vineri, 18 februarie 2011

Cronici & parodii

Dintre cronicile şi recenziile apărute până acum la Sebastian în vis, majoritatea se găsesc şi pe net; iată-le: Alex Goldiş, Mihaela Ursa, Luminiţa Corneanu,  Luiza Vasiliu , Rita Chirian, Mihail Vakulovski, Horia Gârbea, Valentin Derevlean, Bogdan Odăgescu (la pagina 24).
Dintre bloggeri, au scris Zum, Murdoc, societarul Tlon, şi Caligraf.

M-a amuzat & bucurat o parodie a lui Lucian Perţa din numărul 1/2011 al revistei Familia, după un text de-al meu din numărul 10 al aceleiaşi reviste. O copiez mai jos.

Radu Vancu, Lipie neagră cu unt

Îi scriam mai ieri Cameliei într-o epistolă: dragă,
să vezi şi să nu crezi ce visez,
mai nou, noapte de noapte.

Cum închid ochii apare un ins. O vagă
asemănare cu Iosif Vulcan, nu aiurez,
dar şi cu Alexandru Andriţoiu şi Ioan Moldovan.

Eu, în vis, cu o discreţie absolută, aşa cum mă ştii,
se făcea că beam un ceai şi ronţăiam o lipie,
cu multă dulceaţă, că acum colaborez

şi cu „Familia” şi ăştia plătesc bine.
Şi, cum vă spun, vine ăla la mine
şi mă întreabă: dumneata scrii poezii?

Eu îmi dau seama imediat
că insul mi-a citit biographia litteraria şi ştie
cam totul şi dau din cap resemnat.

Fie ce-o să fie, îmi zic, şi dau să-mi scot
un poem din buzunarul de la piept,
dar dau numai de fişe de la facultate.

Şi deodată se făcea şi în vis noapte
şi insul se apropie şi eu parcă-l aştept
şi mă priveşte blând şi-mi spune: lasă,

nu-i nimic dacă nu mai ai, îţi voi dicta eu,
tu numai adă-ţi în somn pix şi hârtie...
şi inima îmi bătea de parcă voia să iasă.

Şi mă trezesc lac de transpiraţie,
cu capul pe masă...
oare ce să-nsemne visul?

Am întrebat-o pe Cami, ca să fiu sigur.
Cami, cum o ştiu, plină de graţie,
mi-a răspuns întrebându-mă: ce fel de dulceaţă?

Şi eu i-am răspuns că de prune,
că doar e cea mai bună, şi ea a zis:
desigur, vezi, de aici ţi se trage – de la prună!

4 comentarii:

camir 19 februarie 2011 la 09:31  

Felicitari, Radu, am citit doua cronici, prima si a lui Mihai Vakulovski si au dreptate. Mie imi place amestecul realitatii cu livrescul ce produce un efect minunat- livrescul capata viata si realitatea capata adancime.
De mult am stiut ca ai un "glas" aparte, dar, mai ales, un caracter deosebit, ce transpare din fiecare rand pe care il scrii pe site-uri si in opera ta. Te pretuiesc pentru iubirea pentru Cami, pentru bebe, pentru prieteni. Si cred ca omul face opera.
De cand sunt mamica, citesc mai avid poemele-bebeluse si sunt fascinata. Iti multumesc pentru frumusetea ce o raspandesti, antidotul uratului lumii, modul frumos cum lupti cu el.

Radu Vancu 19 februarie 2011 la 12:29  

Camir, îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, prea frumoase şi bune ca să poată fi şi adevărate. :)

claudiu komartin 21 februarie 2011 la 01:48  

Gârbea a fost magistral numindu-te "făuritor"

făuritorule :)

Radu Vancu 21 februarie 2011 la 10:41  

:)

Semnat,
Cariul care-i meşter faur

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS