marți, 14 februarie 2012

Mircea Ivănescu, "basmul ce i-am spune ei"

sigur că am putea, despre încercările noastre de a ajunge
până la ochii ei, pe care să-i prindem în chihlimbar,
în ambru de timp încremenit, am putea spune multe. ştim. dar
nu asta e acum important. ce importă e că se strânge

într-adevăr în pumn timpul, şi tot ce-a fost în afară,
de la ea până la noi, se va crispa într-un întuneric confuz,
şi fără de dimensiuni. un fus
de tăcere noptatecă învârtindu-se cu o clară

murmurătoare sunare a ei îi va face deodată mari, nemişcaţi,
ochii. şi noi, alcătuind bolţi, coridoare, iatacuri, portaluri,
să facem pentru încremenirea asta a timpului valuri

de piatră gotic ornamentală. şi ciudaţi
gargui săpaţi acolo în piatră deasupra ferestrei
să o pândească păzind farmecul liniştii ei, acestei.

(versuri vechi, nouă, 1988)

6 comentarii:

Anonim,  14 februarie 2012, 11:53  

a fost cândva un albatros numit mopete...

Radu Vancu 14 februarie 2012, 15:11  

...şi va fi mereu, sau cel puţin câtă vreme va exista limba română.
Iar acum, când cineva scrie poezie în limba română, se cunoaşte că a trecut şi el pe acolo. Cam cum scrie la Carte: când ei vor vorbi poezie, mopete va fi cu ei.

deliria 14 februarie 2012, 21:29  

http://www.youtube.com/watch?v=zn-TcPTL1go

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS