Ţvetaeva către Rilke. Despre epistolare vindecătoare
[Rilke]
[Pasternak]
[Ţvetaeva]
Ţvetaeva către Rilke (1926); "Le premier chien que tu caresseras apres cette lettre, ce sera moi. Regarde bien quels yeux il fait".
[Rilke, Pasternak, Tsvetaieva, "Correspondance a trois", Gallimard, 1983/2009]
Pentru eventualii poeţi în pană de inspiraţie: nimic nu te scoate mai eficient din pană decât corespondenţa Rilke-Pasternak-Ţvetaeva sau corespondenţa lui Brumaru.
(E drept, ieşirea din criză poate însemna că te apucă un chef nebun de scris scrisori, iar nu poeme. E un risc pe care trebuie să ţi-l asumi din capul locului).
... acum câteva zile m-am gândit (nu știu de ce) cum ar fi arătat corespondența între Țvetaieva și Ahmatova (pe de o parte), Sexton și Plath (pe de altă parte). ultimele două poete au avut un mic schimb epistolar, dar foarte redus, intrucât Plath s-a sinucis la scurtă vreme după respectivul schimb epistolar. Sexton i-a călcat pe urme lui Plath, la vreun deceniu (între poemele lui Sexton există, însă, un poem epistolar adresat Sylviei).
Cred că rusoaicele ar fi avut o corespondenţă mai nervoasă - pe Ţvetaeva, atât de mândră că n-a locuit niciodată într-un sat rusesc încât şi-a trecut apăsat asta în biografia oficială pentru dicţionarul scriitorilor ruşi comandat de partid, ar fi călcat-o cu siguranţă pe nervi insistenţa Ahmatovei asupra izbei & mujicului. S-au cam evitat, de altfel - din câte ştiu, numai Pasternak a corespondat (telegrafic, de altfel) cu Ahmatova. (Chestiune pe care Ţvetaeva nu era nici măcar geloasă.)
La Sexton & Plath cred c-ar fi fost ca un concert pentru două violine care şi-ar fi pasat reciproc aceleaşi motive, executate (cam) în aceeaşi tonalitate & (cam) cu aceleaşi accente. Poetesele astea puternice & admirabile sunt ca un fel de Chip & Dale tragice. (Iartă-mă, Doamne!) :)
ai dreptate, Țvetaieva (eu îi scriu numele cu i, așa am învățat de la un rus și m-am obișnuit astfel) ar fi fost o împătimită, în vreme ce Ahmatova, mai puțin nevrotică și mai ironică, ar fi iritat-o pe neliniștita Marina :)
în ce le privește pe Plath și Sexton, eu am văzut-o întotdeauna pe Sexton dominând-o oarecum pe Plath, poeticește vorbind, dar și omenește (femeiește, mai degrabă), cu nevroza ei ardentă și insolentă, ostentativă, care ar fi căzut, poate, ca o palmă, pe obrazul delicat și civilizat al Sylviei Plath.
ff interesant
Trimiteți un comentariu