sâmbătă, 2 iunie 2012

"Frânghia înflorită". Primele reacţii

Ca de obicei, ardeleanul din mine e absolut ebluisat de viteza existenţei. :)
Au apărut deja, vreau să zic, primele reacţii la Frânghia înflorită. Le sunt recunoscător lui Gabriel Daliş  şi Verei Niculescu pentru că au ţinut să reacţioneze aşa de rapid & de empatic la poemele mele naive & sentimentale.
După cum le sunt recunoscător Anei Toma, lui Claudiu Komartin şi lui Răzvan Ţupa pentru tot ce au făcut pentru cartea şi pentru lansarea asta. Şi, de asemenea, le mulţumesc tuturor celor care au ţinut să fie alături de mine ieri, de la 5, după două ore delectabile cu Michel Houellebecq. La care cel mai mult mi-a plăcut: 1) că i-a declarat geniali pe Nirvana. :); 2) că a spus din nou că visează să ajungă un poet într-atât de bun încât să scrie un poem despre fericire, o idilă sau o utopie. Eu aş ţine să-l asigur că, pentru grafomanii ca mine, a scrie poeme despre fericire e, dimpotrivă, cel mai uşor lucru - de câţiva ani încoace nu fac practic nimic altceva. Ba e uşor chiar şi să trăieşti utopia - ce altceva fac mâna asta de poeţi care, scriind în româna muribundă, se dau de ceasul morţii pentru mirajul Poeziei & al Prieteniei? Utopia încarnată, dragă Claudiu - asta sunt zilele & nopţile iluminate din falansterul tău de pe strada Moldoviţa, din care toţi furăm atâta poezie & viaţă.

4 comentarii:

Sebi 3 iunie 2012, 00:29  

Multumesc pentru review, imi pare rau ca nu e putin mai lung, insa e destul de ok.

Radu Vancu 3 iunie 2012, 10:11  

Ce să fac, atât m-au mai ţinut puterile. :)

ora25 5 iunie 2012, 19:00  

"naive & sentimentale" :( . mulţumim pentru ele.

Radu Vancu 6 iunie 2012, 08:47  

Pentru puţin & cu drag, Ora.

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS