miercuri, 12 februarie 2014

Dragă Sinucidere. 3

3.

Tati, prea mult mi-ai vorbit,
ajunge, de acum o să-ți vorbesc eu.
Nu-n vis, ci chiar pe bune.

Și ți-o spun neted din capul locului:
oricât de mult iubesc sinuciderea ta,
nu mă voi sinucide.

Oricât de tehnicoloră e moartea,
oricât de frumoși am arăta amândoi
în filmul cu sinuciderile noastre regizat

de însuși ăla, oricâtă
poezie pură e-n manualele de suicidologie –
nu mă voi sinucide.

Mi-am tăiat și eu brațele cu lama,
am pe ele mai multe cicatrice
decât poze cu noi doi, sau numai cu tine.

Am băut alcool metilic cu cana,
sperând îngrozit să mor direct,
să nu mă trezesc a doua zi orb.

Crezi că eu nu știu cât de dulce
se adâncește lama în carnea
antebrațului, coborând tot mai mult

în făgașele mustoase de sânge
prin care va trece împroșcând totul
carul cu roți aurite al lui Dumnezeu?

Crezi că nu văd cum cicatricele se fac
luminoase ca niște copii răsfățați
atunci când mă gândesc la tine?

Am invidiat, invidiez încă până la leșin
morții atât de cufundați în liniștea lor
că-s niște trandafiri mirosindu-se pe ei înșiși.

Însă, tati, trandafirii-s fără de ce,
ei înfloresc așa cum oamenii se sinucid.
N-au altă soluție. Cum nici eu n-am:
           
După ce ți-am tăiat frânghia din jurul gâtului,
tu n-aveai de dat ochii decât cu mine.
Eu am de dat ochii cu Sebastian.

Iar acum, singur printre trandafirii tăi,
tu n-ai de dat ochii decât cu Dumnezeu.
Pe când eu am de dat ochii cu Sebastian.

Așa că înțelege și iartă, tati –
nu mă voi sinucide.
(Și abia asta-i, de fapt, o sinucidere.)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS