sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Mircea Ivănescu. Un exerciţiu de admiraţie

Pasajul acela al lui Andrei Pleşu pune la îndoială poeţii care prea arată a poeţi, pictorii care prea arată a pictori ş.a.m.d. Fraza îmi recheamă în memorie trenciul cenuşiu al lui Mircea Ivănescu, Poetul care nu numai că nu-şi cultivă aparenţa poetică, dar îşi neagă statornic, atât în poezie, cât mai ales în conversaţia privată, însăşi esenţa de poet. E greu să găseşti un poet mai uman decât Mircea Ivănescu şi, în acelaşi timp, mai difident faţă de propria calitate umană şi poetică, deopotrivă. (Eu, până acum, n-am găsit.) Bacovia vorbeşte, într-un vers memorabil ca toate ale lui, despre „omul făcut concret”; ei bine, Mircea Ivănescu e poetul făcut discret. Nu poţi recunoaşte uşor poetul puternic din spatele omului blând, înfăşurat în trenci ca într-o mantie de la care ar aştepta să-l facă invizibil, aşa cum nu erau uşor de recunoscut zeii care, din cine mai ştie ce spirit ludic ori polemic, luau chip de oameni obişnuiţi în epopeile greceşti. Însă, după ceasuri întregi de citit şi vorbit poezie, e dificil să ignori, difuză în jurul aceluiaşi om blând şi discret, aura poetică emanând din punctele neverosimil de strălucitoare din spatele dioptriilor, dincolo de care fiinţa lui se află contrasă integral. Odată constatată epifania, îţi e imposibil după aceea să uiţi vreo secundă că omul acesta obişnuit e un poet atât de neobişnuit, iar biograficul lui subîntinde continente uriaşe de bibliografic. Înţelegi că între faptele de viaţă şi faptele de literatură nu există nici o diferenţă de substanţă, încât, dacă textele sunt toate intertexte, atunci, complicând terminologia cărtăresciană, texistenţele sunt toate intertexistenţe. Prin urmare, toată marea literatură tradusă de Mircea Ivănescu nu e de trecut la pasivul propriei sale literaturi; miile de pagini din Joyce, Faulkner, Broch, Musil, sutele de pagini de „discurs mixt” ale lui Nietzsche, corespondenţa lui Kafka, antologia de poezie americană, atât de influentă încă – toată biblioteca asta fundamentală e într-un mutual raport de intertexistenţă atât cu viaţa, cât şi cu poezia mopetiană. Dacă textele lui alcătuiesc un unic şi imens poem, aşa cum s-a spus, atunci traducerile sunt echivalentul la scară al celor cincizeci de note de subsol ale Waste Land-ului.
În consecinţă, fără să vrea, împotriva lui însuşi, Mircea Ivănescu e unul dintre cei mai seducători maeştri. În plus, între toţi oamenii pe care i-am cunoscut, el este, poate, singurul cu geniul dialogului. Nu în sensul oralităţii abundente, spectaculare, carnavaleşti, ci în acela al unei maieutici socratice lipsite de cea mai vagă urmă de ostentaţie. Există vorbitori care reuşesc să demonstreze un geniu al eului propriu; dar ei nu sunt încă ajunşi la dialog, dacă le lipseşte geniul tu-ului. Pe acesta, Mircea Ivănescu îl are; cu el, poţi simţi concret nu numai cum tăcerile lui vorbesc, dar cum chiar şi tăcerea ta vorbeşte. Cum înveţi din nou să vorbeşti, cum înveţi iar limba română. Şi, o dată cu ea, poezia.

(din România literară, 52/2010)

7 comentarii:

Anonim,  8 ianuarie 2011, 09:14  

Formidabil!

Radu Vancu 8 ianuarie 2011, 20:04  

Într-adevăr, Mircea Ivănescu e unul dintre Formidabili!

RCA Ieftin 9 ianuarie 2011, 14:47  

:) Da, bun post. Good point!

murdoc 9 ianuarie 2011, 15:44  

mea culpa: il stiu pe mircea ivanescu exclusiv din cateva traduceri [din autorii germani favoriti] dar e Formidabil chiar si-n ele.

Radu Vancu 9 ianuarie 2011, 22:45  

Murdoc: Absolut de acord - e uluitor cum îi face pe Nietzsche, Kafka, Musil, Broch, Rilke să sune... ivănescian, rămânând în acelaşi timp cât se poate de exact şi de au pied de la lettre. (Aşa cum poeţii americani sună ivănescian, fără ca originalul să fie forţat în vreun fel.)

murdoc 9 ianuarie 2011, 23:42  

yup. uite, macar in ce-l priveste pe nietzsche am o [minima] capacitate sa apreciez [pt ca de vreo zece ani il tot citesc in cateva limbi] si traducerea ivanescului e indiscutabil cea mai buna existenta in ro.

pacat ca nu s-a ocupat si de operele complete [la ed hestia].

Radu Vancu 10 ianuarie 2011, 01:02  

Ar fi fost într-adevăr o ediţie minunată, comparabilă probabil cu marile ediţii europene din F. N.

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS