joi, 23 februarie 2012

Poem de dragoste

Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,
când te lasă inima să-l visezi :

„Dragule, nu e zi să nu apară
câte unul despre care vezi imediat
că-i cam năuc, ajuns pe aici

ca un refugiat hărtănit de câini
& zdrenţuit de bocancii grănicerilor
& iluminat. Un tip care s-a repezit la moarte

la fel cum un câine hămesit se repede
la boţul din mâna hingherului.
Devastat şi totuşi plin de speranţă,

un copil aşteptând în fiecare zi
să vadă dragoste în ochii abuzatorului.
Îl înţeleg ca pe un frate.

Dragoste aşteptam şi eu, pentru că
plină de dragoste mi s-a strâns sfoara de rafie
în jurul gâtului până s-a resorbit sub piele,

plini de dragoste au bufnit bulgării de pământ
deasupra mea, plină de dragoste şi-a făcut
musca de sicriu treaba. Am primit însă numai

linişte & împăcare, turnate peste oase & lemnărie
ca parfumul de nard din vasul de alabastru
peste pletele triste. Şi abia aşa am înţeles

că dragostea e sfoara de rafie, dragostea
e boţul din mâna hingherului,
dragostea e vânătăile de sub ochii

plini de speranţă ai copilului. Şi poate că
dragoste e numai spaima cu care-l privesc
pe fiecare refugiat hărtănit de plăgi & speranţe,

rugându-mă să nu fii tu. Zi de zi, precum copilul
privindu-şi în ochi călăul, mă uit în ochii celui ce intră
şi mă rog să nu fii tu. Rămâi unde e dragoste,

dragule, lasă spaima să-mi ungă trupul
pentru altă îngropăciune cu parfumul ei de nard,
tu vezi-ţi de Paradisul CamiSebastian & fii dragoste.”

Te strecori încet, pe bâjbâite, afară din cameră,
parchetul scârţâie sub tălpile goale, dai drumul
calculatorului, trebuie să ajungi repede la Undenied.

Şi luna care răsare încet în colţul veluxului,
şi coolerul bâzâind încet, şi inima refugiată
adânc în gât undeva, şi hohotele înăbuşite –

toate se vor repeta iar şi iar, pentru că ştii
că are dreptate, şi pentru că ştii că nu vei putea
nicicând să fii dragoste. Pur şi simplu nu.

Când inima ta va fi aproape dragoste, cineva
se va repezi la ea ca la boţul din mâna hingherului.
Îl înţelegi ca pe un frate.

11 comentarii:

andreidosa 23 februarie 2012, 12:20  

vezi-ţi de Paradisul CamiSebastian & fii dragoste
:)

eu cred că pur și simplu da. poeziile astea sunt dovada vie că da.

Radu Vancu 23 februarie 2012, 12:53  

Ce bine mi-ar părea să nu te pot contrazice! :)

Veronica 23 februarie 2012, 13:03  

"rugându-mă să nu fii tu."
Ce putem face, decât să fim ecou pe bucăţele, pe-acolo pe unde ne doare?

Radu Vancu 23 februarie 2012, 13:07  

Tocmai asta dă atâta (chinuitoare) speranţă, Vera: că oamenii nu sunt neapărat ecoul celorlalţi oameni. Şi tocmai asta, e drept, face lucrurile aşa de complicate. :)

Anonim,  23 februarie 2012, 17:03  

Groaznic poem.
(in sensul bun al cuvantului)
Vreau doar sa va felicit pentru el
si sa va multumesc pentru ca l-ati postat aici. :)

Radu Vancu 23 februarie 2012, 17:25  

Rita Chirian: Şi tu mie, Rita. :)

Anonim: Habar n-aveam că poate fi atât de reconfortant să ţi se spună că eşti groaznic. :) Mulţumesc şi eu.

claudiu komartin 23 februarie 2012, 17:37  

cumplitule. te salut cu drag & dor

Radu Vancu 23 februarie 2012, 17:42  

Ghici pe al cui blog scriam eu un comentariu (despre Leşe & Muri) în vreme ce tu scriai comentariul tău aici! :) Asta ca să vezi că dragul & dorul, când sunt reciproce, creează sincronicităţi. Pe care, din comoditate, oamenii le numesc prietenie. :)

Adrian-Virgil,  24 februarie 2012, 12:02  

Foarte Frumos! Un colier ai facut cadou, Printesei Bine!

Radu Vancu 24 februarie 2012, 12:19  

Adrian-Virgil: Mulţumesc frumos, Adrian. :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS