Rondul de noapte. Poeţi la Biblioteca Astra. Lansare Paul Mihalache

Aşa cum există o Noapte a muzeelor şi una a librăriilor, tot astfel există şi o Noapte a bibliotecilor.

De sâmbătă seara de la ora 6 şi până duminică dimineaţa la 4, Biblioteca Astra are tot felul de ghiduşii în program. Inclusiv veşti bune pentru infractori - cei care au avut decenţa să se apropie prea intim de o carte (peste termenul legal adecvat, adică) pot să o restituie acum fără nici un fel de sancţiuni.

Ghiduşia care priveşte poeţii începe sâmbătă, de la ora 10 jumate seara, şi îi convoacă la un rond de noapte pe Rita Chirian, Ana Dragu, Marin Mălaicu Hondrari, Dumitru Chioaru, Florin Partene, Ioan Radu Văcărescu, Dan Coman şi subsemnatul.

Cine nu are somn e aşteptat cu drag. (Ba chiar şi cine are, de ce nu?).
Şi tot sâmbătă, de la ora 4 (adică 16, să n-avem discuţii), voi vorbi împreună cu Dragoş Varga la lansarea romanului lui Paul Mihalache, Târg de arlechini (Tracus Arte, 2011). 

Mai multe detalii aici.

Read more...

Dicţionarul mereuţ

În Serbia, poetul Pavel Gătăianţu (Anarhie cu pauză de ceai, 2011 - nu numai titlul e remarcabil, ci cartea în întregime; am scris o recenzettă despre ea în România literară, trebuie să apară) ne-a făcut cadou mie şi lui Marin Mălaicu-Hondrari unul din cele mai haioase cuvinte ever: e vorba despre adjectivul mereuţ, însemnând în româna vorbită în Serbia "lent" sau "mocăit" (dacă am înţeles bine). Aşa că, după ce am primit cadoul, Marin şi cu mine ne-am pus pe mereuţit toate cărţile care ne veneau în minte.
Ne-a ieşit următorul dicţionar mereuţ (ori bibliografie mereuţă):


Mereuţul care nu poate fi înţeles                             Mereuţul din container
Un mereuţ în infern                                          De-a mereuţul
Toţi sunt mereuţi                                             Mutilarea mereuţului la tinereţe
Mereuţul tuturor intenţiilor                              Monstrul mereuţ
Anul cârtiţei mereuţe                                       Mereuţul fără ieşire
Mereuţul cu două intrări                                  Faruri, vitrine, mereuţi
De ce iubim mereuţele                                     Un week-end printre mereuţi
Mereuţ din lacrimă                                          Mereuţ la 15 ani                               
Mereuţul din pădurea adormită                       Mereuţul egal al fiecărei zile
Cel mai iubit dintre mereuţi                             Viaţa e în altă mereuţă
Mereuţul de adio                                             Cum poate fi cineva mereuţ
Mereuţului n-are cine să-i scrie                       Lacrimi şi mereuţi
Neajunsul de a fi mereuţ                                 Aşa s-a călit mereuţul
În căutarea mereuţului pierdut                         Mereuţii de Curtea Veche
Singurătatea mereuţului de cursă lungă           Frica mereuţului la lovitura de la 11 metri
Mereuţul din Oz                                                Întoarcerea mereuţului risipitor
Mereuţ, ursul polar                                          Mereuţul în două zile
Zbor deasupra unui cuib de mereuţi                Mereuţul fără însuşiri
Requiem pentru un mereuţ                              Aşa grăit-a mereuţul

Read more...

MMH, "Apropierea". O observaţie

"In Mexico City in 1976, a twenty-three-year-old with wild hair and aviator glasses stood up in the Libreria Gandhi, one of the bookstores that unwittingly supplied him with free books, and read a manifesto urging his fellow poets to give up everything for literature, to follow the example of Rimbaud and hit the road... This manifesto, titled 'Leave It All Again', was the founding document of a movement called infrarealism. The young man was Roberto Bolano." (Natasha Wimmer, postfaţă la The Savage Detectives, p. 579).
Nu ţin minte dacă s-o fi observat în vreo cronică la Apropierea, dar practic ăsta-i pactul poeţilor din roman. MMH îşi pune personajele să trăiască în litera şi spiritul manifestului lui Bolano. Iar personajele se execută, aş zice, cu o plăcere teribilă; se simt ca peştele în apă în lumea aceea în care mai toţi, de la poeţi la contrabandişti, scriu sau citesc compulsiv poezie. Şi, dincolo de frumuseţea în sine a romanelor lui MMH, aş zice că unul dintre lucrurile importante pe care le poate face literatura lui este să demanteleze prejudecata separaţiei etanşe dintre biografic şi livresc, în care cred mai toţi criticii români de azi.
Pactul lui Bolano, deci. Nu cred că sămânţa manifestului putea să cadă pe un pământ mai roditor. În fond, Apropierea e un Leave It All Again mai amplu; iar în ce-l priveşte pe Marin, "wild hair" are, nu-i lipsesc decât ochelarii de aviator. Dar cineva lucrează sigur şi la asta. :)

Read more...

Poze Colocvii Transilvania 2011

Pozele sunt, bineînţeles, de Ana Toma.

Andrei Bodiu

Ştefan Manasia

Teodor Dună


















Claudiu Komartin

Alexandru Muşina, Nora Iuga, Luminiţa Corneanu

Marin Mălaicu-Hondrari

O. Nimigean

Tot O. Nimigean

Dumitru Chioaru, Miruna Vlada, Cristian Bleotu

Alexandru Muşina

Octavian Soviany

Rita Chirian

Florin Partene

Luiza Vasiliu, Daniela Popa, Ana Dragu

Nora Iuga, Radu Niţescu, Monica Borş
[În plan depărtat, frumoasele noastre colege care fac, administrativ, posibile colocviile: Gabriela Ignat (roşcata) şi Simona Morariu (blonda). Aplauze, deci! :)]

Dragoş Varga

Subsemnatul

Read more...

Premiile Revistei Transilvania 2011

Premiul Opera Omnia - Nora Iuga

Premiul pentru proză (Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească, 2011) - Octavian Soviany

Premiul pentru poezie (La două zile distanţă, Charmides, 2011) - Marin Mălaicu-Hondrari

Premiul pentru poezie (Motocicleta de lemn, Charmides, 2011) - Ştefan Manasia

Premiul Semper Poesis - Claudiu Komartin

Read more...

Colocviile Revistei Transilvania. Ediţie omagială Mircea Ivănescu

Prezenta ediţie, a VIII-a, este una omagială, dedicată vieţii şi operei lui Mircea Ivănescu.

Lecturile, masa rotundă şi lansările de carte, precum şi o ediţie a Institutului Blecher, se vor desfăşura între 15 şi 17 septembrie 2011, la Biblioteca ASTRA şi la Librăria Humanitas.

Colocviile se desfăşoară anul acesta în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care organizează, în data de 15 septembrie, de la ora 20.00, la Librăria Humanitas, o seară de poezie româno-catalană.

Invitaţi

Andrei Bodiu, Cristian Bleotu, Mircea Cărtărescu, Dumitru Chioaru,

Rita Chirian, Dan Coman, Luminiţa Corneanu, Gabriel Daliş, Ana Dragu,

Teodor Dună, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia,

Marin Mălaicu-Hondrari, Alexandru Muşina, Ioana Nicolaie,

Veronica D. Niculescu, O. Nimigean, Florin Partene, Octavian Soviany,

Ana Toma, Luiza Vasiliu, Ioan Radu Văcărescu, Miruna Vlada.

         Program

 Joi, 15 septembrie 2011

17.00, Biblioteca ASTRA, Corpul B (Parcul ASTRA)

Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitaţilor

Lansare de carte:

-          Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn, editura Charmides, 2011.

Prezintă: Radu Vancu

Lecturi: Ştefan Manasia, Andrei Bodiu, Ioana Nicolaie,

Gabriel Daliş, Octavian Soviany, Nora Iuga

20.00, Librăria Humanitas (pietonală)

„Voci paralele”. Seară de poezie româno-catalană. Organizator: Institutul Cultural Român.

Lecturi: Miquel Desclot, Aurel Pantea, Ion Cristofor, Christelle Enguix,

Letiţia Ilea, Marc Romera, Oana Cătălina Ninu, Clara Fontanet

 

Vineri, 16 septembrie 2011

11.00, Librăria Humanitas (pietonală)

Mircea Ivănescu. Poetul, traducătorul, omul (masă rotundă)

12.30 Premiile Revistei Transilvania

13.00 Lansare de carte:

-          Marin Mălaicu-Hondrari, La două zile distanţă, editura Charmides, 2011;

Prezintă: Dan Coman, Radu Vancu

 13.20 Lecturi:  Ioan Radu Văcărescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Rita Chirian,

Dumitru Chioaru, Ana Dragu, Teodor Dună, Claudiu Komartin

17.00, Librăria Humanitas (pietonală)

Lecturi: Alexandru Muşina, Miruna Vlada, Florin Partene,

O. Nimigean, Dan Coman, Mircea Cărtărescu

Lansare de carte: Mircea Cărtărescu, Zen. Jurnal 2004-2010, editura Humanitas, 2011

Sâmbătă, 17 septembrie 2011

11.00, Librăria Humanitas (pietonală)

Lansare de carte: prezentarea titlurilor apărute în colecţia Orfeu a Casei de Editură Max Blecher.

                           Moderator: Claudiu Komartin         

Club de lectură „Institutul Blecher”.   Lecturi: Veronica D. Niculescu, Nora Iuga.

Moderator: Claudiu Komartin

Închiderea Colocviilor

Read more...

Novi Sad. Poze

Îl prezentam pe Marin înainte de lectură; a ţinut s-o dedice marelui poet sârb Nemanja Vidic (da, fotbalistul de la Manchester United, care tocmai bătuse cu 8-2 pe Arsenal). Puştii din public l-au adorat instantaneu.

La fântâna din piaţa centrală a orăşelului Sremski Karlovci - unde, zice-se, a început romantismul sârb. Jan Myskin (toate pozele sunt făcute de el; nu e doar un poet adevărat, ci şi un om admirabil, demn de numele prinţului lui Fiodor Mihailovici) cunoştea bine locul, primăria de acolo îl alesese cu ceva vreme în urmă writer in residence şi îi pusese la dispoziţie un apartament imens în propria clădire (a primăriei, adică). Ne-a dus pe o cărare abruptă în cimitirul din vârful dealului, fără monumente de marmură, doar plăci dorice şi cruci sobre, dispuse la întâmplare, încât practic nu era nici o alee pe care să te plimbi, îţi decupai singur traseul după plac. Se vedea Dunărea la mai puţin de un kilometru. Era şi ea cumva dorică şi sobră.

Cu Jan Myskin la locul de joacă al unui restaurant din parcul naţional Fruska Gora.

Dansam samba cu Marin în fortăreaţa Petrovaradin, construită de austrieci în secolul XVIII pe malul Dunării, la doi kilometri de Novi Sad. Jan Myskin tocmai ne spusese un banc: Fidel Castro, sătul de chefurile nesfârşite cu sambe şi rumbe ale cubanezilor, îi aduncă pe toţi, le ţine un discurs cutremurător despre virtuţile muncii şi, în final, decretează: trabajo si, samba no! Milioanele de cubanezi dau din cap şi încep să scandeze: tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo, tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo - pe ritm, evident, de samba. Care scandare a devenit, pentru noi, power-playul festivalului. 
Iar acum, că mi-am amintit de ea, începe iar să-mi bântuie creierii - tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo, tra-ba-jo siiii, sam-ba nooo, tra-ba-jo...

Read more...

Novi Sad. Note despre festival

Novi Sadul seamănă oarecum cu Sibiul, un Sibiu în acelaşi timp mai simplu şi mai mare: mai simplu pentru că e doar baroc (în vreme ce oraşul de pe Cibin e un mixaj indiscernabil între baroc şi gotic) - dar un baroc splendid, mă grăbesc să adaug -, mai mare pentru că are aproape jumătate de milion de locuitori. Pietonala păstrează şi ea proporţiile, e adică dublă faţă de cea a Sibiului, iar terasele sunt înţesate încă de dimineaţă. Sârbii, se vede imediat, sunt mai relaxaţi decât românii - au şi de ce, salariul mediu depăşeşte 500 de euro (la noi fiind în jur de 350), iar preţurile sunt mai mici decât în România (inspectând cu Marin vitrinele, am văzut însă că hainele şi pantofii sunt sensibil mai scumpe - aşa că am decis ca, de data asta, contrar obiceiului nostru, să nu facem shopping abundent. :) )
Şi, mai ales, e un Sibiu cu Dunăre - curată, cu plaje discrete la care ajungi în 20 de minute de mers pe jos din centrul oraşului. De altfel, toată Voivodina e un fel de Transilvanie cu Dunăre.
Lecturile s-au ţinut într-o piaţetă din zona centrală, Piaţa Tinerilor Căsătoriţi, dacă am înţeles bine. Publicul propriu-zis nu era numeros, la Bistriţa erau mai mulţi spectatori, de exemplu, însă tot farmecul venea din reacţia trecătorilor - care aplaudau, repetau versuri, râdeau, gesticulau, erau adică şi spectatori, şi actori în recital. Datorită lor, poezia şi oraşul erau parte din acelaşi ţesut viu. Sau, mai simplu, erau chiar acelaşi ţesut viu. Orice festival care reuşeşte asta şi-a atins scopul.
Cât despre invitaţi, erau aproape toţi buni şi foarte buni, cu excepţia ruşilor şi a francezilor, realmente ridicoli. În ce-i priveşte pe ruşi, am înţeles că invitaţii fuseseră alţii, însă Uniunea Scriitorilor din Rusia i-a trimis pe aceştia doi - fără explicaţii, pur şi simplu. Jovan Zivlak putea să-i trimită pur şi simplu acasă, dar ar fi ieşit scandal, aşa că i-a acceptat. Unul dintre ei, un uriaş pletos, bărbos şi burtos, cu figură de hippy impenitent, scria de fapt un fel de ienăchiţăvăcărisme pe care le recita cu aerul sfidător că arată el postmodernilor şi postumanilor unde trebuie să revină poezia. Într-una din zile ne-au dus la mănăstirile din Fruska Gora (cele din Bucovina şi din nordul Olteniei sunt incomparabil mai frumoase), şi am nimerit la masă cu ruşii; i-am cerut uriaşului să-mi spună doi-trei ruşi contemporani pe care-i admiră. A privit spre celălalt rus, prozatorul (pe care-l trata ca pe un fel de ofiţer superior), şi-a bombat pectoralii gigantici şi a declamat: "În ţara mea sunt mulţi scriitori, dar eu nu cred că există vreunul bun!". M-a privit lung, să se asigure că am înţeles, şi a continuat: "Şi nimeni nu o să mai scrie vreodată ca Puşkin!". (În afară, bineînţeles, de el.) A privit apoi către prozator, acesta a dat aprobator din cap, da, răspunsese bine. Care prozator, cu două zile înainte, citise vreo patruzeci de minute (noi, muritorii de rând, citeam maxim zece) dintr-un roman proletcultist despre măreţia ostaşului sovietic. Şi ar mai fi citit, dar actorul de la Teatrul Naţional Sârb care citea traducerile i-a spus scurt: "Mulţumesc", aşa încât prozatorul n-a avut încotro şi s-a retras cu sentimentul evident că patriotismul rus a fost cenzurat. Cât despre francezi, de la ei aveam aşteptări mai mari, unul dintre ei, Lionel Ray, a luat premiul Goncourt pentru poezie în '95, e autor Gallimard ş.a.m.d. Au fost însă, cum spuneam, slabi ("le poete est un mage", declama celălalt francez, Marc Alyn, "j'invente le ciel si on a besoin du ciel" şi tot aşa, aveam senzaţia că nimerisem într-un Jurassic Park al poeziei). 
Ceilalţi, însă, au fost într-adevăr buni, în primul rând belgianul Jan Myskin, navetist între Paris şi Bucureşti, pe care-l ştiam de la Maratonul European de Poezie din 2007, de la Sibiu, a citit minunat, rar am văzut un public mai prins de lectura unui text într-o limbă necunoscută. Însă au fost buni şi germanul Gerhard Falkner, şi galeza Zoe Skoulding, şi suedezul Ulf Hallberg, compensau cu toţii cu vârf şi îndesat derapajul franco-rus.
Ce m-a bucurat cel mai mult a fost aprecierea unanimă pentru poezia română. Poeţi de prin toate colţurile Europei ne asigurau că poezia română e grozavă, ştiau destule nume de poeţi foarte buni, de la Eminescu la Nichita Stănescu şi de la Mircea Ivănescu la Dan Coman şi Claudiu Komartin. E un capital de imagine neaşteptat, pentru mine, cel puţin. În mare măsură e meritul ICR-ului (desigur, Liviu Ioan Stoiciu o să scrie iar că laud ICR-ul pentru că sunt un profitor al lui - festivalul de la Novi Sad, însă, n-are nici o legătură cu ICR-ul), au fost de ajuns câţiva ani de programe bine gândite pentru ca poezia română să se vadă de peste tot.
M-am lungit şi n-am spus nimic despre sârboaice: neverosimil de înalte, cu picioare de asemenea neverosimil de lungi, extrem de cochete, ai fi zis că tot oraşul e un platou de casting. Marin era convins că Novi Sadul e un uriaş experiment genetic - pentru că nu-i normal anatomic, domnule, să ai picioare atât de lungi. Până pe la zece seara mai era cum era, dar apoi începeau să iasă pe pietonală râuri, ce spun eu, fluvii de fetişcane din astea modificate genetic, îndreptându-se spre străzile unde pulsa tot mai asurzitor viaţa de noapte. Tito, pare-se, a avut ideea asta: pentru a se asigura că tinerii nu au energie pentru revoluţii în timpul zilei, a dat liber la viaţa de noapte. O chestiune de metodă care face încă o dată diferenţa între el şi Ceauşescu.
Mai am de scris, dar cred că e deja cea mai lungă postare ever. Probabil c-o să mai revin.

Read more...

Înapoi din Novi Sad

Tocmai am ajuns din Novi Sad, după aproape 24 de ore cu trenul (trei schimbări - una la Belgrad, alta la Timişoara, încă una în Vinţu de Jos, absolut halucinantă; înainte să cobor acolo, îi povestisem lui Marin Mălaicu Hondrari despre o călătorie cu trenul de la Iaşi la Sibiu, când eu şi Dragoş Varga împărţeam vagonul cu o secţie de la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi, trimisă la Sibiu fără însoţitor; ei bine, în gara din Vinţu erau vreo 20 de surdo-muţi, am aşteptat împreună de la 2 până la 5 dimineaţa trenul spre Sibiu; conversaţiile lor în noaptea răcoroasă erau hipnotice şi, cum spuneam, halucinante).
Revin cu poveşti despre festival după ce mă refac cât de cât.

Read more...