Semn de carte

Pe autocar, citeam din John Haffenden, The Life of John Berryman. Un cioban la vreo șaizeci de ani, duhnind a brânză și cu ochi irațional de luminoși, m-a întrebat dacă e liber scaunul. M-am mutat lângă geam, făcându-i loc, și l-am invitat să se așeze. La vreun minut după aia a găsit semnul de carte, uitat de mine pe scaunul lui. Era unul dintre semnele de carte făcute de Ana Toma cu fragmente din poeți contemporani; pe cel găsit de ciobanul meu se aflau vreo șase-șapte versuri de Cosmin Perța. Le-am găsit pe Internet, le transcriu aici: 

Pe cât de frică mi-a fost la început de viaţă, 
Pe atât m-am obişnuit cu ea.
Mă trezesc dimineaţa cu gust de sânge în gură,
Viaţă!, îmi zic, satisfăcut. 
Merg prin oraş, fac chestii neimportante,
Gustul de sânge din gură se înteţeşte, 
Viaţă!, îmi zic, satisfăcut.

Le-a citit silabisind tăcut cu buzele, ca sfântul Ambrozie cel Mare, lent și temeinic, le-a mai citit o dată, fără să-și mai miște buzele; a oftat, a îndoit semnul de carte cu unghia lui lățită și l-a băgat cu grijă în buzunarul de lângă inimă. Ochii ăia irațional de luminoși, unghia aia lățită sunt toată speranța mea.