sâmbătă, 2 februarie 2013

Alex Epstein. 12 poeme





















[Alex Epstein]

Am tradus în octombrie 2010 douăsprezece poeme din Blue Has No South, cartea excelentului poet israelian Alex Epstein (n. 1971 la Sankt Petersburg, mutat la 8 ani în Israel), pentru numărul 3 din Poesis Internaţional.
(Îşi tradusese el însuşi poemele în engleză, aşa încât aveam siguranţa că sunt îndeajuns de aproape de original.)
Un comentariu al lui Mihai Vieru la o postare pe Facebook a Teodorei Coman mi-a adus aminte de ele; aşa că le trasncriu aici.


   
Îngerul pe care l-au visat Brod şi Kafka

Max Brod visă odată un înger care avea numai aripa dreaptă. Îngerul ciocănise la uşa lui Brod şi îl întrebase unde locuia Kafka. Brod îi dădu îngerului indicaţii şi se gândi în vis că nu mai văzuse în viaţa lui ceva atât de înfricoşător precum un înger cu o singură aripă. În ziua următoare, Brod se întâlni cu Kafka. Iar Kafka îi spuse că în noaptea trecută visase un înger fără aripi care-i ceruse adresa lui Max Brod.

  
Numele lunii


Cu mulţi ani în urmă, când s-au întâlnit prima oară, i-au dat lunii un nume de alint. Acum, după ce au împărţit toate cărţile şi discurile şi albumele foto, mai au de hotărât cine să ia ventilatorul de tavan.



Dincolo de zid

Din vechile tratate de istorie o să afli că zidul a fost construit cu mulţi ani în urmă, ca să ne separe de nebunul care stătea acolo, pictând grafitti în aer. De când a fost înălţat zidul, taţii taţilor noştri n-au avut voie să se intereseze de soarta lui. Poate că s-a oprit; poate că şi-a văzut mai departe de treabă multă vreme. (Cei care vor să-i sperie pe copii înainte de culcare îl cheamă şi acum de dincolo de zid: din palme îi ies pensulele ca nişte lujeri, le mişcă cu iuţeala unui demon, ciopleşte şi sculptează zidul, scrie şi scrie...) Bineînţeles, cei care pretind că zidul are numai o faţă fac un abuz de logică şi de lege.


Mágico juegos del tiempo

Cândva, într-o cafenea în care cânta un disc numit în spaniolă “Jocuri magice ale timpului”, am auzit un bătrân (o batistă nu-i ieşea din buzunarul cămăşii. Şedea lângă o tânără – pe cât se părea, nepoata lui – neacoperită din cap până-n picioare cu tatuaje; de exemplu, nu apărea cuvântul “rimel”; de exemplu, nu era nici un cal de mare) declarând tam-nesam: “Ce anapoda sunt toate cuvintele în idiş. Ce înspăimântătoare sunt toate cuvintele în germană”. Se poate să fi vorbit în ebraică.



Îngerul schilod

Îngerul schilod stătea într-un scaun cu rotile conceput special pentru creaturi înaripate de genul lui şi fuma ţigară de la ţigară. De la locul lui obişnuit din piaţa din faţa muzeului, îi observa cu atenţie pe cei care intrau. Încerca să-l ghicească pe cel care voia să se spânzure într-una din sălile de expoziţie.



Altă conversaţie cu Moartea

Fetiţa bolnavă deschise ochii şi spuse: “Ce bunic bătrân eşti”. Îi întinse Morţii o foaie şi câteva creioane şi îi ceru să deseneze ceva frumos. “O să mori, aşa-i? Cred c-ar trebui să călătoreşti peste hotare. Nu-i nimic”, zise când văzu că pagina rămâne imaculată. “Nici mie nu-mi place să mi se spună ce să desenez.” „Dar de ce ar trebui să călătoresc peste hotare?” întrebă Moartea. „Pentru că de acolo se întoarce toată lumea”, răspunse fata. „Dacă-i aşa”, zise Moartea, „ar fi mai bine să mă grăbesc şi să pornesc la drum”. „Doar să nu-ţi uiţi desenul”, zise fata. „Cred că o să ţi-l las ţie”, spuse Moartea. „Îl putem împărţi”, zise fata, închizând ochii. „E un copiator pe hol”.


Ultimul vis al lui Borges

1986, mijlocul lui iunie, Jorge Luis Borges e pe moarte. Visează ultimul vis. În vis are vârsta unui băiat, şi stă în faţa unei cuşti cu tigri. Tigrii dorm. Uşa cuştii e deschisă. Unul dintre tigri (ai cărui ochi sunt albastru pal) se trezeşte şi iese din vizuină. Băiatul se dă înapoi şi cade pe spate. Stând întins, băiatul Borges încearcă să-şi numere bătăile inimii; ajunge la şapte şi apoi infinitul – scopul singur-singurel al lucrărilor alchimiei, numit uneori „poezie” şi alteori „aurul tigrului”, iar câteodată pur şi simplu „eternitate” – îl dă peste cap. El (adică băiatul Borges, întorcându-se în dulcele vis despre băiatul Borges care stă hipnotizat în faţa unei cuşti cu tigri adormiţi) o ia de la început. Un băieţel de şapte ani intră în cuşcă. Unul dintre tigri se trezeşte. Borges numără în inimă... şi aşa mai departe. La capătul visului, minunata fiară îşi aşază laba pe pieptul băieţelului. „În sfârşit ne întâlnim”, spune Borges. Tigrul cu ochi albaştri îşi coboară capul spre faţa bătrânului şi îi linge lacrimile.



Ultimele vise din grădina Edenului

Magritte, de-ar fi fost prin preajmă în acele vremuri, ar fi pictat fără cusur acea turbată rupere de nori, începută pe la amiază şi prelungită fără măcar un minut de contenire până la capătul nopţii. Eva visă chiar în aceeaşi noapte că Dumnezeu avea o umbrelă. Adam avu un vis uşor diferit. După ce Eva îi povesti visul ei, se zăpăci şi nu-şi mai putu aminti precis diferenţa dintre visul lui şi al ei. E probabil fără rost să cauţi legături ascunse între aceste vise şi exilul care avu loc câteva zile după aceea. Se va găsi totuşi întotdeauna cineva care să pretindă că ce e uitat în subconştient devine destin. În orice caz, chiar în acea noapte îndepărtată şi ploioasă din grădina Edenului, Adam visase că Dumnezeu era o umbrelă.



Melancolia vechilor telefoane

În ’83, horoscoapele nu greşesc niciodată. După zece ani, ea mută telefonul cu disc din sufragerie în dormitor. În fiecare dimineaţă după plimbare, ridică receptorul şi ascultă şoaptele şi foşnetele şi pârâiturile, ca de la fereastră. Poate că e timpul, întorcându-se brusc. Poate că e ploaia. Poate că e deja limba ei maternă.



O mitologie în miniatură a bombardamentelor de iarnă

Şi iarna începu. Chlenerii de la cafenea vor spune mai târziu că, pe cât puteau ei să-şi aducă aminte, vechiul client nu ceruse niciodată cappuccino cu doar puţină spumă. Iar acum, cu câteva minute înainte de explozie, pe când şedea la masa lui obişnuită de lângă fereastră, i-a venit să încerce o băutură nouă. Însă ploaia nu cere niciodată meniul.



Scurtă poveste despre fiica lui Cehov  

A fost odată ca niciodată o poveste care era aşa de scurtă, de ciudată şi de bogată în contradicţii şi erori, încât din cauza multitudinii deficienţelor ei totul în ea se potrivea, aproape de la sine. De exemplu, gândiţi-vă o clipă la fiica lui Cehov. N-a primit niciodată nici măcar o scrisoare de dragoste.

  

Toate poziţiile somnului

Nava spaţială plecase spre adâncimile spaţiului cu mulţi ani în urmă. Transmisiile ei erau din ce în ce mai rarefiate. Cosmonautul îi transmite salutări soţiei, apoi raportează că, până şi în condiţii de imponderabilitate, în visele lui se trezeşte întotdeauna lângă ea în altă poziţie decât în cea în care adormise.

17 comentarii:

mesmeea cuttita 2 februarie 2013, 23:44  

borgesiene și iscusite texte (cu sau fără îngeri)!

Radu Vancu 3 februarie 2013, 17:23  

Rezon!
Şi, de asemenea, mai putem spune aşa: borgesieni & iscusiţi îngeri (cu sau fără texte). :)

aleph 4 februarie 2013, 09:53  

dacă n-aş fi visat azi noapte un tigru! :)
frumoase traduceri, Radu! :)

Radu Vancu 4 februarie 2013, 14:29  

Ana, tu visezi tigri cu fervoarea cu care alţii visează îngeri. :)

Radu Vancu 4 februarie 2013, 15:03  

Tare mult mă bucur că-ţi plac, Octavian, şi mie mi se par la fel. :)

aleph 4 februarie 2013, 16:05  

Radu, fiecare (vis) cu îngerii lui!
Probabil mulţi tigri l-au visat pe Borges la vremea lor şi a lui.

mesmeea cuttita 4 februarie 2013, 19:45  

... fiecare cu îngerimea lui - va să zică!

(îngerime parcă-i mai consistent și salvator) :)

Radu Vancu 4 februarie 2013, 23:19  

Aleph: Un tigru care nu-l visează pe Borges e la fel de puţin normal ca un fluture care nu se visează împărat chinez.

Mesmeea Cuttita: Până la îngerime te mănâncă tigrimea!

Croitoreasa licuricilor: Până şi licuricii au fantezii în blănuri de tigru, nu-i aşa? :)

celestin cheran 7 februarie 2013, 14:56  

Tipul acesta de poezie-poveste, gen Cesare Pavese, e rar intalnita si surprinzatoare si incitanta, imi place. Felicitari pentru traduceri.

Radu Vancu 7 februarie 2013, 16:38  

Celestin Cheran: Mulţumesc, mă bucur că place, şi eu cred că e ceva rar, surprinzător şi incitant. :)

Bogdan 7 februarie 2013, 21:45  

Bine, urma să fac şi eu o glumiţă borgesiană, dar nu prea mai ţine după toate comentariile. Faine poezii, mă bucur că le-am întâlnit.

Radu Vancu 8 februarie 2013, 00:34  

Eu aş fi tentat să spun că adevăratele glumiţe borgesiene vin întotdeauna aşa - adică numai după toate comentariile. :)
Mă bucur tare mult că ţi-au plăcut.

claus web 25 martie 2013, 11:32  

Frumoase versuri, ceva unic si de citit. Cred ca le-as citi intr-o zi de vara, undeva intr-un hamac pe malul unei ape.

Radu Vancu 25 martie 2013, 12:08  

Excelent, atunci aşteptăm să vină vara (maluri de ape avem destule)! :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS