sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Când Criticul compromite Critica. Și, la pachet, Uniunea

[Plecând de la jenanta decernare a premiului Eminescu lui Gabriel Chifu
(la insistențele lui Nicolae Manolescu, președinte al juriului)]
Începând din 15 ianuarie, dl Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, este egalul lui Mircea Ivănescu. Amândoi sunt laureați ai premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia de la Botoșani, distincție decernată de un juriu condus de Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Și, cum scrisul lui Mircea Ivănescu, după Al. Cistelecan, este una dintre cele câteva experiențe fundamentale ale poeziei române, rezultă cu necesitate că și poezia lui Gabriel Chifu este o astfel de experiență.
Începând de alaltăieri, dl Gabriel Chifu este așadar „cel mai avansat teoretic și mai influent poet român de după al doilea război mondial” – fiindcă așa spune Mircea Cărtărescu că ar fi Mircea Ivănescu. Al cărui egal, iată, prin decizia lui Nicolae Manolescu, dl Gabriel Chifu tocmai a devenit.
Gabriel Chifu este, de alaltăieri, egalul lui Gellu Naum. Fiindcă amândoi sunt laureați ai premiului Eminescu, firește. Unul dintre cei mai mari profesori postbelici, Ion Vlad, îmi spunea cândva, cu pasionalitatea care-l caracterizează și la 80 de ani, că Gellu Naum e poetul nostru fundamental, mai poet chiar și decât Eminescu. Prin premiul Eminescu, Gabriel Chifu a ajuns și el mai poet decât Eminescu.
Îl cunosc foarte puțin pe domnul Gabriel Chifu. Am avut de a face direct numai atunci când l-am rugat să accepte să-i selectez, împreună cu Claudiu Komartin, câteva poeme din Însemnări din ținutul misterios pentru antologia noastră de best of ale anului poetic. Acea carte este, după mine, singura lui carte de poezie reală. A fost foarte gentil; după cum gentil a fost și în alte situații care priveau câteva texte despre mine publicate în România literară.
Ei bine, insistența nechibzuită & imorală a lui Nicolae Manolescu de a-l premia pe Gabriel Chifu la Botoșani în detrimentul unor poeți extraordinari a reușit un lucru trist: l-a transformat pe Gabriel Chifu dintr-un poet & un om decent într-un impostor.
Ceea ce, pentru domnul Chifu, tocmai pentru că e un om decent, trebuie de fapt să fie o dramă personală. Pe care o putea evita refuzând net insistențele lui Nicolae Manolescu. S-a temut probabil să nu-l supere; rău a făcut. Dacă l-ar fi supărat, dl Manolescu nu și-ar mai fi trecut în palmaresul josniciilor din ultimul deceniu încă una.
Cred că și membrii juriului prezidat de Nicolae Manolescu s-au temut să nu-l supere. Îi respect enorm pe fiecare dintre ei, chiar și acum, după nefăcuta asta; doi dintre ei, Ion Pop & Al. Cistelecan, m-au ajutat decisiv cândva. Dar nu înțeleg cum de au acceptat mascarada aceasta. Practic, marea noastră critică de poezie postbelică era aproape toată coagulată în acest juriu; cum au putut accepta să supună blazonul ei capriciilor unui om care nu știe să îmbătrânească? Chiar dacă acel om a fost cândva un mare critic, cu nici un chip nu trebuia să fie lăsat Criticul să dezonoreze Critica.
Am mai spus-o, o repet: cele două motive pentru care nu vreau să intru în USR sunt amândouă legate de Nicolae Manolescu. Primul privește comportarea lui jenantă în scandalul Goma-Stoiciu; al doilea, faptul că a modificat statutul USR astfel încât președintele să aibă dreptul la un număr nelimitat de mandate, ca-n Coreea de Nord. Li se adaugă, acum, un al treilea: acela că a compromis definitiv reputația, construită într-un sfert de secol, a unui premiu esențial al sistemului literar de azi.
Dacă Nicolae Manolescu ar fi îmbătrânit urât pe cont propriu, ar fi fost strict problema lui. Însă când atrofia lui morală contagiază și Uniunea Scriitorilor din România, lucrurile se complică. Mă întreb cât rău material & simbolic mai trebuie să facă până ca scriitorii să admită evidența: în ultimul deceniu, Criticul a compromis nu doar Critica, ci și Uniunea.
Nu e vorba doar de un premiu, așadar, fie el cât de esențial simbolic. Ci de felul în care amoralitatea unui om a contaminat un întreg organism literar. Îmi pare enorm de rău că trebuie să constat asta; am învățat lucruri decisive despre literatură din cărțile lui Nicolae Manolescu, ca și de la legendara lui emisiune de la TV. În anii cumpliți ai adolescenței, îmi mai anesteziam crizele recitind compulsiv Temele; învățasem asta de la Mircea Ivănescu, care și el le recitea mereu fiindcă, spunea, „Manolescu pune mereu just problema, ceea ce-ți redă încrederea”. Eu simțeam, recitindu-le, ceva în plus: că are o credință absolută în literatură care dă mereu Nordul. Acum, în ultimul deceniu, busola aceea  a d-lui Manolescu s-a defectat – iar deriva lui duce cu sine deriva unei întregi instituții.
E, de fapt, îngrozitor de trist finalul de destin al acestui mare critic. Dar mă consolez cu gândul că amoralitatea lui impenitentă pune în scenă, totuși, o lecție de morală: de puține ori s-a văzut mai limpede câtă acoperire are vorba aceea a lui Heraclit, care-i plăcea atât lui Nietzsche:
Caracterul e destinul.
Din nenorocire, caracterul lui Nicolae Manolescu e și destinul USR.


