miercuri, 10 octombrie 2012

Dan C. Mihăilescu despre "Cele mai frumoase poeme din 2011"

Acum două zile, primeam un SMS de la Vera Niculescu - îmi spunea că Dan C. Mihăilescu vorbea chiar atunci la Pro TV despre Cele mai frumoase poeme din 2011, antologia lui Claudiu Komartin şi a mea de la Tracus Arte.
Fireşte că am fost foarte curios să văd ce spune DCM despre antologie, ştiind bine cât de mefient e faţă de poezia recentă. Am văzut abia azi, când înregistrarea a fost pusă pe site-ul emisiunii.
Din păcate, nu ştiu cum pot downloada emisiunea, şi implicit n-o pot posta aici. Însă cei care au răbdare să urmeze linkul de mai jos se pot convinge că a vorbit chiar bine. Nu numai de bine, vreau să spun, ci realmente bine. Deşi se cunoaşte că e rămas în urmă cu lecturile din poezia recentă, e limpede că-i un excelent mediu pentru poezie, genul de cititor care, dacă vrea, găseşte imediat frecvenţa de rezonanţă prin care să intre în empatie cu textul.
E amuzant că mă confundă, cred, cu Răzvan Voncu şi-mi spune în debutul emisiunii "Răzvan Vancu"; după cum e de asemenea minunat (pentru mine) că mă confundă cu Răzvan Ţupa şi-mi atribuie un poem al lui, din care citează incipitul şi finalul. Adevărul e că-i un poem pe care aş fi fost mândru să-l pot scrie eu. :)
To whom it may concern - iată, aşadar, şi linkul:

http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_claudiu-komartin-si-radu-vancu-cele-mai-frumoase-poeme-din-2011_16484.html

10 comentarii:

claudiu komartin 10 octombrie 2012, 23:45  

sărăcuțul om... are probleme mari cu numele, chiar și când ele sunt scrise atât de clar... sunt curios dacă lui i-a plăcut să i se spună Valentin Mihăilescu. Sau Dan C. Mihăescu

Radu Vancu 11 octombrie 2012, 09:14  

Ei, ştii cum spunea autorul acela - "what's in a name that which we call a rose by any other name would smell as sweet".
Wilbur Shakespeare, sau cum îl chema...

Yigru Zeltil 6 noiembrie 2012, 21:28  

Iar Marin Mincu se află în antologie fiindcă volumul „Dulce vorbi în somn” a apărut anul trecut... (prezență bine meritată, de altfel)

Radu Vancu 6 noiembrie 2012, 22:48  

Sigur că aşa e, după cum tot sigur e că aprehensiunea lui DCM faţă de Mincu vine din istoria lor personală (nici Mincu nu s-a purtat chiar cu mănuşi. ce-i drept...) :)

Yigru Zeltil 9 noiembrie 2012, 21:47  

Mda... observ că în aprox. 50 de ani vechile resentimente se vor dezamorsa... eu am început să mă implic în rufăria asta literară abia după ce a murit Marin Mincu, și iată că nici nu mi-am dat seama pe lângă ce am trecut. Nu-mi vine să cred câte lucruri se întâmplau la Constanța datorită lui Mincu și cât de puține se întâmplă acum... păcat de Pontica, de revista Tomis, de toate acele antologii care nu vor mai fi reeditate prea curând... cine știe dacă vor mai exista antologiile critice. Dar ce faceți acolo cu „Cele mai frumoase poezii” e chiar mai... frumos. Pulsul poeziei, fără comentarii ce pot încurca mai mult decât să descurce. Țineți-o tot așa

Radu Vancu 10 noiembrie 2012, 14:14  

Mulţumesc frumos, Yigru. :)

Anonim,  22 noiembrie 2012, 14:27  

Felicitari. Desi unele "poeme" ale tinerei generatii -- ca si cele ale generatiei putin mai batrane -- nu pot sa evadeze dintre bine-meritatele ghilimele, e minunat ca exista astfel de idei care ii pot sustine in lupta lor pentru autodefinire. Sper ca revista sa-i sustina si in incercarea lor de distantare de "poezia" sibiana de carciuma si sa le traseze foarte clar orizonturile "noii zone."

Radu Vancu 22 noiembrie 2012, 20:15  

Vă asigur că absolut nici unul dintre zonişti nu are o cât de mică legătură cu "poezia sibiană de cârciumă" - care, de altfel, nu ştiu ce înseamnă (ori poate vă referiţi la "Monstrul fericit", cartea mea de despărţire de alcool - dar nici cu ea nu au câtuşi de puţin de-a face, în fond).
Mulţumesc frumos pentru gândurile bune, contează & ajută.

Andrei,  26 noiembrie 2012, 00:34  

Radu, linkul nu duce spre acea emisiune. sunt curios. cumva e alt link, stii ceva in acest sens?

Radu Vancu 26 noiembrie 2012, 01:09  

Salut, Andrei, uite un link funcţional (sper):

http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_claudiu-komartin-si-radu-vancu-cele-mai-frumoase-poeme-din-2011_16484.html

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS