sunt cei cinci-zece poeți care n-au mai încăput în sesiunea asta, o să postez aici un poem excelent de Aura Maru. Un pariu câștigat pe termen lung, n-am nici o îndoială. 

Aura Maru, pariu

satisfacţia că eşti unul dintre cei care au corupt rata mortalităţii

în 92, 93, 94, 95 şi aşa mai departe

şi că acum

pentru că toate acestea nu fuseseră prevăzute

poţi să spui şi să faci

orice

mai puţin să dispari

mai puţin să-ţi găseşti loc

mai puţin să nu-ţi schimbi pulsul cu ritmul adicţiilor

mai puţin să poţi ieşi dintr-o dragoste care te încleştează

(într-o zi vei fi ca femeia aceea care de teamă

să nu-i iasă pe gură numele lui se ferea să tuşească)

mai puţin să fugi din această piele care te conţine

şi te obligă la autoconservare

am auzit despre doctori care îşi trimit mesaje

prin forma cusăturilor pe care le fac pe burta unui pacient

ca şi cum acesta ar fi o sacoşă cu organe

şi am văzut camioane pline cu schelete aduse în saci

sau coroniţe de dinţi culese din pământ acolo unde acidul

spălase cu totul corpurile rânduri şi rânduri

e atât de greu să dispară ceva înţelegi cimitirele

sunt cele mai stabile forme de societate

ziua în care se întâmplă să plec pentru totdeauna îi văd pe toţi legaţi

ca în jocul împărate împărate dă-ne un soldat ─

unde nu înţelegi niciodată dacă unindu-se corpurile

ţin alt corp să nu cadă sau îl opresc să zboare

(şi chiar dacă înţelegi) se face zid din oameni

de trecut prin el cu autocarul chişinău bucureşti

de trecut prin el cu avionul bucureşti berlin

cu piele de oţel

cu aripi metalice

ca un mare pariu tăiat cu totul pe care în fiecare zi

mă pregătesc să-l pierd şi pe care în fiecare zi îl iau de la capăt

pun pariu că un om se poate spânzura cu propriul braţ

chiar dacă celălalt

ar începe să fluture cu disperare

apoi strâng mâna dreaptă cu mâna stângă

şi tai cu capul

Read more...