luni, 28 noiembrie 2011
vineri, 25 noiembrie 2011
"Degustări literare" la Gaudeamus (cu Matei Martin, Luiza Vasiliu şi Pierre Assouline). Cum a fost
A fost bine la "Degustările literare", mai ales pentru că Luiza a fost în mare formă, aşa cum speram - a scris şi ea câteva rânduri despre masa rotundă (din care ies cu o imagine cât se poate de injustă. :) ) La rândul lui, Matei Martin şi-a făcut foarte bine temele, avea o pagină ticsită cu întrebări, care mai de care mai provocatoare - închipuiţi-vă că ultima dintre ele, pentru care mai aveam câteva zeci de secunde, suna cam aşa: în condiţiile în care critica de întâmpinare se mută pe net, ce nevoie mai e de critica literară propriu-zisă? În ce mă priveşte, am zis printre altele că ar fi tare păcat să dispară critica literară - nu de alta, dar viaţa literară ar fi tare plicticoasă fără ea; dacă până acum ceva vreme poeţii erau sarea şi piperul bârfei literare (ei erau cei care se gelozeau până la a se împuşca, precum Rimbaud şi Verlaine la Bruxelles), acum între poeţi totu-i vis şi armonie, iar pentru melodrame fac casting criticii - vezi cearta dintre Mihai Iovănel şi Daniel Cristea-Enache de pe blogul revistei "Cultura", cu declaraţii de genul "mi-ai fost ca un frate mai mic"; or, ce s-ar alege de o literatură fără mari sentimentali? :)
În orice caz, Luiza şi cu mine eram faţă de Pierre Assouline ca nişte tutungerii chemate să discute despre macroeconomie alături de CEO-ul unei multinaţionale; într-un fel se vede blogosfera din bloguleţele noastre cât nişte A.F.-uri (iartă-mă, Luiza :) ), cu totul altfel de la înălţimea celor 4-500 de comentarii per postare ale bloggerului-cronicar de la Le Monde. Când eu făceam teoria democraţiei totale şi a comentariilor la liber, mi-a replicat că, dacă el le-ar lăsa la liber, ar fi în puşcărie după o săptămână, şi a adus în discuţie faimosul punct Godwin postulat de un jurnalist american, a cărui teorie spune că, după un anumit număr de comentarii, se va ajunge obligatoriu la subiectul Hitler. :) E ceva stricat în materialul uman, vorba lui Immanuel K., dacă întotdeauna acumularea cantitativă de comment-uri duce la ură. E jale când cantitatea noastră umană se schimbă în calitate.
Iată la ce lucruri frumoase şi încurajatoare te duce o discuţie (cu oameni realmente minunaţi) despre bloguri şi critica literară! :)
poză furată de la Luiza - dacă tot am bârfit-o, să fiu şi hoţ :) Read more...
marți, 22 noiembrie 2011
"Degustări literare" la Gaudeamus (cu Matei Martin, Luiza Vasiliu şi Pierre Assouline)
Mâine, de la 18.30, aşa cum puteţi vedea pe site-ul Dilemei vechi, voi fi la standul Ambasadei Franţei de la Gaudeamus, la o ediţie a "Degustărilor literare" la care Matei Martin m-a invitat, alături de Pierre Assouline şi de Luiza Vasiliu, pentru a vorbi despre "Blogul literar". Bineînţeles, vă aştept cu drag.
Read more...luni, 21 noiembrie 2011
A Poetics. O distincţie utilă
Ţin minte ca acum (deşi au trecut aproape doi ani) şocul avut la lectura poeţilor suedezi. Ce făceau ei era atât de altfel, încât textele lor, chiar prin intermediar englezesc cât se putea de inteligibil, puteau fi la fel de bine semne copiate de pe carcase de OZN-uri.
Am înţeles atunci că nu înţelegeam pentru că nu ştiam codul.
Am constatat, de altfel, că destui cititori buni de la noi erau la fel de ebluisaţi ca şi mine. Nici ei, prin urmare, nu ştiau codul.
Aşa că am încercat să-l învăţ; redau mai jos prima secvenţă.
Dintre poeţii suedezi din grupa noastră, poate cele mai tehnice discuţii le-am avut cu Anna Hallberg - care nu e numai o poetă de mare vizibilitate, ci şi cronicar literar la cel mai important cotidian suedez şi membru în jurii serioase. Pentru Anna, cap teoretic remarcabil, reperul contemporan cel mai important era Charles Bernstein - care o invitase, de altfel, la New York, unde e profesor; urma să plece imediat după workshopul nostru.
În afară de asocierea imediată cu language poetry şi cu revista L=A=N=G=U=A=G=E, nu ştiam de fapt mare lucru despre Bernstein. Întors acasă, mi-am făcut mai bine temele. Şi am găsit, printre altele, o distincţie bipartită între tipurile de poezie care mi se pare că poate duce la discuţii necesare, şi pe care n-am văzut-o citată nicăieri la noi.
Într-un eseu în versuri, Artifice of Absorption, din A Poetics (1992), Bernstein distinge între o poezie a absorbţiei şi una a impermeabilităţii. Spune aşa:
- absorption: "rhapsodic, spellbinding, / mesmerizing, hypnotic, total, riveting, / enthralling";
- impermeability: "artifice, boredom, / exaggeration, attention scattering, distraction, digression, interruptive, transgressive".
În ce-l priveşte, optează decisiv pentru a doua, şi declară: "In my poems, I / frequently use opaque & nonabsorbable / elements, digressions & / interruptions, as part of a technological arsenal to create a more powerful ('souped up') absorption than possible with traditional, / & blander, absorptive techniques".
Poeţii români, cu toate diferenţele majore dintre ei, mi se par orientaţi cam toţi către poetici "absorbtive" (că dacă le-aş spune "absorbante", vă daţi seama ce aş conota:P); puţinii tentaţi de "impermeabilitate" au părut stranii - mă gândesc în primul rând la Chris Tanasescu. Cred că e un minus, şi sper ca unii dintre tinerii poeţi (câţiva încă nedebutaţi) să aibă curajul să opteze pentru "artifice, boredom, / exaggeration, attention scattering, distraction, digression, interruptive, transgressive".
Deocamdată, unica dihotomie teoretică cu care se operează în critica noastră de poezie e cea a lui Crăciun, reflexiv/tranzitiv. Nu spun că nu-i utilă, dar se dovedeşte inoperantă în unele cazuri - e Bernstein, de pildă, în pasajele citate, reflexiv (întrucât reflectează la structura limbajului poetic) sau tranzitiv (dat fiind că, vorbind despre scrisul propriu, trece totuşi informaţii despre el însuşi)? Mi-ar fi greu să răspund. Sigur e că dubletul lui Bernstein însuşi, absorbtiv/impermeabil, e mai eficient.
Cine vrea să găsească tot eseul, şi de fapt toată cartea lui Bernstein, le găseşte aici.
joi, 17 noiembrie 2011
Ruslan Ahtahanov. Se ucide iar pentru poezie
Poetul cecen Ruslan Ahtahanov, adversar al musulmanilor separaţionişti din Caucazul de Nord, a fost ucis la comandă. Ştirea, aici.
Dacă-mi aduc bine aminte, Nadejda Mandelştam povesteşte în memoriile ei teribile că, atunci când încerca să-l domolească pe Osip sau să-l convingă să plece, genialul poet îi răspundea cam aşa: "Rămânem aici, numai aici se ucide pentru poezie, numai ei respectă cu adevărat poezia!".
După cum se vede, acolo poezia e înspăimântător de respectată în continuare.
miercuri, 16 noiembrie 2011
Anatol Grosu la "Institutul Blecher"
Se întâmplă în continuare lucruri bune pentru cei din Zona nouă - Anatol Grosu va citi duminică de la 15 la Institutul Blecher.
Eu voi avea o lectură vineri, de la 18, la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu, din câte înţeleg în sala 16, în cadrul unui seminar internaţional organizat de Catedra de Germanistică. Versiunile germane ale poemelor mele au fost realizate de Joachim Wittstock, Nora Căpăţână şi Doris Sava.
vineri, 11 noiembrie 2011
Hobbitul. Moment publicitar :)
joi, 10 noiembrie 2011
Concursul de debut Blecher-Benet. Premii şi menţiuni
Iată, deci, numele premianţilor la cele două categorii (poezie şi proză), precum şi cele ale primilor doi sub linie. Merită cu toţii felicitaţi.
Premianţii îşi vor vedea cărţile tipărite şi lansate la târgul de carte de la sfârşitul lunii, iar câştigătorii menţiunilor vor fi promovaţi în revistele Poes:s Internaţional şi EgoPhobia şi vor beneficia de şansa unor lecturi la Institutul Blecher.
Juriul, reamintesc, a fost format din Ioan Es. Pop, Liviu Antonesei, Dan Coman, Răzvan Ţupa, subsemnatul, plus editorii Claudiu Komartin şi Alex Voicescu.
Aşadar, numele tinerilor scriitori câştigători:
Poezie
1. Matei Hutopila - Copci
1. George Serediuc - Soarele mecanic
3. Teodora Coman - Cârtiţa de mansardă
3. Cristina Stancu - Copilul în cămaşă de sticlă
Proză
1. Gabriel Andronache - Ich bin ein Berliner
1. Cosmin Cîrciova - Voia
3. Cosmin Leucuţa - Laptele negru al mamei
3. Alexandru Roşu - Sinucigaşii fumează întotdeauna PM
miercuri, 9 noiembrie 2011
Chişinău. Poze
Schitul de la Orheiul vechi (deasupra bisericii din grotă)
Schitul de la Orhei, pe promontoriul Butuceni
(fundul fostei Mări Sarmatice)
Cu Dumitru Crudu, la atelierul de proză "Vlad Ioviţă"
Read more...
luni, 7 noiembrie 2011
Iustin Panţa & Zona nouă
Au trecut şi Zilele "Iustin Panţa". Unele fragmente din week-endul ăsta rămân într-un fel de Best of al anului poetic 2011.
Cred că cele mai dragi îmi sunt imaginile cu Claudiu Komartin intrând în frecvenţă de rezonanţă cu zoniştii. Energia lui & efervescenţa lor. Erau cu toţii "nebuni după poezie", precum Hokusai cel nebun după pictură.
Sau, cam tot pe acolo, chimia imediată dintre Andrei Dósa şi zonişti.
Andrei, bineînţeles că ştiţi, a luat premiul "Iustin Panţa" pentru debut, pentru Când va veni ceea ce este desăvârşit (Tracus Arte). Cred că e începutul unui destin. (Al cărţii & al poetului, deopotrivă).
La recital, lăsându-i deoparte pe Ion Mureşan, Claudiu Komartin şi Andrei Dósa, zoniştii mi s-au părut remarcabili. Se întâmplă lucruri bune pentru ei - o să citească la Blecher (veţi afla când), iau premii (Krista Szocs a luat recent Premiul Colocviului Naţional "Lucian Blaga"), se scrie laudativ despre antologia lor - a scris George Neagoe în Cultura -, sunt remarcaţi de seniori (Ion Mureşan a vorbit extrem de laudativ despre ei) şi de tineri (iată ce scrie Andrei pe blogul lui; şi iată-l şi pe Claudiu). Merită, prin urmare, să enumăr aici numele celor care au citit: Anatol Grosu, Vlad Pojoga, Ana Donţu, Irina Brumă, Krista Szocs, Adrian Virgil. Andrei C. Şerban n-a vrut să citească.
Inutil să spun cât de privilegiat mă simt ca membru în Zona nouă.
joi, 3 noiembrie 2011
Zilele Poeziei "Iustin Panţa"
miercuri, 2 noiembrie 2011
Marin Mălaicu-Hondrari despre Bacovia
Violeta Savu a adunat într-un număr din Ateneul băcăuan părerile câtorva poeţi tineri despre Bacovia. Le puteţi citi pe toate aici. Transcriu mai jos pe cea a lui Marin Mălaicu-Hondrari şi pe a mea.
Marin Mălaicu-Hondrari: Aveam 15 ani când, într-un dulap cu uşi de sticlă din incinta liceului, am dat din întâmplare peste un volum de poezii de G. Bacovia. Spun G. Bacovia pentru că acel G. mi-a atras atenţia. Cărţile citite de mine pe atunci erau semnate de autori cu prenume şi nume: Alexandre Dumas, Jules Verne, Karl May, Michel Zévaco, Rodica Ojog-Braşoveanu, Leonida Neamţu. Poezia nu mă interesa. Văd şi acum, cu ochii minţii, acel exemplar din G. Bacovia, apărut la editura Minerva, în seria Patrimoniu. Copertă altfel sobră, cu chenar fin, negru, ce înconjura un medalion roşu unde apărea scris cu alb G. Bacovia Poezii, iar în josul copertei era coiful Minervei. Apoi, săptămâni în şir, nu m-am mai putut despărţi de acea carte. Bineînţeles că am furat-o, căci nu îmi era îndeajuns să o răsfoiesc în pauzele dintre ore. Nici până astăzi nu am reuşit să înţeleg de ce nu am reuşit să mă mai desprind de acea carte. Dintr-un copil vesel, energic, harnic m-am transformat într-un adolescent melancolic, singuratic, lent şi contemplativ. Ba mai mult, am luat ad litteram multe dintre poeziile lui G. Bacovia. Am început să umblu prin cimitire, îmi petreceam mai multe ore în pădure decât în casă, chiuleam de la şcoală dacă se nimerea să plouă în timpul orelor. M-am apucat de fumat. Bolnav de TBC, visam să am o iubită doborâtă de ftizie. Tot ceea ce citisem până atunci, mi-a apărut dintr-o dată de prost gust, fără nicio valoare, fără forţă. Ceea ce mi se mai întâmplă de multe ori şi astăzi, atunci când recitesc poezii de G. Bacovia. Apoi, pe la 17 ani, am avut un alt şoc, numit Nichita Stănescu. El a reuşit să-l înlăture temporar pe G. Bacovia, dar nu mi-a mai schimbat radical viaţa; singurul scriitor care a reuşit să o facă a fost G. Bacovia.
Eu: Ceea ce mi-l face aşa de ataşant pe Bacovia este, dincolo de irezistibilul lui mit personal, biografic, alcătuirea atât de stranie a poeziei lui, în care câteva tipologii poetice reciproc ireductibile convieţuiesc silit, precum nişte artişti complet diferiţi cărora o la fel de stranie instanţă le-a impus, pentru cine mai ştie ce vină, domiciliu obligatoriu în aceeaşi cameră, pe o perioadă nedefinită. E de neînţeles cum un poet poate fi, în acelaşi timp, simbolist (afecţionând adică armoniile şi evanescenţa), expresionist (suflet, cu totul dimpotrivă, dizarmonic şi concret stihial) şi proto-biografist (căci Bacovia e, să nu uităm, primul poet român pentru care omul s-a făcut concret – „o, cum omul a devenit concret”, spune un vers al lui; e drept, va trebui să mai treacă o jumătate de secol până când un poet român, anume Mircea Ivănescu, să umanizeze programatic poezia). Pessoa a găsit soluţia externalizării tensiunilor poetice divergente şi individualizarea fiecăreia printr-un heteronim; Bacovia procedează pe dos, punându-şi heteronimii deodată la lucru, forţându-i să scrie toţi, simultan, acelaşi text. Rezultatul: o poezie care, deşi a putut să pară contemporanilor neîngăduit de simplă, secretată spontan de un organism bolnav, aşa cum zidurile umede prind igrasie (cu cuvintele plastice, memorabile şi nedrepte ale lui E. Lovinescu), e de fapt mai complicată decât a oricărui alt contemporan. Complicaţie care explică, printre altele, şi posteritatea ei uluitoare – ne amintim cât de surprins era Mircea Eliade, în interviul dat prin 1970 lui Adrian Păunescu, de revalorizarea postbelică în mare poet a lui Bacovia, poet considerat de generaţia lui Eliade „autentic, dar minor”, distinguo care spune totul despre modul respectivei generaţii de a înţelege poezia... –; posteritatea a citit în succesiune ceea ce era engramat simultan în ADN-ul poeziei bacoviene. Şi nu-i deloc improbabil ca analiza spectrală a generaţiilor viitoare de cititori să deducă din conglomeratul acesta poetic informaţii noi, pentru a căror decodificare instrumentarul nostru nu-i încă suficient de evoluat. Iar ceea ce e cu adevărat mirabil e că toată această supracodificare vine de la poetul cu cea mai a-teoretică structură, cu desăvârşire absent din debate-urile teoretice ale vremii, aparent indiferent la uriaşul efort contemporan de revoluţionare a limbajului poetic, malaxând în puţinele interviuri aceleaşi obosite locuri comune (din convingere? dintr-un impuls ironic atât de subtil, încât e quasi-indiscernabil?) despre un simbolism practic extinct în Vest. Pentru ca acum, după o sută de ani de evoluţii şi revoluţii în poezia română, tocmai non-reformatorul să fie cel mai viu dintre contemporanii lui şi, mai mult chiar decât atât, cel mai influent în dezvoltările ulterioare ale poeziei. El, cel care, lipsit de vocaţia poetului revoluţionar, a fost poet pur şi simplu. Nu a scris ca să reformeze, a scris şi atât. E aici una dintre marile lecţii, mai importantă decât oricare dintre marile teorii.
Read more...marți, 1 noiembrie 2011
Concurs de debut Blecher-Benet. Manuscrisele câştigătoare
Preiau de pe blogul lui Claudiu Komartin comunicatul oficial.
Ne-a luat mai mult decât crezuserăm iniţial, a fost pentru toată lumea o aşteptare plină de curiozitate şi de emoţii. Membrii juriului au votat, calculele arată următoarele ierarhii care, departe de a fi infailibile (ce concurs literar poate fi astfel?), ne indică cele patru titluri pe care Casa de editură Max Blecher şi Editura Herg Benet le vor publica în această toamnă, urmând a fi lansate la Gaudeamus:
Poezie
1. Copci
2. Soarele mecanic
-----------------------------
3. Copilul în cămaşă de sticlă
4. Cârtiţa de mansardă
Proză
1. Voia
2. Ich bin ein Berliner
------------------------------
3. Laptele negru al mamei
4. Sinucigaşii fumează întotdeauna Pall-Mall
Le mulţumim participanţilor (peste 150) pentru încrederea de a-şi trimite cărţile la concurs, precum şi scriitorilor care au jurizat, şi cărora sunt sigur că nu le-a venit prea uşor să citească atâtea manuscrise şi să facă departajări la mustaţă între cărţi şi autori originali şi, în cele din urmă, tare dificil de ierarhizat.