joi, 27 ianuarie 2011

Animal de sacrificiu

Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,
când te lasă inima să-l visezi:

„Dragule, în fiecare dimineaţă,
de pe la 4-5, în pieptul meu
un bătrân cu ochii plesniţi

citeşte cu degete tremurătoare
ca vocea ta de atunci
poeme despre noi în Braille.

Şi cum citeşte el, pământul se luminează
precum cerul la răsărit,
când se luminează de tot

te văd aplecat deasupra sicriului,
îmi ţii capul în palme şi strigi,
cu faţa luminată de bucurie, „trăieşte, trăieşte!”,

mi-e aşa de drag să te privesc,
te uiţi la mine cu ochii plini de speranţă
ai unui animal crescut pentru sacrificiu.

Apoi Dumnezeu îşi face vizita printre sicrie
cum îşi face doctorul vizita prin saloane.
Şi, în vreme ce tu îmi faci respiraţie artificială,

aşteptând paramedicii, El trece printre morminte
plin de importanţă, însoţit de arhangheli & serafimi
ca de un ciopor de rezidenţi & asistente.

Iar noi, morţii, ne tânguim din sicrie
precum un cârd de bolnavi din patul de suferinţă,
cerşind un diagnostic cât mai răsunător.

Chiar dacă rezidenţii & asistentele
ne mai ocărăsc şi ne reped, El e bun
şi răbdător şi nu se supără.

Are, ca orice doctor, un jurământ de respectat.
Şi, cum se apleacă peste fiecare dintre noi,
răsuflarea Lui trece prin creierele putrede

ca spirtul prin pâine, înveleşte într-o carne de aer ciolanele
şi mortu-i o cârtiţă fluturând năucă din aripi.
Iar când paramedicii îţi spun: „e mort”,

aici tocmai răsare un soare strălucitor
ca primele cincizeci de vodcă
după o noapte de cumplită fericire.

El trece mai departe, cu cioporul strâns
ca un halat strălucitor în jurul trupului,
aplecându-se peste fiecare sicriu

cum te-ai apleca să arunci un bulgăre de ţărână.
Când termină vizita e aproape seară,
bolnavii tac ca după diagnostice neaşteptate

şi se lasă aici liniştea din camera mea de atunci,
după ce paramedicii ieşiseră şi tu vegheai
lângă bietul meu corp. Apoi e vremea viselor”.

Nici nu ştii de când eşti treaz. Pândind
să afli pe unde pluteşte prin cameră,
bănuieşti că vede cum răsare

în ochii animalului de sacrificiu
un soare negru ca primele cincizeci de vodcă
după o noapte de cumplită fericire.

15 comentarii:

Anonim,  27 ianuarie 2011, 21:40  

emoţionant. primele 13 strofe fac un poem superb pe care l-am citit de trei ori. black hole sun.

http://www.youtube.com/watch?v=3mbBbFH9fAg

ana

capricornk13 28 ianuarie 2011, 15:12  

Radu, cum poti sa scrii asa?! E cumplit, am simtit-o direct in plex...

fata cu filme frumoase 28 ianuarie 2011, 17:38  

Cuvintele cu viaţă în ele nu suportă comentarii. Ele doar ating sufletele celor care-şi mai permit luxul de-a le avea. Cred că asta înseamnă POEZIA.

Radu Vancu 31 ianuarie 2011, 01:53  

Întâi de tot, îmi cer iertare că răspund aşa de întârziat comentariilor, am fost plecat şi n-am prea avut acces la internet.

Ana: Mulţumesc. "Black Hole Sun" mă dă şi acum peste cap.

Capricorn: Mă faci să mă simt vinovat că te-am făcut să trăieşti ceva cumplit :)

Fata cu filme frumoase: Luxul de a avea suflet e unul cam masochist, cred... :)

erasmen 1 februarie 2011, 08:27  

teribil poem, intens. imagini reusite, puternice, autentice. da, imi place!

Radu Vancu 1 februarie 2011, 14:41  

Erasmen: Da, mă bucur că-ţi place!

George Geacăr: Foarte mulţumesc! :)

Gabriel Daliş 1 februarie 2011, 22:00  

Acest poem mi-a rămas ca un piron în cap, în vara trecută; cred ca a fost primul text pe care l-ai citit la Bistrița, la Festival. Păcat că volumul "Amintiri pentru tatăl meu", efectiv, nu există în București. L-am căutat îndelung.
Ce frumos scrie Radu Vancu, și cât de des îmi spun asta!

Radu Vancu 1 februarie 2011, 22:08  

Gabriel, îţi mulţumesc pentru încurajare. Cât despre "Amintiri pentru tatăl meu", ce să zic, am avut cuvântul editorului că va rezolva problema distribuţiei. Însă, oricum, poemul ăsta nu e acolo, şi nici cel dinainte. Astea sunt dintr-o altă carte, pe care încerc s-o scriu (şi ea nu prea vrea, pe cât se pare deocamdată :) )

Anonim,  2 februarie 2011, 12:23  

foarte foarte frumos!

Adriana Teodorescu

capricornk13 2 februarie 2011, 12:37  

@radu: e cumplit de bun, desigur! sa te simti vinovat ca imprastii emptii atat de puternice? mmmhmmm...

capricornk13 2 februarie 2011, 12:39  

emotii...gee, scuze! nu vrei sa modifici tu comentariul meu si sa-l stergi pe asta? multumesc mult

Radu Vancu 2 februarie 2011, 14:20  

@ Adriana Teodorescu: Îţi mulţumesc, Adriana (ba chiar îţi foarte foarte mulţumesc!)

@ Capricorn: Nu cred că pot umbla prin conţinutul comentariilor, nu mi-am dat seama cum se face. Însă tare mult îmi place că, vorbind despre emoţii puternice, onomatopeizezi cu sunetele m m h - de la (ghici ghicitoarea mea) Marin Mă... H... :)

Radu Vancu 4 februarie 2011, 21:36  

Da, şi eu aş tinde să cred că a avea suflet poate fi o tortură - mă împiedică să fiu sigur dubii precum cel al lui Faulkner - în "Zgomotul şi furia", unul dintre personaje îi spune lui Benjy ceva de genul: "Rău suflet ai, măi Benjy, dacă suflet ăi fi având..." :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS