duminică, 10 octombrie 2010

Răspuns lui O. Nimigean

(A se vedea comentariul lui Ovidiu la postarea privind propoziţiile Hertei Müller despre Mitläuferi şi "aranjaţi".)


Dragă Ovidiu, să luăm lucrurile pe rând.

1) Câtă lipsă de rigiditate, câtă concesie, câtă nuanţă vezi într-o afirmaţie după care cei sensibili şi inteligenţi au plecat primii? Şi că toţi cei rămaşi "s-au aranjat"? Cum s-a aranjat Mircea Ivănescu? Dar Dimov? Dar Gellu Naum (ştiu, ştiu, versurile lui "pe linie" din anii aceia oribili, dar însă totuşi...) Mărturisesc că a nu face nici un distinguo între "aranjarea" acestora şi aceea a intelectualilor oficiali nu mi se pare chiar o probă de supleţe.

2) Poate că n-am fost suficient de clar: înţelegeam prin relativism tocmai această punere de-a valma a tuturor în categoria aranjaţilor, aşa încât cei amintiţi mai sus devin la fel de culpabili precum alde Barbu, Vadim, Păunescu etc., iar aceştia, convers, la fel de onorabili precum ceilalţi.

3) Nu înţeleg mecanismul prin care absenţa civică devine sinonimă cu laşitatea. Nu vreau să personalizez aici în nici un fel discuţia, ţi-aş putea însă răspunde că, dacă nici Manolescu, nici Liiceanu nu s-au "enervat" la arestarea lui Goma, nici Herta Müller n-a făcut-o. (Avea 24-25 de ani, putea s-o facă.) Însă, repet, nu vreau să dau exemple personale, pentru că intrăm iar într-o zonă a logicii resentimentului pe care vreau s-o evit. Însă îi poţi reproşa cuiva c-a fost porc, nu că n-a fost erou sau martir. Absenţa martirajului nu înseamnă laşitate. Cel mult comoditate, deşi nici măcar a publica literatură adevărată nu era atunci un lucru tocmai comod.

4) În ce priveşte perioada post-89, sunt total de acord cu tine: dacă pentru ce faci în dictatură poţi avea scuză, pentru ce faci în libertate nu mai ai. (Iar gestul lui Liiceanu privitor la topirea "Culorii curcubeului" e descalificant.)

5) O observaţie finală pentru, zic eu, nefericitul termen de Mitläufer: spre ce ţintă comună aleargă împreună, umăr la umăr, "Mitläuferul tipic" Mircea Ivănescu cu, să zicem, Eugen Barbu sau cu Iulian Vlad? Când creezi un termen care pune laolaltă oameni pe care totul îi desparte, nu pot să nu fiu cel puţin sceptic. Nu în privinţa bunelor intenţii ale Hertei Müller, ci în privinţa justeţii urmăririi acestora. Sunt convins, am mai spus-o, că urmaşii lui Eugen Barbu şi Iulian Vlad îşi freacă mâinile de bucurie, spunând: "Încaieră-i, drace!". Într-un fel, Herta Müller le face jocul, învrăjbind dizidenţii cu rezistenţii şi scoţând din calcul pe cei care erau cu adevărat servitorii sistemului. Ţi s-ar părea corect să consider că, întrucât le serveşte fără să vrea interesele, e şi ea un soi de Mitläufer? Nici mie. Dar la fel de incorect mi se pare să crezi că Mircea Ivănescu e un "Mitläufer tipic", angajat întro cursă comună cu orice aparatcik sau colaborator de nădejde al Securităţii.

6) În fine, la fel de nedrept mi se pare să-l acuzi (nu în discuţia de la Ateneu, într-un interviu preliminar) pe Mircea Cărtărescu că e reprezentantul intelectualităţii nonreactive faţă de comunism din România. Nu pun la socoteală gradul de subversivitate al textelor lui din anii '80, care, fără a fi direct protestatare, i-au asigurat totuşi o consistentă reacţie în "Săptămâna". Ci vreau să remarc că e o acuză oarecum similară celei privitoare la lipsa de reacţie a lui Hrabal faţă de comunismul ceh. Nu toţi oamenii se iau de gât cu diavolul, unii găsesc mai eficient să-l ignore. A-i numi colaboratori ai diavolului, Mitläuferi ai lui, pe aceştia din urmă e cel puţin bizar.

7) Aşa, ca o coda: sunt convins că, dacă nu Liiceanu ar fi fost partenerul acestui "totuşi dialog", cum i-ai spus, nu s-ar fi înfierbântat aşa de tare lumea. Într-adevăr, el trebuia să poarte dialogul acela strict în calitate de editor al ei, în momentul în care a deschis dicuţia despre rezistenţi vs. dizidenţi, s-a pus într-o situaţie falsă. Dar nici nu mi se pare cuşer ca, de dragul de a-l înjura pe Liiceanu, să-i dăm necondiţionat dreptate Hertei Müller.

În fine, ce mă întristează e că această querellă dintre anticomunista Herta Müller şi anticomunistul Mircea Cărtărescu e mană cerească pentru (neo)comuniştii de toate vârstele. Cu cearta aceasta, ei, într-adevăr, s-au aranjat.

Cu drag,
al tău,
Radu

30 comentarii:

Camelian Propinatiu 10 octombrie 2010, 11:57  

Si Mircea Cartarescu, si Herta Muller erau in 2007 candidati Nobel la fel de seriosi, cu oarecare avantaj moral Mircea. Scrisese despre Revolutia Romana, pe cand Herta nu valorificase Reportajul cu sufletul la gura al lui Titus Suciu, nici site-ul lui Marius Mioc, pentru a revela Occidentului amestecul de eroism, solidaritate si crima bolsevico-fesenista de la Timisoara, prin care s-a recuperat decalajul de Rezistenta Antibolsevica. Nu cred ca statul german nu a sprijinit cariera internationala a Hertei Muller si stiu ca Mircea in RO, in Epoca Mooye ( cum am citit pe un forum), nu e nici macar academician, desi detine toate validarile ce se pot inchipui. Iata de ce sper ca, din aceasta disputa, cei doi excelenti scriitori ai nostri sa nu aiba decat castig EGAL, anume unul publicitar. Altminteri, e absolut natural pentru orice Elita sau Autoelita frecusul ce desemneaza Intelectualul Dominant. Dupa ce Herta a punctat impotriva lui Horia valorificand Afacerea Antohi, n-a gasit alt punct vulnerabil in Orbitor decat lipsa vocatiei de martir a autorului, desi V.I. Lenin ne invata ca nu sacrifici aiurea avangarda, cele mai promitatoare cadre, lasi pe Dinescu si pe Desliu sa se avante! Cum nu fusese nici Herta o Doamna Cornea in Banat, singurul scriitor indrituit sa-i probozeasca pe amandoi pentru limitarea la Rezistenta prin Cultură, este dl Paul Goma, care n-a prea facut-o cu toate ca a apreciat, cum se prea poate si Herta Muller, cele 587 pagini din studiul meu de fezabilitate „Kitsch orbitor si geniu inaripat – Nobelul romanului Cartarescu”, unde nu optiunile morale sau politice intereseaza, ci doar micile derapaje tinand de postromanism, de Piata Universitatii si mai ales de bizareria cu securistul recuperator de manuscrise confiscate, stinsa si aceea complet prin exemplarul gest civic de azi, al Solicitarii Dosarului de la CNSAS – drept cucerit cu atata truda de intelectualii nostri. Nu m-as mira sa i se raspunda lui Mircea ca nu s-a gasit!

Radu Vancu 10 octombrie 2010, 14:59  

Nu ştiu ce să zic, nu cred că-i vorba despre o querellă privitoare la poziţia de scriitor alpha, în fond nu văd de ce un scriitor cu patalamaua de Nobel ar mai fi interesat de vreo poziţie fruntaşă într-o literatură fără vizibilitate.
Eu, cum ziceam, nu mă îndoiesc de bunele intenţii ale Hertei Müller, şi-i înţeleg reacţia dură - când vezi că, vingt ans après, cancerul securist nu numai că n-a fost extirpat, dar s-a metastazat, normal că-ţi vine să dai cu toată lumea de toţi pereţii. Dar tot nu pot să-i dau dreptate, şi cred că ştie de altfel că nu are dreptate şi că nu s-a aranjat chiar 99,9 la sută din populaţie, cum zice - fie şi numai pentru că cei 2,5 milioane de oameni trecuţi prin puşcăriile politice (atâţi a numărat Dennis Deletant, şi spune că e cel mai mare procent de deţinuţi poltiici din toate ţările Cortinei de Fier) fac ceva mai mult decât 0,01 la sută.

deliria 10 octombrie 2010, 22:45  

am urmărit şi eu ostilităţile şi cred că Herta Muller e o scriitoare, ca să nu zic o doamnă, prea mică pentru o pălărie atât de mare ca Nobelul. din punct de vedere literar opera ei nu o egalează pe cea a lui cărtă, dar nu asta e discuţia, pentru că nici eu nu cred că e o luptă pentru poziţia alpha într-o literatură minoră, aşa cum spui şi tu, radu.însă impresia mea e că în cazul doamnei muller chestiunea e de natură psihologică, în sensul în care gura neavitază bate fundul rotunjit pe plaiuri germane. adică s-a trezit într-o poziţie pentru care nu era pregătită şi spune cam ce îi trece prin cap fără să cugete. o încurajează şi ceata bruscă de aplaudaci de serviciu. nu ştiu cât cunoaşte realitatea comunistă de după plecarea domniei sale din ţară, probabil că nici cu soarta scriitorilor rămaşi aici nu şi-a bătut prea tare capul, dar îşi dă şi ea cu părerea dacă tot e luată la întrebări în lumina reflectoarelor. iar oamenii prea serioşi o iau în serios iscândlupte serioase în plan ideologic. n-ar trebui. hertei muller i se pun pur şi simplu prea multe întrebări. şi ca orice om luat pe nepregătite improvizează răspunsurile.

Radu Vancu 10 octombrie 2010, 23:10  

Deliria: Cum motivarea Academiei Suedeze menţiona drept criteriu prim coté-ul anticomunist al literaturii domniei sale, era şi greu, de altfel, ca Herta Müller să evite transformarea sa într-un soi de oracol al memoriei comunismului. Însă nu asta e problema, ci faptul că, într-adevăr, răspunde la prea multe întrebări. Şi, mai ales, cu prea puţine nuanţe. Cum poţi acuza scriitorii că nu scriau direct împotriva comunismului, când ştii că până în 64 au murit sute de mii în puşcărie pentru simple aluzii, iar în '85 Gheorghe Ursu a fost omorât în celulă (de un deţinut căruia i s-a oferit în schimbul crimei lui eliberarea) pentru culpa de a fi scris ceea ce credea... în jurnalul lui intim?! Şi, mai ales, când tu însăţi n-ai făcut asta?
Însă, cum zici tu, probabil că n-ar trebui să luăm în serios acuzaţii prea radicale pentru a fi serioase.

deliria 10 octombrie 2010, 23:16  

m-am cam încins, însă discuţiile astea sunt sterile şi false, comori mediatice şi atât, iar povestea cu disidenţa iar e una cu mai multe tăişuri. nu disidenţa hertei muller a dus la răsturnarea regimului comunist, deci atât cât a fost n-a fost de nici un folos poporului, umanităţii, ca să zic aşa. nici măcar cât un banc spus de m ivănescu în locul potrivit, la momentul potrivit. cât a stat în românia nici ea nu a criticat pe faţă regimul, dar a plecat şi a trăit mai bine decât cei care au rămas. a luat şi nobelul, să fie sănătoasă, însă generalizările de tipul ăsta nu îi fac cinste. nici martirajul, nici discuţiile cu liiceanu', de altfel.

Radu Vancu 11 octombrie 2010, 00:01  

Hehe, zău că te-ai încins :)

ovidiu nimigean,  11 octombrie 2010, 00:47  

Draga Radu, sint dupa un drum de peste o zi, asa ca n-o s-o iau de data asta pe rind,ma multumesc sa constat ca doua neintelegeri, cel putin, pot fi evitate prin revenirea la text, la spusele concrete ale Hertei M. Vei vedea ca nu amesteca lucrurile nici cind vorbeste de "aranjati", nici cind ii defineste pe "mitlauferi". In privinta acestora din urma, sensul este nu de 'marsaluitori umar la umar', ci de 'persoane care incearca sa treaca neobservate'. In intelesul respectiv il dadeam ca tipic pe Mircea Ivanescu.
Presupun ca, facute corecturile cu pricina, dispare si una din cauzele indignarii tale.
Despre celelalte, cu voia ta, altadata.

Radu Vancu 11 octombrie 2010, 01:12  

Ovidiu, zău că m-aş bucura să n-am dreptate şi să fi înţeles eu aiurea cuvintele Hertei Müller. Însă mă tem că ea nu prea abuzează de nuanţe în textul ei, ci e mai degrabă o campioană a generalizărilor. Din România, de pildă, n-ar fi plecat doar unii dintre cei sensibili şi inteligenţi, ci toţi aceştia. În ce-i priveşte pe aranjaţi, aceştia ar fi exact 99,9 la sută. Ş.a.m.d. Cât despre mitläufer, tu alegi, nu ştiu cât de justificat lexical, sensul cel mai slab cu putinţă, referitor la un anumit tip de discreţie. Eu am ales unul mediu, şi cred că cel mai uzual, traductibil prin comiliton, să zicem, însă, din câte înţeleg, ar exista şi o variantă tare, întrucât mitläufer ar fi făcut referinţă, în perioada denazificării, la persoanele care deţinuseră funcţii publice relativ minore în Germania hitleristă, precum directorii de spitale şi de şcoli etc. De unde poţi şti sigur că, dintre aceste trei sensuri, Herta M. uza de cel mai slab, indicat de tine, şi nu de unul dintre celelalte două? Sunt curios.
După cum cu aceeaşi curiozitate aştept şi critica textuală, filologică. Însă tare mă tem că ceea ce putea fi o discuţie reală devine o superfluă discuţie despre sexul îngerilor (era să zic al activiştilor :) ). Şi nu din vina noastră, care se vede că trăim (prea?) pasional tema, ci din cauză că întrebarea a fost pusă greşit. De Gabriel Liiceanu, dar şi de Herta Müller, deopotrivă.

ovidiu nimigean,  11 octombrie 2010, 13:15  

discutia devine superflua din vina noastra, nu a temei, care in nici un caz nu se refera la sexul suav al ingerilor, ci la ala pervers al diavolului (sa-l numim "securitate", metamorfozata in cam tot ce-nseamna putere), ce anchiuleaza si azi Romania.
desi ai postat segmentele de pe youtube,imi lasi impresia ca nu le-ai urmarit. incrincenarea ta la adresa H.M. nu ca nu are sustinere, dar e contrazisa radical de spusele scriitoarei.
acel incriminat 99% al "aranjatilor" e constatativ, nu justitiar, descriind conditiile oricarei (cuvint subliniat de H.M.) dictaturi.
despre mitlaufer ce sa mai zic? Ma somezi sa-ti spun de ce dau sensul "slab". Nu-l dau eu, citez din H.M.: "merge pe neobservate ca sa nu aiba probleme." nici vorba de vreo confuzie intre scriitorii "rabdatori" si Eugen Barbu. H.M.: "eu nu invinovatesc pe nimeni, decit pe astia care au facut literatura asta la comanda."
respingerile tale practic nu au obiect. insa, odata alunecat in retorica lor, ajungi la o enormitate monstruoasa, scriind negru pe alb ca "H.M. le face jocul" securistilor. priveste si asculta bine dialogul, H.M. nu face jocul nimanui. nu te-a cutremurat (putin...), ca scriitor, crincena ei profesiune de credinta: "eu nu vreau sa fiu scriitor, eu n-am incotro."? pe mine da, mi-a amintit ca literatura are un rang ontologic. intr-o asemenea situatie nu faci jocuri, cauti adevarul, adevarul tau intim, deloc desprins, cum s-ar crede - si cum se repeta insistent si manipulatoriu - de starea polisului. (H.M.: "daca ar fi fost foarte multi cei care ar fi deranjat aceasta dictatura, nu ar fi devenit atit de sinistra.") tu ti-ai activat pina la sofism organonul. activeaza-ti, te rog insistent si cu o prietenie care ma doare, si organul discernamintului, incearca sa separi, chiar de-ti pare primitiv si rudimentar, albul de negru.
iarta-mi patetismul, numai prietenia e de vina...
continui: da, trebuie discutata nonreactia H.M. in cazul Goma. minunat ar fi fost daca ar fi discutat-o ei doi, H.M. si P.G., la Ateneu. numai ca, iata, mitlauferii aranjati si dupa 89 l-au tinut pe Goma departe spatiul public vizibil, privandu-ne, de douazeci de ani, de o dezbatere care-ar fi scos la lumina multe adevaruri, ca sa nu spun adevarul insusi. pe M.Cartarescu nu-l chestionam despre anii dinainte de revolutie, ci despre mitlaufereala sa in procesul stalinist de la "Viata romaneasca", cel cu antisemitizarea lui Goma si retrogradarea lui L.I.Stoiciu. ca discretia in cazuri spinoase, "ca sa nu aiba probleme", nu tine, vai, doar de comportamentul scriitorului sub dictatura.
si asa mai departe, si asa mai departe.
poate vom izbuti sa gindim impreuna lucruri precum acestea, impreuna pina la o reala solidaritate.
cu drag si cu... Fuersorge, al tau, o.

pentru deliria,titlul si chapeaul unui articol de aproape doua pagini din nr-l pe octombrie al rev. "Lire" (transcriu fara diacritice, ca n-am): Mueller des mondes. Laureate surprise du Nobel de litterature 209, l'Allemande d'origine roumaine Herta Mueller livre avec La bascule du souffle un roman magistral, sur un sujet tabou: la deportation de Roumains dans des goulags, en 1945. Poetique et d'une force rare.

Radu Vancu 11 octombrie 2010, 15:38  

Ovidiu, cu tine pot fi solidar necondiţionat, cu afirmaţiile Hertei Muller de la Ateneu, nu.
Or fi ele constatative, nu justiţiare, dar asta nu le face mai puţin exagerate. Te asigur că le-am urmărit atent, şi tocmai discernământul, atât cât îl am, m-a determinat să spun că uneori sare calul.
Însă, într-adevăr, cu tine vreau să gândesc împreună despre toate lucrurile acestea. Cu Herta Muller, din păcate, nu mai vreau.

ovidiu nimigean,  11 octombrie 2010, 20:09  

pai, cum sa spun, n-avem de ales, de la H.M. am pornit discutia. n-o putem incheia in coada de peste. vreau si eu sa stiu macar daca evidenta "sensului slab" al cuvintului 'mitlaufer' e acceptata de tine in urma revederii secventei de la Ateneu. daca da, atunci acuzele aduse H.M. (cum ca ii pune in aceeasi oala pe activistii literari din perioada comunista si pe scriitorii curati, dar "timizi" d.p.d.v. civic) nu mai au nici un temei. daca nu, m-ai bagat cu totul in ceata.
zi! spune! desluseste-ma!

Radu Vancu 11 octombrie 2010, 21:34  

:)
Păi, dacă musai vrei, atunci să spun.
Cuvântul cu pricina Herta Muller îl folosise întâi de toate într-un text în limba germană, aşa încât pentru cititorul german el poate avea oricare dintre cele trei sensuri, şi am oarecare dubii că îl va alege taman pe acesta slab. Oricum, în dicţionarele serioase la îndemână pe Internet sensurile primare sunt de suporter sau de participant, iar sensul precizat de H. M. poate fi dedus dintr-o locuţiune care înseamnă a merge cu turma, in der Herde mitlaufen - vezi http://dict.tu-chemnitz.de. Cred că suntem de acord că Mircea Ivănescu, în calitatea lui de Mitlaufer tipic, n-a fost suporter al comunismului, n-a participat propriu-zis la construirea lui, dintr-o funcţie sau poziţie oficială, şi nici om de turmă nu-l văd. El, la fel ca destui dintre cei numiţi de H.M. mitlauferi, n-a susţinut comunismul, ci l-a îndurat.
E adevărat, în discuţia de la Ateneu H.M. spune la un moment dat că se referă la autorii de literatură propagandistică - dar nuanţarea asta decisivă e contrabalansată de prea multe alte generalizări pripite, vezi cea cu sensibilii şi inteligenţii plecaţi primii, vezi cea cu cei 99,9 la sută care au participat ş.a.m.d. Aşa că ceva-ceva temei tot am. :)
Discuţia trebuia să pornească de acolo de unde o începi tu, de la perioada post 89. Altfel, cu reproşuri de genul "de ce nu v-aţi enervat", când nici tu nu te-ai enervat prea tare, sau de ce v-aţi dus cu maşina de scris la miliţie, că şi eu m-am dus nu se ajunge prea departe. De asta spun că şi Gabriel Liiceanu a greşit deschizând o discuţie în care vâna complimente pentru inexistenta dizidenţă a rezistenţilor, dar şi Herta Muller a greşit, generalizând când nu era cazul şi introducând astfel diezi inutili atât în cheia discuţiei, cât şi în cea a comentariilor conexe, cum e şi al meu.
Iar lui Mircea Cărtărescu ar trebui pur şi simplu să-i ceară scuze. N-ar fi un capăt de ţară dacă ar explica că i-a ieşit fraza altfel decât o intenţiona.

deliria 11 octombrie 2010, 23:17  

Lui R: DA!
Lui O: poate, nu zic nu. dar uite, o discuţie întreagă poate porni chiar de la afirmaţiile laureatei potrivit căreia este scriitoare pentru că nu are încotro, pentru că a fost persecutată politic, pentru că vrea ca lumea întreagă să ştie adevărul ei, pentru că altfel nu-şi poate îmblânzi obsesiile. OK. Cărtărescu şi-a dorit mereu să fie scriitor. A muncit enorm pentru asta. Nu l-a interesat nimic altceva. Nici regimul, nici ancheta, nici fuga cu trotineta peste graniţă la (Herta) sau găsiţi voi o rimă. I-a ieşit. La fel ca el au fost şi cei mai atinşi de mitlaufăreala în discuţie. Sunt oameni care s-au dedicat trup şi suflet scrisului, pentru care literatura nu a însemnat neapărat o formă de exorcizare a diavolilor comunismului, ci altceva, alţi diavoli, altă luptă. Nu văd de ce asta îi face în vreun fel vinovaţi, nu văd de ce trebuie puşi într-o oală ambiguă şi de natură să îi ruşineze în vreun fel. Nu mi se pare corect ca un om care este scriitor pentru că nu are încotro din punct de vedere politic să îşi permită să considere mai puţin sensibili şi culpabili scriitori nu neapărat mai slabi care au ales să îşi vadă de scrisul lor IGNORÂND regimul, ca şi cum acesta n-ar fi fost îndeajuns de puternic încât să le mânjească în vreun fel Weltanschauung-ul. Cea mai puternică armă e indiferenţa. şi cu asta, basta. mă înarmez. n-o să scriu nici pro nici antibăse, mai bine aştept sebastian în vis şi fac ture pentru rădăcina de bucsău.

ovidiu nimigean,  11 octombrie 2010, 23:35  

iata ce mai lipsea, o lectie de germana tinuta Hertei Muller! ce rost are excursul filologic, de vreme ce sensul in litigiu a fost explicat clar, cu delimitarile necesare, in timpul discutiei? G.Liiceanu, germanist versat, nu a avut obiectii, nu a dat nici o replica. doar cu trimitere la acel sens mi se pare pertinent comentariul. e motivul pentru care am insistat si insist asupra sa, altfel riscam sa ne ratacim - cu vehementze si inclementze - intr-o demonstratie falacioasa.
oricum, schimbul nostru de mesaje mi-a lasat un sentiment de dialog al surzilor. cinstit vorbind, nu mi-a picat bine defel. ramin cu senzatia ca facem parte din doua lumi din ce in ce mai diferite (ceea ce, la urma urmelor, n-ar fi un dezastru) si incompatibile (abia asta ma seaca).

Radu Vancu 11 octombrie 2010, 23:50  

Ovidiu,

A exagerat Herta Muller cu "constatativul, nu justiţiarul" 99,9 la sută? Eu zic că da.
A exagerat cu sensibilii şi inteligenţii care au plecat primii? Eu zic că da.
A exagerat cu indicarea lui Mircea Cărtărescu drept emblemă a cedării? Eu zic că da.

Cât despre faptul că un dezacord al nostru, pentru care fiecare dintre noi crede că are argumente cinstite, te seacă şi te face să crezi că suntem incompatibili - ce să zic, cred că prietenia e într-un fel şi o problemă de rezistenţa materialelor...

Incompatibilul, secantul tău prieten,
Radu

Anonim,  12 octombrie 2010, 00:15  

oau! când credeam că "procesul comunismului" a fost iremediabil banalizat de politicieni şi mass media, apendicele lor, iată cât de generoasă şi mai ales dureroasă rămâne chestiunea.
Radu, mie H.M. mi s-a părut a fi un om copleşit de o întoarcere în "patrie" (nu "acasă"). Sunt într-un fel sigur că acele asperităţi din dialog (o formă foarte greu de controlat pentru un scriitor care vorbeşte de cele mai multe ori "în interior") nu au fost, la reauzire, nici pe placul H.M. A fost, a vorbit, a plecat - stârnind atâtea voci care, iată, se amestecă unele în altele. Gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat în România anilor '90 dacă Emil Cioran ar fi venit să vorbească la Ateneu sau aiurea...
În altă ordine de idei, premiile, topurile şi alte semne ale competiţiilor şi clasamentelor locale sau internaţionale au semănat mai mereu răzmeriţă în viaţa literară autohtonă. am senzaţia de deja vu, dar la alt nivel:) păcătoase prin timpul şi energiile pe care le consumă. un lucru e sigur: Nobelul pentru H.M. m-a făcut să descopăr un autor bun. eu, cititorul, decid cât de bun este. mulţumesc suedezilor pentru asta:) apropo, norvegienii au tradus cu doi ani înaintea românilor "Încă de pe atunci vulpea era vânătorul"(1992), ungurii o fac în 1995, când apare şi la Univers prima traducere ro post89 a unei cărţi de H.M.
cât priveşte lupta anticomunistă a tinerei scriitoare H.M., multe de spus, puţine de reţinut. În notele Securităţii, o menţiune apare în 1985, când deplânge lipsa cărţilor relevante la târgul din Frankfurt şi soarta traducătorilor cu acces limitat la autorii din străinătate. În aprilie 1989, este în lista autorilor români din exil, semnatari ai scrisorii de solidaritate persecutaţii Dinescu, Deşliu, Dan Petrescu, Liviu Cangiopol, Pleşu, Blandiana şi Aurel Dragoş Munteanu. Inutil şi improrpiu să spun că era "prea mică" la vremea cazului Goma sau Tudoran.

Dar, aceste lucruri ţin de o abordare mult mai serioasă, cadrul actual în care este plasată H.M. (printr-o competiţie inventată cu M.C. sau o răfuială cu G.L.) fiind din start viciat/vicios.

ps felicitări pentru celălalt "Sebastian..."!

sorin d.

Anonim,  12 octombrie 2010, 00:16  

oau! când credeam că "procesul comunismului" a fost iremediabil banalizat de politicieni şi mass media, apendicele lor, iată cât de generoasă şi mai ales dureroasă rămâne chestiunea.
Radu, mie H.M. mi s-a părut a fi un om copleşit de o întoarcere în "patrie" (nu "acasă"). Sunt într-un fel sigur că acele asperităţi din dialog (o formă foarte greu de controlat pentru un scriitor care vorbeşte de cele mai multe ori "în interior") nu au fost, la reauzire, nici pe placul H.M. A fost, a vorbit, a plecat - stârnind atâtea voci care, iată, se amestecă unele în altele. Gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat în România anilor '90 dacă Emil Cioran ar fi venit să vorbească la Ateneu sau aiurea...
În altă ordine de idei, premiile, topurile şi alte semne ale competiţiilor şi clasamentelor locale sau internaţionale au semănat mai mereu răzmeriţă în viaţa literară autohtonă. am senzaţia de deja vu, dar la alt nivel:) păcătoase prin timpul şi energiile pe care le consumă. un lucru e sigur: Nobelul pentru H.M. m-a făcut să descopăr un autor bun. eu, cititorul, decid cât de bun este. mulţumesc suedezilor pentru asta:) apropo, norvegienii au tradus cu doi ani înaintea românilor "Încă de pe atunci vulpea era vânătorul"(1992), ungurii o fac în 1995, când apare şi la Univers prima traducere ro post89 a unei cărţi de H.M.
cât priveşte lupta anticomunistă a tinerei scriitoare H.M., multe de spus, puţine de reţinut. În notele Securităţii, o menţiune apare în 1985, când deplânge lipsa cărţilor relevante la târgul din Frankfurt şi soarta traducătorilor cu acces limitat la autorii din străinătate. În aprilie 1989, este în lista autorilor români din exil, semnatari ai scrisorii de solidaritate persecutaţii Dinescu, Deşliu, Dan Petrescu, Liviu Cangiopol, Pleşu, Blandiana şi Aurel Dragoş Munteanu. Inutil şi improrpiu să spun că era "prea mică" la vremea cazului Goma sau Tudoran.

Dar, aceste lucruri ţin de o abordare mult mai serioasă, cadrul actual în care este plasată H.M. (printr-o competiţie inventată cu M.C. sau o răfuială cu G.L.) fiind din start viciat/vicios.

ps felicitări pentru celălalt "Sebastian..."!

sorin d.

Anonim,  12 octombrie 2010, 00:17  

scuze pentru dubla postare. mi-a afişat o eroare iniţial
sd

Radu Vancu 12 octombrie 2010, 00:36  

Sorin, şi eu cred că lucrurile puteau fi spuse mai nuanţat. După cum, de altfel, sunt de acord cu tine de la primul semn de exclamare la ultimul punct (chiar şi cu felicitările pentru celălalt Sebastian)! :)

zum 12 octombrie 2010, 04:31  

'Iar lui Mircea Cărtărescu ar trebui pur şi simplu să-i ceară scuze. N-ar fi un capăt de ţară dacă ar explica că i-a ieşit fraza altfel decât o intenţiona.' - aici sunt de acord cu tine, 100%. in rest... ai vazut deja ce cred :)

oricum, cred ca se mai linistesc apele si incet-incet se va discuta normal si se va lamuri totul.

Anonim,  12 octombrie 2010, 08:05  

Daca permiteti... constat ca toata lumea de pe aici s-a incins. Cred ca si Radu Vancu si Ovidiu au dreptate. Insa amindoi si gresesc. Iarasi, chestie de nuantze, dar nu numai. Ci si de intensitate a nuantzei, ceea ce inseamna deja culoare. Sunteti formidabili, v-as sugera o discutie pe bune, in doi (poate chiar in trei!), asezata si tiparita, daca vreti sa fie de vreun folos acest consum de energie. Am si eu citeva pareri, pe care, aici, nu le pot decit schita, inevitabil: 1. Herta Mueller si exagereaza (apropo de reclamatia lui Radu V.) cind vorbeste despre comportamentul intelectualitatii in comunism, DAR exagereaza adevaruri, dupa expresia consacrata a lui... Paul Goma! 2. Da, Herta Mueller are si o imagine umflata,dar nu e responsabilitatea ei, ci a, intr-adevar, Nobelului, care este un premiu politic, prin aceea ca nu se da oricarui scriitor de meserie, talentat etc. Ci unuia cu, s-o spunem pe scurt, conduita etica. Ce era sa faca? Ea ramine aceeasi dintotdeauna, a avut reactii publice si inainte. Sa nu ne ascundem dupa deget. Iar la Ateneu (apropo de reprosul ca a sarit calul etc.) a fost o discutie, orice s-ar spune, libera, nu a citit un discurs scris. Sa nu uitam si ca raspunsurile care i-au deranjat pe Manolescu et co au fost reactii la umflarea in pene a lui Liiceanu. Ca sa fiu extrem de sincera, Liiceanu isi astepta demultisor palma peste botisor, in public. A meritat-o! Si nu e vorba doar de el, dar prin el au fost atinsi toti cei din spatele lui - de-aia au si sarit ca arsi 3. Neajunsurile Hertei, asa cum le vad eu, le tzin pentru mine, deocamdata.
Toate cele bune,
Flori Balanescu

ovidiu nimigean,  12 octombrie 2010, 09:04  

pt.Radu: nu-mi ramine decit sa te iubesc in pofida neintelegerii si (episodicei?) incompatibilitati, nu vad alta iesire.
pt. Deliria: scriitorii care fac literatura pentru ca n-au incotro, precum H.M., sint cei ce reabiliteaza literatura, punind-o in relatie cu adevarul. as generaliza, afirmind ca orice scriitor autentic, y compris M. Cartarescu, scrie la limita provocarii existentiale. conditia estetica se subintelege.
pt. Sorin D. : ma-nsel daca afirm ca vorbeam in acelasi spirit?
pt Flori Balanescu: retin asta: "H.M. exagereaza, dar exagereaza adevaruri."

Anonim,  12 octombrie 2010, 10:09  

Pentru cei interesati sa aprofundeze subiectul rezistentei anticomuniste la romani (exprimare a la Goma!) iata ultima mostra in materie de Paul Goma, despre cum nu intelegem deseori ceea ce citim, pentru ca suntem, tot vorba lui Goma, analfabeti, adica nu stim despre ce citim si ne dam cu parerea. Folosesc persoana I plural pentru ca sunt convinsa: fiecare dintre noi realizeaza la un moment dat ca s-a grabit... Comentariile din linkul de mai jos sunt foarte graitoare, iar discutia despre Goma este similara celei despre Herta (de cind cu Nobelul, ca pina atunci nu exista pentru intelectualitatea scriitoriceasca ranita din Romania...)
http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/paul-goma-nu-sunt-roman-daca-plesita-e-roman-202240.html
Si poate ca aceasta este o tema buna de gindire: De ce Herta Mueller practic nu a existat in dezbaterea de specialitate pina la momentul Nobel? Desigur, exceptind cele citeva volume aparute la Polirom si monografia lui Cosmin Dragoste. Pentru ca este o scriitoare minora? Pentru ca este o scriitoare netalentata? Pentru ca nu este scriitoare de limba romana? Pentru ca detinatorii pirghiilor scriitoricesti/scriitorale isi au propriile interese? Pentru ca scriitorii romani, in general, sunt mai degraba o masa amorfa? Sunt intrebari puse de pe margine, de o observatoare, eu nefiind scriitoare. Intrebarea ce decurge - scriitorii scriu numai pentru cititorii-scriitori si pentru criticii literari, adica pentru ei insisi ori scriu si pentru mine, pentru prietenii mei nescriitori, dar nespalati pe creier? Pina la urma, ce e literatura? L-am vazut aseara pe Ioan Grosan la emisiunea lui Daniel Cristea-Enache si m-a contrariat mult afirmatia lui (de credita!) cum ca e scriitor, sta la birou si transpira din greu (chiar si cind e sec, e gol?) si nu stie sa faca altceva. Chiar asa a spus: ia-mi scrisul, altceva ce stiu sa fac? Nimic. E grav, spun eu. Ca veni vorba de provocarea existentiala, numita de Ovidiu...
Cind vad o jucarie intai ma uit pe eticheta sa constat daca e Made in China. Eu am 41 de ani, dl Grosan citi o fi avind? Dar nu suport sa stiu ca milioane de copii din lume se distreaza cu jucarii facute in Laogai, nu suport sa stiu ca un premiat cu Nobel pentru pace este in puscarie, iar nevasta-sa arestata la domiciliu, in aceeasi lume in care inca mai respira un Paul Goma, un Vasile Paraschiv, o Doina Cornea sau o Herta Mueller. Asta e diferentza de nuantza-culoare-ritm-muzica dintre Manolescu et co si cei numitzi de mine ca Exemple. Este o parere de istoric caruia nu-i este straina literatura. Puteti sa o agreati sau nu, dar o pot si demonstra. Istoric.
Flori Balanescu

Anonim,  12 octombrie 2010, 11:03  

Dragă Ovidiu (heh, iată, mă adresez unui poet căruia trebuie să-i mulţumesc pentru hohotele din biblioteca judeţeană chiustengeană a anilor ’90, ani turbaţi ai tranziţiei "printre mutanţi", când lumea se trezea ca s-adoarmă... cât şi pentru soundtrackul de peste aproape 20 de ani, când Nicolina mi-a ţinut companie într-un tren personal, în drum spre parastasul lui George Vasilievici, când nimic din lume nu-mi mai spunea nimic din poezie şi poate şi vicevercea...),

dacă e să-i dau crezare lui Radu, în ce spune el despre totalul acord în care se află cu spusele mele, înseamnă că acelaşi spirit ne înfăşoară pe tustrei. fiat pax et pax… erat!

trăim în periferia unei istorii în care probabil că niciun proces de conştiinţă maximal nu mai e posibil decât prin fărâmele unor acte de justiţie minimale, uşor digerabile, acceptabile, cu „toleranţă mărită”. H.M., G.L. et co au repus în discuţie, impromptu, chestiuni care fuseseră tacit clasate în „marile querelle” din postcomunismul românesc. În ceea ce-i priveşte pe „antici”, termenii lor s-au epuizat şi nu-s buni de-o moştenire. umerii lor sunt subrezi şi nu m-aş urca pe ei ca să văd „adevăratul” proces al comunismului/anticomunismului. în ce-i priveşte pe „moderni”, pare-se că apatia e simptomul unei uitări premature, consecinţa unei plictisiri induse. condiţii în care răul uitat este oricând posibil, în proporţii copleşitoare. el se întâmplă deja, în aceeaşi gramatică rablagită. (poate de aceea le mulţumeam mai sus suedezilor pentru Herta Muller şi nu românilor. cei din urmă îmi bruiază acum apropierea de o scriitoare, nu mare, nici mică şi nici mediocră. n-am nevoie de clişeele astea, îmi fac rău. aş vrea să tacă pentru totdeauna.)
s.d.

Radu Vancu 12 octombrie 2010, 16:03  

@ All: La cât de inflamabil e subiectul, era normal să ne inflamăm. Însă the road of excess leads to the palace of wisdom, zice poetul. :) Iar patima cu care se discută e totuşi îmbucurătoare - e corelativul obiectiv (deşi, helas, atât de subectiv!) al nevoii de exorcizare, katharsis, metanoia, de "îndreptare a cuvintelor", cu vorba lui Confucius.

@ Zum: Aşa cred şi eu, că până la urmă va fi linişte, va fi seară. Dar până atunci va fi zgomot şi furie. :)

@ Flori Bălănescu: Aşa e, exagerează adevăruri - dar asta nu înseamnă că le face mai mari. :) Altel, sigur că din lista dumneavoastră şi eu sunt cu inima la picioarele Exemplelor, dar nu pot să nu spun deschis dacă uneori mi se pare că exagerează.

@ Ovidiu: Ar fi culmea să sta prietenia noastră într-un dezacord! În fond, eu cred că Herta Muller a exagerat, iar tu crezi că nu. Asta-i tot, în rest duşmanul nostru e comun. Aşa că n-aş numi asta incompatibilitate, nici măcar periodică, ci mică eroare de lecţiune într-o mult mai amplă poveste comună. Aşa că, zău, iubeşte şi fă ce vrei, prietene! :)

@ Sorin: Fericiţii făcătorii de pace! :)

Iulian,  27 martie 2011, 12:35  

Cam tarziu comentariul meu, dar nu ma pot opri sa nu ma amuz de aceasta eterna pretentie a scriitorilor de-a reactiona mult mai prompt si mult mai moral la problemele cetatii decat restul lumii. Acest voluntariat intru elitism imi suna a impostura si a lovitura morala de palat intr-o tara cu 20 de milioane de glande ale moralitatii perfect valide, legitime si apte sa se compromita sau sa se mantuiasca. Scriitorii, manca-i-ar mama, se simt mereu datori sa fie un fel de faruri calauzitoare ale natiei si in lumea literara este o eterna ciomageala pentru locul de la volan.
Capsunarul din Spania e mitocan. Inginerul e obtuz. Taranul e alienat. Parazitul social e nebun. Negustorul e ghiftuit. Tinerii din ziua de azi sunt superficiali. Si asa mai departe... scriitorul insa este si trebuie sa fie perfect responsabil, perfect moral, bun, bland, empatic, compasiv, ferm, curajos si asa mai departe. Cat de multe cerem unui scriitor si cat de putin pretindem restului. Cum sa nu, odata ce acest "rest" neluat in calcul oricum n-o sa fie niciodata candidat la tronul moral pe care se ciondanesc in devalmasie Manolescu si Goma, Liiceanu si Herta Mueller.

Niciodata n-am inteles cu de la cine putere orice ins cu glanda scrisului inflamata simte deodata nevoia sa se transforme in far moral? "Vapoarele sunt scufundate de oamenii din faruri" - auzii recent undeva, si nu se potriveste mai bine ca aici acest citat. Am vazut lepre sau prosti salvati social in ultima clipa de cartile pe care le-au scris. Maimute care dupa prima carte publicata incepeau sa umble mai drept. Mentori morali betivi, hoti, impostori, lenesi, inabili. Am vazut ingeri din cerurile intelectuale romanesti care deveneau negustori rapaci atunci cand le pica vreo pleasca financiara postrevolutionara. Stiu bine fiorul de lacomie fericita a ghizilor spirituali cand se trezesc in litigii de 500 sau 50.000 de euro unde dicteaza ei conditiile negocierii. Stiu cat de negri in cerul gurii pot fi acesti candidati la scaunele din pritaneu. Nu ma refer la marile rautati politice, ma gandesc la raul acela de zi cu zi: egoismele mici, invidiile cu bataie foarte scurta, gandurile malitioase, viteza cu care sunt dispusi sa genereze sau degenereze coterii.
Si noi ii judecam dupa cum s-au comportat in fata Fiarei! Cum dracu sa se comporte, decat tot atat de las si pasiv sau de proactiv si entuziast! Hai sa-i judecam dupa modul in care mint cand te saluta sau in care zambesc fals cand au nevoie de tine, dupa aroganta fara acoperire pe care le-o starneste orice nou volumas aparut sau dupa gradul de infirmitate al talentului lor artistic.
X acuza pe Y ca a fost partas la regimul comunist, Y acuza pe X ca a plecat si ii convine sa dea lectii de moralitate din tihna unor circumscriptii de politie occidentale. Cui o sa-i foloseasca vreodata acest razboi de jucarie cu ambele ostiri la fel de derizorii in valoare absoluta?

Iulian,  27 martie 2011, 12:36  

Scriitorul ar trebui sa ramana ceea ce este: constructorul unor lumi inafara timpului, generator de discurs amoral, orientat pur valoric si cu bataie mult mai lunga decat orice interval de timp as putea eu numi aici. Nu un clampau social, purtator de flamuri ale dreptatii si civismului. E arogant sa crezi ca un brat de carti citite si o mana de carti scrise te pot legitima ca model moral. Asta inseamna sa refuzi celorlalti libertatea si responsabilitatea de-a se autodetermina moral si mai ales discernamantul de-a o face. Cu ce drept? Cu dreptul celui mai destept? Daca e asa, de ce nu chemam si sahistii sau astronomii sau chimistii sau programatorii la acest ospat exclusivist unde meniul principal e chiftele de vultur cu salata din flori de colt?
Unde sa mai punem ca este extrem de probabil sa gasim minti mult mai deschise si luminate aiurea si nu in ograda asta literara impanzita de atata lene, aroganta, mediocritate si rapacitate?
Din cele cateva mii (sau milioane) de persecutati ai regimului comunist numai scriitorii au dreptul sa planga si mai ales sa le fie sterse lacrimile cu monogramele unor batiste regale. Numai ei au legitimitatea morala sa explice lumii cum sta treaba cu darzenia si curajul, cu rezistenta sau toleranta, cu morala si etica etc. Restul nu au creier+inima+gura, restul nu sunt sublimi nene, asta e!
Mai multe lepadaturi (procentual) decat in lumea asta insa mie nu mi-a fost dat sa cunosc. Si nici mai multi impostori. Sau non-valori. Oameni care inafara de abilitatea de-a-si purta manuscrisul peste tot pana le este publicat alta nu au. Lichele care dupa cei cativa ani in care isi screm micul sfincter verbalizator si reusesc sa cace o pata albastra pe o foaie A4 se elibereaza brusc de orice alta obligatie, spatele li se indreapta instantaneu si incep sa defileze cu o morga ridicola prin pietele targurilor de aici sau de aiurea, cu aer de vizionari si calauzitori ai natiunii care a avut norocul sa-i geniteze.

Iulian,  27 martie 2011, 12:37  

Am asteptat mereu un disident scriitor sa spuna: "Gata nene, opriti-va din osanale, nu e nici o smecherie cu disidenta asta! E ceva normal. Si istoria Romaniei din perioada comunista este, la scara cosmica, nimic! Sa ne judecam dupa carti, dupa valoare si nu dupa cat de rezistenti am fost la ademenirile sau amenintarile politicienilor romani dintre 1947-1989."
"Cosmarul comunist" va trece si vor ramane doar cartile care nu au nevoie de upgrade ca sa migreze catre secolele urmatoare. Frazele in stare sa urce discursul literar catre urechea speciei umane. Cine o sa reziste? Nu vreau sa fiu de partea cuiva pentru ca din pacate sistemul de valori care ii polarizeaza nu are nici o legatura cu arta adevarata, dar afirm ca nimeni din cei despre care s-a facut vorbire aici nu va accede pana acolo.
Paul Goma? Gabriel Liiceanu? Nicolae Manolescu? Mircea Cartarescu? Herta Mueller? Singura lor sansa este ca nu au murit inca si ca inca au timp sa-si scrie cartile. Insa ei ce fac? Culcati pe o ureche, isi exploateaza capitalul social de faima transformandu-l in bani sau putere.
Goma, un scriitor mediocru in cel mai bun caz, e furios ca nu a fost primit inapoi in comunitatea romaneasca de scriitori pe post de ciomagar. Manolescu e atent sa nu se strice ierarhia macar pana moare. Pe Cartarescu l-a furat valul unui citadinism platonic, e poate singurul de dizolvarea talentului caruia imi pare nespus de rau. Herta s-a iscat si ea de nicaieri, insa a venit de manutza cu inventatorul dinamitei si asta ii da foarte multe drepturi (fara legatura, evident, cu scrisul ei la ani lumina distanta de ceea ce inteleg eu prin scrisul unui laureat al unui mare premiu international intr-o lume de 7 miliarde de creiere). Despre cine sa mai spun? Despre marea marea marea puzderie de scribi lansati exclusiv pe asertivitate sociala sau accident politic? Despre dizidentii comici (Liviu Antonesei imi vine acum in minte primul...)? Despre Liiceanu, acest intelectual otravit de vestita umbrela capitalista cu varful muiat in bani?
Nu m-as fi gandit o clipa in 1989 ca aceste discutii vor dura peste 20 de ani. E ca un cosmar obositor in care nu te ataca monstri, ci in care incerci ore in sir sa iei o agrafa de pe birou si iti aluneca toata noapte printre degete.

Despre astia vorbiti, voi, bloggerilor? Meritati mai mult. Meritati sa-i ignorati si sa va vedeti de blogosfera voastra de mii de ori mai pura si mai onesta decat librariile lor mercantile. Pe ei nu-i va invinge nimeni, pur si simplu vor disparea.

paul 30 octombrie 2011, 02:45  

Acum vreo doua ore am inceput sa citesc, intai curios, apoi aproape contrariat, dialogul vostru pana pe la jumatate, cand m-am oprit si m-am uitat pe you tube la discutia dintre GL si HM. Inca de la inceput, Liiceanu mi-a parut arogant si incercand sa profite de fiecare cuvant al Hertei Muller care putea fi interpretat (de el). Iar ea a fost de o spontaneitate si o naturalete care m-au castigat imediat. Nu doar asta, chiar si ceea ce spunea Herta Muller mi s-a parut de bun simt (iar folosirea termenului 'mitlaufer' - in sens slab, asa cum a precizat cat se poate de clar - asemenea).Totusi, spre finalul partii a patra (asa cum apare interviul pe you tube) mi s-a parut destul de evident ca a ajuns sa se contrazica. Intrebata daca cei care incercau, pur si simplu, sa scrie bine, ramanand apolitici si nepervertind limba nu spuneau un "nu" lumii in care traiau, ea raspunde "Nu. Era doar un mod de a se eschiva". Dupa care continua: "Eu nu invinovatesc pe nimeni decat pe cei care au facut literatura asta de comanda...". Nu ma iau de contradictia asta, poate lipsita de importanta. Insa, imediat dupa, spune ea insasi ca tot ceea ce voia era sa fie lasata in pace. Se ducea cu masina de scris pentru a obtine aprobare de la partid. Bine, bine, i se facea greata. Se certa cu directorul. Dar nu era singura. Acuza justificata ar trebui sa ii priveasca (sa ne priveasca) pe romani ca natie (lipsita de atitudine). Dar simplul fapt ca ea a plecat in Germania nu o indreptateste sa spuna ca cei care au ramas in tara sunt de blamat (prin simplul fapt ca au ramas). Multi ar fi dat orice sa poata pleca si nu au avut sansa. Nu vorbesc de Liiceanu sau de Manolescu. Totusi lucrurile mi se par privite, pur si simplu, din perspective diferite. Perspectiva victimei careia nu i s-a acordat ajutor (cu care nu a solidarizat nimeni, sau mai nimeni) si perspectiva celor carora le-ar fi fost extrem de dificl sa reactioneze, sperand ca nu vor fi singurii care o vor face. Toata chestia mi-a adus aminte de "dilema prizonietului", din "teoria jocurilor" prin care se arata cum cele mai bune decizii personale sunt cele mai proaste la nivel colectiv.
Desigur ca, in sens tare, Herta Muller are dreptate. "A ramane onest personal era prea putin." Dar tot ea argumenteaza ca "daca ar fi fost foarte, foarte multi care sa reactioneze..." Totusi s-a dus sa obtina aprobare pentru a folosi masina de scris "ca sa nu-mi spuna ca ma aresteaza...".
Ca o concluzie - am inceput sa ma uit la interviu, curios fiind sa vad cine avea dreptate (Radu sau Ovidiu). Am terminat cu impresia ca Liiceanu si Herta Muller (independent de atitudinea lor total diferita) priveau, pur si simplu, lucrurile din perspective diferite. Dar in primul rand ma bucur. Pt ca n-o mai vazusem (decat in poze - si nu e prea fotogenica) pe herta Muller. Iar ceea ce spune ea din perspectiva scriitorului despre "camera antifonata", despre necesitatea de a scrie, mi s-a parut extraordinar. Nu ca nu as mai fi auzit (pe undeva, poate, si simtit) acelasi lucru, dar modul in care o spune e de o sinceritate debordanta.

Radu Vancu 31 octombrie 2011, 22:26  

Paul, e într-adevăr o discuţie puternică, cu mize mari, care depăşesc contextul - cred că de fapt e o discuţie despre etică în sine. Etica literaturii şi etica scriitorului. Şi sunt convins că sunt argumente tari pentru ambele părţi - iar ceea ce la început mi s-a părut trist, anume că ambele tabere implicate în discuţie sunt de partea bună a istoriei, mi se pare acum tonic: reactivitatea lor e semn că nervul etic nu s-a tocit. În fine, discuţia s-ar putea întinde pe alte 30 de comentarii - şi chiar dincolo de ele. Mă bucur că te-a catalizat şi pe tine.

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS