luni, 28 noiembrie 2011

O notiţă despre literatura basa

Am fost surprins să văd la Chişinău că tinerii scriitori din atelierul de proză al lui Dumitru Crudu nu realizează prea exact relevanţa lui ca scriitor. Am încercat să le explic cât de norocoşi sunt să poată lucra cu el; cum Mihai Iovănel tocmai scria că "Marius Ianuş este, în ordine cronologică, primul poet cu relevanţă paradigmatică al perioadei postcomuniste", le-am spus că, de data asta, cronicarul de la Cultura are numai pe jumătate dreptate – fără să caut să minimalizez meritele poetice reale ale lui Ianuş, trebuie spus totuşi că, în ordine cronologică, primul poet care impune un alt fel de „eu poetic” (câh, ştiu) în perioada respectivă e Dumitru Crudu, cu falsul dimitrie şi E închis, vă rog nu deranjaţi, ambele din 1994, şi Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, din 1996. 
Apoi, un principiu din lingvistica istorică spune că la extremităţile geografice evoluţia lingvistică se petrece mai greu (de aceea portugheza şi româna ar fi conservat mai mult din litera şi spiritul latinei). Spus mai scurt, periferiile ar fi conservatoare. O prejudecată asemănătoare, dar eronată, stipulează că, la extremităţile geografice ale literaturii române, evoluţia se petrece mai lent. Adepţii respectivei prejudecăţi, gândindu-se de pildă la literatura din Basarabia, au impresia că e într-un fel de retard istoric, condamnată la un păşunism naţionalist altfel lăudabil, dar literar compromiţător pentru orice talent – ca în cazul-etalon al lui Grigore Vieru, să spunem. Uită adepţii amintitei prejudecăţi că taman dinspre literatura basarabeană au venit după Revoluţie câţiva dintre cei mai reformatori şi mai vitali scriitori, de la Galaicu-Păun şi Dumitru Crudu până la fraţii Vakulovski şi Ştefan Baştovoi. Plus Iulian Fruntaşu, Mitoş Micleuşanu şi alţi câţiva scriitori care, printre altele, au reuşit un lucru capital – au normalizat limbajul poetic, captiv în saloanele sterilizante ale falsei pudori. Au dat drept de existenţă în literatură tuturor cuvintelor dicţionarului – adică, la urma urmei, au democratizat limbajul poetic. Nu numai ei, dar parcă în primul rând ei. Literatura română le e mult mai îndatorată decât crede.

12 comentarii:

Anonim,  28 noiembrie 2011, 10:19  

imi pla-ce! :)

Ana D.

Anonim,  28 noiembrie 2011, 10:38  

vî aştiept la o stacanî di limonadî! :)

Anatol

Radu Vancu 28 noiembrie 2011, 10:48  

Cu lămâi de Orheiu Vechi?

Anonim,  28 noiembrie 2011, 14:03  

si au mai facut ceva. cum nu poti sa scoti poezia din contextul poeziei, atunci trebuie spus ca acesti poeti au fost, indirect, in anii 90 nu numai cei mai buni cititori de literatura romana (de la eminescu la 80/90iști) dar si cei care, recitind-o cu mai putine prejudecati si isterii politico/livresti, au si invatat cel mai mult din ea. intr-o perioada care mustea de epigonism, de gesticulatie si verbiaj adolescentin, de mici, stupide si trufase ambitii literare. astia coborau direct si fara fasoane din bacovia si cristi popescu, cu o poezie proaspata si sincera (ma rog, cat de sincera isi permite sa fie literatura)intr-o limba romana stranie si frumoasa.

Radu Vancu 28 noiembrie 2011, 14:47  

Da, ei au fost într-adevăr "noii barbari" care au ştiut/intuit ce anume era de făcut "to make it new", cum dictează imperativul lui Pound. Sigur, câţiva dintre nouăzeciştii noştri au ştiut/intuit şi ei căile lor proprii; mă gândesc înainte de toate la Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, O. Nimigean, Daniel Bănulescu, Iustin Panţa. Însă poeţii basa aveau, într-adevăr, diferenţa specifică a unei limbi poetice stranii, care insolita parcă prin sine însăşi orice context; şi, cum insolitarea e unul dintre principiile prime ale poeziei...

ovidiu nimigean,  4 decembrie 2011, 08:09  

mi-a retinut atentia mai ales generoasa concesie "si ei"

Radu Vancu 4 decembrie 2011, 11:12  

Ovidiu, in propozitia "au stiut/intuit si ei caile lor proprii", "si ei" nu e complement circumstantial concesiv, ci ditamai subiectul ("ei au stiut/intuit") plus adverbul de intarire "si". Adica nu o concesie, generoasa sau nu, ci un cogeamite subiectul intarit. :)

ovidiu nimigean,  4 decembrie 2011, 14:44  

Bitte, nu schimba accentul, stii ca nu ma refeream la gramatica, pe care n-am uitat-o chiar atit de dezastruos, ci la stilistica, fata de care am (poate ma insel...)unele afinitati. In cazul punctual de adineaori, o stilistica a condescendentei, cum cercat-am, fara succes, a-ti sugera cu palida, imperceptibila ironie. Dincolo de orice rastalmacire sofistica,te rog sa-mi concezi (macar de data aceasta) simtul nuantei. Altfel, o sa ma obligi sa constat (nu sa exclam), cu ajutorul aceluiasi adverb de intarire pe linga un si mai ditamai subiect: "Si tu, Brutus."
P.S.mi-tzi-i-ni-vi-li

Radu Vancu 5 decembrie 2011, 00:57  

...caz în care, la rândul meu, aş fi obligat să răspund (şi chiar să exclam): "Şi eu, Caesare!". :)

ovidiu nimigean,  5 decembrie 2011, 13:26  

caz in care, oricit de obligat as fi, nu ti-as mai putea raspunde nimic, din motive, desigur, obiective ;)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS