miercuri, 27 octombrie 2010

Istanbul

Plec la noapte spre Bucureşti, şi de acolo la Istanbul - unde Word Expressul are încă o staţie (la care voi coborî împreună cu prozatorul Augustin Cupşa).
Aşa că voi lipsi de pe blog vreo săptămână.
Câtă vreme mă voi otomaniza la Târgul de Carte de acolo, vă las spre recitire poemul ăsta, unul dintre poemele-fetiş ale sezonului de toamnă:

de parcă pentru asta am fi inventat dragostea

 
pentru Cristi

am crezut că a nu-ţi mai simţi corpul e primul pas
în singurătate
la marginea ploii
pe un prag peste care
contururile tremurau se dizolvau lent
broboane pe suprafaţa unui zid văruit în grabă

ei nu ştiu nimic despre noi dar
nici eu nu mai ştiu nimic despre noi
sub masca aceasta
nefericirea mea caută pretexte
indiferenţa mea caută pretexte
dorinţa mea de a mă distruge caută noi şi noi pretexte
faţa mea e o coajă de pâine uscată
inima – un boţ de carne căruia
îi încredinţez tot ce aş mai putea ocroti

"nu ai dreptul să fii tu cel care suferă",
a rostit unul dintre noi în încăperea străină –
de parcă pentru asta am fi inventat dragostea
acest travesti stângaci
al dorinţei noastre de a muri.

Read more...

duminică, 17 octombrie 2010

"Am să te sufoc, dragă oraş". Poeţi tineri din Sibiu



















E coperta unei antologii scoasă zilele astea de revista Transilvania (mă rog, de Centrul Cultural Interetnic Transilvania, asta-i denumirea oficială) şi editura InfoArt Media, ambele din Sibiu.
Iar respectivii poeţi tineri din Sibiu sunt Rita Chirian (a ei e jumătatea de vers care a dat titlul antologiei: "Am să te sufoc, dragă oraş"), Mihai Curtean, Dan Herciu, Daniela Popa şi Radu Vancu. Prefaţaţi de Dragoş Varga.
E o treabă bună, credeţi-mă. :)

L.E. O să fie lansată marţi, de la ora 18, la Habitus, în Piaţa Mică, împreună cu numerele cele mai recente ale revistei.

Read more...

miercuri, 13 octombrie 2010

Breaking news

Tânăr poet român, plagiator al lui Georg Trakl, promovat fără ruşine! Detalii aici!

Read more...

luni, 11 octombrie 2010

Sebastian în vis...

...a ajuns acasă, de la maternitatea "Tracus Arte".
E mai subţirel decât îmi închipuiam, dar cel puţin pare cuminte, nu cred că mă va (mai) trezi noaptea.
Uitasem ce bine e să fii lăuz!

Read more...

duminică, 10 octombrie 2010

Răspuns lui O. Nimigean

(A se vedea comentariul lui Ovidiu la postarea privind propoziţiile Hertei Müller despre Mitläuferi şi "aranjaţi".)


Dragă Ovidiu, să luăm lucrurile pe rând.

1) Câtă lipsă de rigiditate, câtă concesie, câtă nuanţă vezi într-o afirmaţie după care cei sensibili şi inteligenţi au plecat primii? Şi că toţi cei rămaşi "s-au aranjat"? Cum s-a aranjat Mircea Ivănescu? Dar Dimov? Dar Gellu Naum (ştiu, ştiu, versurile lui "pe linie" din anii aceia oribili, dar însă totuşi...) Mărturisesc că a nu face nici un distinguo între "aranjarea" acestora şi aceea a intelectualilor oficiali nu mi se pare chiar o probă de supleţe.

2) Poate că n-am fost suficient de clar: înţelegeam prin relativism tocmai această punere de-a valma a tuturor în categoria aranjaţilor, aşa încât cei amintiţi mai sus devin la fel de culpabili precum alde Barbu, Vadim, Păunescu etc., iar aceştia, convers, la fel de onorabili precum ceilalţi.

3) Nu înţeleg mecanismul prin care absenţa civică devine sinonimă cu laşitatea. Nu vreau să personalizez aici în nici un fel discuţia, ţi-aş putea însă răspunde că, dacă nici Manolescu, nici Liiceanu nu s-au "enervat" la arestarea lui Goma, nici Herta Müller n-a făcut-o. (Avea 24-25 de ani, putea s-o facă.) Însă, repet, nu vreau să dau exemple personale, pentru că intrăm iar într-o zonă a logicii resentimentului pe care vreau s-o evit. Însă îi poţi reproşa cuiva c-a fost porc, nu că n-a fost erou sau martir. Absenţa martirajului nu înseamnă laşitate. Cel mult comoditate, deşi nici măcar a publica literatură adevărată nu era atunci un lucru tocmai comod.

4) În ce priveşte perioada post-89, sunt total de acord cu tine: dacă pentru ce faci în dictatură poţi avea scuză, pentru ce faci în libertate nu mai ai. (Iar gestul lui Liiceanu privitor la topirea "Culorii curcubeului" e descalificant.)

5) O observaţie finală pentru, zic eu, nefericitul termen de Mitläufer: spre ce ţintă comună aleargă împreună, umăr la umăr, "Mitläuferul tipic" Mircea Ivănescu cu, să zicem, Eugen Barbu sau cu Iulian Vlad? Când creezi un termen care pune laolaltă oameni pe care totul îi desparte, nu pot să nu fiu cel puţin sceptic. Nu în privinţa bunelor intenţii ale Hertei Müller, ci în privinţa justeţii urmăririi acestora. Sunt convins, am mai spus-o, că urmaşii lui Eugen Barbu şi Iulian Vlad îşi freacă mâinile de bucurie, spunând: "Încaieră-i, drace!". Într-un fel, Herta Müller le face jocul, învrăjbind dizidenţii cu rezistenţii şi scoţând din calcul pe cei care erau cu adevărat servitorii sistemului. Ţi s-ar părea corect să consider că, întrucât le serveşte fără să vrea interesele, e şi ea un soi de Mitläufer? Nici mie. Dar la fel de incorect mi se pare să crezi că Mircea Ivănescu e un "Mitläufer tipic", angajat întro cursă comună cu orice aparatcik sau colaborator de nădejde al Securităţii.

6) În fine, la fel de nedrept mi se pare să-l acuzi (nu în discuţia de la Ateneu, într-un interviu preliminar) pe Mircea Cărtărescu că e reprezentantul intelectualităţii nonreactive faţă de comunism din România. Nu pun la socoteală gradul de subversivitate al textelor lui din anii '80, care, fără a fi direct protestatare, i-au asigurat totuşi o consistentă reacţie în "Săptămâna". Ci vreau să remarc că e o acuză oarecum similară celei privitoare la lipsa de reacţie a lui Hrabal faţă de comunismul ceh. Nu toţi oamenii se iau de gât cu diavolul, unii găsesc mai eficient să-l ignore. A-i numi colaboratori ai diavolului, Mitläuferi ai lui, pe aceştia din urmă e cel puţin bizar.

7) Aşa, ca o coda: sunt convins că, dacă nu Liiceanu ar fi fost partenerul acestui "totuşi dialog", cum i-ai spus, nu s-ar fi înfierbântat aşa de tare lumea. Într-adevăr, el trebuia să poarte dialogul acela strict în calitate de editor al ei, în momentul în care a deschis dicuţia despre rezistenţi vs. dizidenţi, s-a pus într-o situaţie falsă. Dar nici nu mi se pare cuşer ca, de dragul de a-l înjura pe Liiceanu, să-i dăm necondiţionat dreptate Hertei Müller.

În fine, ce mă întristează e că această querellă dintre anticomunista Herta Müller şi anticomunistul Mircea Cărtărescu e mană cerească pentru (neo)comuniştii de toate vârstele. Cu cearta aceasta, ei, într-adevăr, s-au aranjat.

Cu drag,
al tău,
Radu

Read more...

joi, 7 octombrie 2010

Discuţia dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu

O puteţi găsi aici.

Read more...

miercuri, 6 octombrie 2010

Herta Müller. A scrie liber, a trăi liber

După cum era de aşteptat, întâlnirea cu Herta Müller de la Ateneu face să curgă multe valuri de cerneală, aprobatoare sau din contră.
Aş observa doar că maximalismul etic are drept consecinţă paradoxală cel mai căldicel relativism: dacă toţi "s-au aranjat", ca să folosesc expresia Hertei Müller, dacă cei care au scris cărţi curate tăcând sunt culpabili alături de cei care au servit cu scrisul şi cu fapta cauza răului, atunci consecinţa e inocentarea generală. Pentru că a spune că victimele sunt la fel de vinovate precum călăii e, prin conversiune, totuna cu a considera călăii la fel de inocenţi ca şi victimele.
Mircea Ivănescu mi-a spus cândva că idealul lui era să scrie poezie ca şi când ar fi trăit într-o ţară liberă. Am înţeles atunci că această năzuinţă aparent noncombativă e poate mai dură decât o declaraţie directă de război - pentru că, în vreme ce lupta cu imperiul răului îi admite existenţa, ignorarea lui dispreţuitoare îl anihilează pe termen lung cu totul. Recitind textele lui Mircea Ivănescu şi ale altor câtorva, nu puţini, poeţi captivi în acele vremuri, trăiesc aceeaşi jubilaţie pe care o încerc citind textele lui Goma sau ale lui Steinhardt: în fond, în ciuda atrocităţii istoriei, oamenii aceia au fost liberi. Corpul lor puternic a respins celulele istoriei cancerigene, aşa încât răul nu i-a maculat.
A scrie liber în cele mai puţin libere vremuri - dezideratul acesta admirabil a ajuns pentru mine un veritabil criteriu operant, întemeiat pe convingerea că, atunci când scrisul cuiva îmi dă senzaţia libertăţii, omul acela a fost pur şi simplu liber. Libertatea nu se poate mima, nici în viaţă, nici în scris. Iar unii dintre cei care au scris tăcând, chiar dacă au admis să-şi înregistreze maşina de scris la miliţie, se dovedesc la fel de liberi ca aceia, într-adevăr dureros de puţini, care au vorbit de-a dreptul. 
Nu fac diferenţă între a scrie liber şi a trăi liber; iată de ce pot admite ca profesori de etică cu egale drepturi şi pe Paul Goma, şi pe Mircea Ivănescu. 

Read more...

luni, 4 octombrie 2010

Nicu Vladimir

Orizont-ul din septembrie are câteva pagini admirabile despre de asemenea admirabilul Nicu Vladimir, unul dintre cei mai buni folkişti români, mort nedrept de devreme şi nemeritat de puţin cunoscut. (A înţeles, ca puţini alţii, că "Flacăra" era un instrument de dezamorsare a undergroundului autentic, şi a refuzat să facă jocul. Cu preţul cunoscut.)
Pentru că înregistrările cu el sunt rarisime, daţi fuga şi vedeţi-l aici.

Read more...

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS