miercuri, 12 octombrie 2011

2666

Tocmai am terminat de citit cele 900 de pagini ale ediţiei englezeşti, tradusă de Natasha Wimmer. Nu-mi amintesc să fi citit un roman de forţă comparabilă de la The Recognitions (William Gaddis) încoace. Luna trecută am citit The Savage Detectives, tradus tot de N.W., de asemenea foarte puternic, şi nu vedeam cum ar putea Bolaño ridica miza în 2666. Uite că a făcut-o. 
Înţeleg că la toamnă vor apărea în română Detectivii sălbatici, iar la primăvară 2666. La Leda, dacă nu mă înşel. Sunt tare curios ce receptare vor avea. Unele traduceri pot fi la fel de seminale pentru o literatură ca şi marile cărţi ale respectivei literaturi. Cred că Bolaño ar putea reprezenta o astfel de şansă pentru literatura română. Poate că în romanele "mici" nu i s-a întrevăzut miza, proiectul personal, supratema sau cum i-o mai fi zicând. Dar în cele două romane mari mi se pare totuşi chiar imposibil să nu se vadă. În fine, aştept nerăbdător primăvara.
N-am să scriu despre carte, nu acum, în orice caz. Îi consemnez doar efectul: devastator şi revigorant. Acum aproape 15 ani citeam Ulisele tradus de M.I., care fireşte că ştia asta (mă întreba întotdeauna ce citeam) şi a vrut să ştie cum mi se pare. Am izbucnit, cu directeţea penibilă a adolescenţei: "E cartea cea mai puternică pe care am citit-o vreodată". A zâmbit, cum numai el ştia să zâmbească, în acelaşi timp empatic dar şi cumva dator să se delimiteze (parcă împotriva voinţei): "Ei, să nu mai spui asta". Am înţeles imediat nu doar că avea dreptate (avea întotdeauna dreptate), dar şi de ce avea dreptate. Cu toate astea, constat că deceniul şi lustrul au trecut degeaba - azi aş jura, pradă aceluiaşi penibil entuziasm, că 2666 e cartea cea mai puternică etc. Alături de alte "cele mai puternice" treizeci-patruzeci de cărţi care fac din literatură ceea ce este. Sau, mai degrabă, ceea ce ar putea fi. 
L.E. Un synopsis util despre 2666, la Parrish Lantern (tot aici mai sunt de găsit câteva comentarii despre celelalte cărţi ale lui Bolaño).

8 comentarii:

Valeriu Gherghel 12 octombrie 2011, 15:39  

Hm. Am devenit curios. 2666. De doua ori nr Fiarei? Nu stiu cartea. Nu cred ca are vreo legătura cu Fiara. Ipotetizez.:)

Radu Vancu 12 octombrie 2011, 15:51  

Nu, nu are legătură cu Fiara, şi eu m-am gândit la asta înainte să citesc cartea.
De altfel, nici în roman nu se lămureşte treaba cu titlul; însă, aşa cum se arată în postfaţa la prima ediţie, apare un posibil indiciu într-un text din 1999 al lui Bolaño, "Amulet", unde se spune aşa: "Guerrero [e vorba de Colonia Guerrero din mexico City], at that time of the night, is more like a cemetery than an avenue, not a cemetery in 1974 or in 1968, or 1975, but a cemetery in the year 2666, a forgotten cemetery under the eyelid of a corpse or an unborn child, bathed in the dispassionate fluids of an eye that tried so hard to forget one particular thing that it ended up forgetting everything else".
Chestia e că B. a murit chiar înainte să dea the finishing touch romanului, inclusiv partea cu explicaţia titlului, aşa că din punctul ăsta de vedere rămânem numai cu conjecturi & intuiţii. Însă, pe de altă parte, tot B. a spus, înainte ssă intre în operaţia fatală, că 2666 e ca şi gata, deci putem să-l citim ca pe un text finit.

Ciprian Măceşaru 12 octombrie 2011, 15:59  

La Editura Curtea Veche au mai aparut niste carti de Bolaño. Prima pe care am citit-o, un volum de povestiri, are titlul aiuritor (de-mi era rusine in metrou cu cartea asta-n mana): Tarfe asasine. Ha! Am citit si volumul de povestiri aparut la Leda, Convorbiri telefonice. Pe asta nu l-am citit in metrou, ci in Cora (sotia mea face cumparaturi, eu stau la standul cu carti si citesc - dupa cum vezi, merg la Cora ca la biblioteca. Cartea lui Bolaño mi se pare prea scumpa, asa ca am preferat sa o citesc acolo). Astept cu mare nerabdare sa apara 2666 in romaneste. Mare pacat ca autorul a murit atat de devreme. Imi place si poezia lui (noroc cu Claudiu Komartin, care a tradus cate ceva din poezia lui Bolaño). Radu, sa fii sanatos si fericit!

Radu Vancu 12 octombrie 2011, 16:09  

Ciprian, e reconfortant gândul că romanele "mici" & povestirile l-au făcut pe un cititor bun să se ducă la Cora ca la bibliotecă. E unul dintre cele mai eficiente ad-uri livreşti pe care le ştiu. :)
Aşa că nu pot decât să-ţi întorc urările de sănătate şi fericire!

parrish lantern 13 octombrie 2011, 10:31  

This is one of the best books I've read in recent years, it's one that remains with you long after you've finished it, I've since read almost all his works including his poetry The Romantic Dogs, although better known for his fiction, Bolano primarily saw himself as a poet.

Radu Vancu 13 octombrie 2011, 12:44  

Indeed, Bolaño considered himself a poet and started writing prose rather lately. And, as a matter of fact, he didn't see much difference between poetry and prose. I have a copy of "The Romantic Dogs" published by Acantilado in 2006, and in its foreword Pere Gimferrer writes: "en Bolaño, la narrativa en prosa es una forma, apenas enmascarada, de poema e incluso de antipoema... Buena parte de los textos de Bolaño, en prosa o en verso, parecen – y son – una broma, pero una broma refinada y compleja, de significación polivalente, que puede desvelar el envés de los hechos y dejarnos súbitamente sobrecogidos al mostrar, tras lo absurdo hoderno, el fracaso y la imolación de una generación de jóvenes que quisieron hacer la revolución, o el latir insurrecto de las pulsiones atávicas tras la rutina sórdida del existir acorralado en las esquinas desde las que, día a día, el orden o el desorden íntimos impugnan – y es esto lo propio del poema – el orden o desorden exterior".
Which is, of course, verified by each text of Bolaño's, whether "poem" or "prose". Here it is, for example, one of the most beautiful texts from "The Romantic Dogs" - "Los perros románticos" itself:

En aquel tiempo yo tenía veinte años
y estaba loco.
Había perdido un país
pero había ganado un sueño.
Y si tenía ese sueño
lo demás no importaba.
Ni trabajar ni rezar
ni estudiar en el la madrugada
junto a los perros románticos.
Y el sueño vivía en el vacío de mi espíritu.
Una habitación de madera,
en penumbras,
en uno de los pulmones del trópico.
Y a veces me volvía dentro de mí
y visitaba el sueño: estatua eternizada
en pensiamentos líquidos,
un gusano blanco retorciéndose
en el amor.
Un amor desbocado.
Un sueño dentro de otro sueño.
Y la pesadilla me decía: crecerás.
Dejarás atrás las imágenes del dolor y del laberinto
y olvidarás.
Pero en aquel tiempo crecer hubiera sido un crimen.
Estoy aquí, dije, con los perros románticos
y aquí me voy a quedar.

parrish lantern 13 octombrie 2011, 22:23  

The Anti-poem comment was really apt as one of his favourite and a poet he once described as "the best living Spanish language poet," Nicanor Parra, described himself as an "anti-poet," due to his distaste for poetic pomp and function. Here's a link you may find interesting concerning Bolano & Anti-poetry. http://bookcritics.org/blog/archive/guest_post_hat_bolano_read_antipoetry.
PS. Thanks for the link.

Radu Vancu 13 octombrie 2011, 22:27  

Parra also appears in "The Romantic Dogs" - it's just as Pound said it, "it all coheres, even when it does not cohere". :)
As about the link - my pleasure. :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS