Poeți basarabeni. Aura Maru

Săptămâna asta s-a încheiat rubrica de poezie basarabeană pe care am ținut-o pe LiterNet, începând de la 1 octombrie. 
În fiecare vineri am postat un poem al unui poet contemporan din Republica Moldova. Am început seria cu Dumitru Crudu, urmat de Emilian Galaicu-Paun, Eugen Cioclea, Alexandru Vakulovski, Iulian Fruntașu, Ștefan Baștovoi, Ion Buzu, Mihail Vakulovski, Grigore Vieru, Ana Donţu, Anatol Grosu, Irina Nechit, Alex Cosmescu, Paula Erizanu, Teo Chiriac, Diana Iepure, Vasile Gârneț, Cătălina Bălan, Aureliu Busuioc, Aurelia Borzin, Irina Bruma și Victor Tzvetov.
S-au strâns deci 22 de poeți contemporani buni & foarte buni; și aș mai fi avut nevoie de încă vreo cinci-zece săptămâni, pentru alți poeți basarabeni pe care-i apreciez. 
Și, ca să se vadă cât de buni sunt cei cinci-zece poeți care n-au mai încăput în sesiunea asta, o să postez aici un poem excelent de Aura Maru. Un pariu câștigat pe termen lung, n-am nici o îndoială. 

Aura Maru, pariu

satisfacţia că eşti unul dintre cei care au corupt rata mortalităţii

în 92, 93, 94, 95 şi aşa mai departe

şi că acum

pentru că toate acestea nu fuseseră prevăzute

poţi să spui şi să faci

orice

mai puţin să dispari

mai puţin să-ţi găseşti loc

mai puţin să nu-ţi schimbi pulsul cu ritmul adicţiilor

mai puţin să poţi ieşi dintr-o dragoste care te încleştează

(într-o zi vei fi ca femeia aceea care de teamă

să nu-i iasă pe gură numele lui se ferea să tuşească)

mai puţin să fugi din această piele care te conţine

şi te obligă la autoconservare

am auzit despre doctori care îşi trimit mesaje

prin forma cusăturilor pe care le fac pe burta unui pacient

ca şi cum acesta ar fi o sacoşă cu organe

şi am văzut camioane pline cu schelete aduse în saci

sau coroniţe de dinţi culese din pământ acolo unde acidul

spălase cu totul corpurile rânduri şi rânduri

e atât de greu să dispară ceva înţelegi cimitirele

sunt cele mai stabile forme de societate

ziua în care se întâmplă să plec pentru totdeauna îi văd pe toţi legaţi

ca în jocul împărate împărate dă-ne un soldat ─

unde nu înţelegi niciodată dacă unindu-se corpurile

ţin alt corp să nu cadă sau îl opresc să zboare

(şi chiar dacă înţelegi) se face zid din oameni

de trecut prin el cu autocarul chişinău bucureşti

de trecut prin el cu avionul bucureşti berlin

cu piele de oţel

cu aripi metalice

ca un mare pariu tăiat cu totul pe care în fiecare zi

mă pregătesc să-l pierd şi pe care în fiecare zi îl iau de la capăt

pun pariu că un om se poate spânzura cu propriul braţ

chiar dacă celălalt

ar începe să fluture cu disperare

apoi strâng mâna dreaptă cu mâna stângă

şi tai cu capul