Read more...

luni, 12 ianuarie 2015

Ioan Șerbu, lectură la Cluj






































Poetul zonist Ioan Șerbu, laureat al unuia dintre cele două premii Mușina pentru debut (alături de Sabina Comșa), va fi miercuri, de la 6 seara, în Insomnia clujeană.
Ștefan Manasia & Ștefan Baghiu vor modera lectura lui la Nepotu lui Thoreau.
Va citi din Lego (Tracus Arte, 2014).
Dintre zoniști, au mai citit până acum la Thoreau Anatol Grosu, Krista Szocs, Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav & Daniel Coman.
Cum lor experiența clujevită le-a fost prielnică, nu văd de ce lui Nelu Șerbu i-ar fi altfel.


Read more...

joi, 8 ianuarie 2015

Sabina Comșa, „Toți ceilalți apropiați” (fragmente)

Am pus aici, în ultimele zile ale lui 2014, câteva poeme din Lego, cartea de debut a lui Ioan Șerbu, unul dintre cei doi câștigători ai premiilor Mușina de anul trecut.
Pun acum, așa cum am promis, câteva poeme excelente din cartea celeilalte laureate, Sabina Comșa - Toți ceilalți apropiați.
Marius Chivu spune, în retrospectiva lui, că e un an slab pentru debutanții în poezie. În ce mă privește, nu cred deloc că-i așa: debuturile astea două de la Tracus Arte, plus cele de la Blecher, plus cele de la Charmides, CDPL & Vinea dau vreo opt nume demne de remarcat & de urmărit pe viitor. Ceea ce nu-i deloc puțin. 


Sabina Comșa, Toți ceilalți apropiați


Vacanţă pe munte

Am prins un ied,
îl strângem de gât cu coarda elastică,
ochii îi rămân c-ai unui funcţionar în registre.
Fixăm cuie şi spiţe de metal,
perechi de libelule ne luminează papucii,
le urmărim cum se ridică pe lângă tabletă.

Matei îmi spune în fiecare an o capră ucide un om.

Odată cu miezul nopţii,
prelata mov zici că-i podeaua unei cale.
Picături de ploaie se adună în colţuri,
îmi plimb arătătorul pe touchscreen  
pe pielea plină de zgârieturi,
printre vânătăile de culoarea marcajelor,

Matei îmi spune în fiecare an o capră ucide un om.

Ne-am obişnuit stăm numai înăuntru,
trag fermoarul şi intră aerul rece,
cortul se încălzeşte până seara,
ronţăim chipsuri cu brânză,  
ne uităm cum se aşază muştele,
îi confundăm blana cu puful păpădiilor,

Matei îmi spune în fiecare an o capră ucide un om.

Aşa setez aparatul pe funcţia Pet.
Cei 10 mpx şi un zoom maxim îl fac viu,
o furnică i se strecoară în nas,
de greaţă, faţa lui Matei se face portocalie
şi în spatele norilor apare soarele
precum înăuntrul unui dovleac de Halloween.

Matei îmi spune în fiecare an o capră ucide un om.



Fluturele

În firele de pe bărbie, scurtate azi-dimineaţă du grimasa mea,
s-a prins o musculiţă. Atrasă poate
de dulceaţa de Cola, fără nicio greutate îşi ia zborul.
Respiraţia ta şuieră în spatele ei, înălţându-i elitrele,
corpul negru.

Nu am reuşit dorm. Au suflat în păpădii, s-au jucat cu mingea
și cu jucăriile lor teleghidate.
M-am gândit te acopăr cu pătura în carouri şi să-i chem.
Le-aş zis eşti crisalida celui mai mare fluture din lume.
Şi, numai când soarele se duce acolo unde frisbiurile dispar,
îţi desfaci aripile și prinzi puteri.

Trebuie facem ceva nu se mai bată
şi plângă ţinând în braţe copaci. Ştii
n-am puterea să-i ameninţ sau le lungesc urechile.
Numai odată am reuşit să-i vrăjesc cu o poveste
despre vizita unui urs polar.

Ai şi tu momente de disperare care s-ar putea rezolva aşa,
dar alegi inspiri şi te prefaci
Zen cum ai zut într-un lm american. Am închis şi eu ochii,
am tras aer de câteva ori.

În jurul corpurilor noastre calde foile din mapă s-au împrăştiat
prin iarba rece.
Pe alei se aud doar bastoanele pensionarilor
şi degetele tale.
Un miriapod leneş  
intră pe sub tricoul meu.


În maşină

Căderea noastră înseamnă
simplu clinchet al cheilor aruncate în torpedo.

În câteva secunde siguranţa, radioul, superhitul 
în urechi
înlocuit de sângele închegat zmeuriş.

Prinde mâna ta, blugii sfâşiaţi  cerul – 
întunecându-se în repetate rânduri în cioburi, 
în ecranul smartului.

Până când airbegul nu ne va despărţi, 
ci va avea modelul lenjeriei de-acasă.

Numai de-ar ţâşni din vitezometru 
melodia care ne trezeşte dimineaţa 
şi
furnicile.


Terase

Ai servi la masa mea: 
dacă nuanţa aluniţelor
sub umbrela pătată de porumbei (aciuaţi 
după ce au scăpat
de la circ)
este galbenul berii (spumă lăsată de valuri şi alge), 
iar tu eşti gata să-mi aduci extra muştar pentru mici,
şi  iei fără zel comanda,  mesteci gumă,  fredonezi. 
Te foloseşti de acest şiretlic de teamă  nu ţi se ghicească mila 
faţă de beţivi (grăsani majoritatea) uită
în ce s-ar transforma ea dacă:
am să-ţi dăruiesc bilete la staţiune
am  le strecor după tejghea (acolo cu sictir îţi faci unghiile) 
voi mai cere un rând şi încă un rând
până la sfârşitul programului
fără împachetări cu nămol şi băi-n apă sărată,
n-aş putea  îngenunchez în faţa de icter a nopţii.

Capsa

Întotdeauna branulele ţi-au provocat panică. 
Nu te-ai mai mişcat, nu te-ai mai spălat,
te-ai gândit serios la prezenţa handicapului:

o bucată de plastic retezată prin care  treci un şiret. 

Legăturile vechi slăbesc precum legăturile noi.
Nu da mâna cu nimeni, nu memora nume.
Cablurile înnodate care strică fotografiile turiştilor
te vor opri şi te vor convinge  mănânci un covrig în plus.

Din ce unghi ai privi

la finalul zilei doar măturătorii de stradă ies din cadru 
târând după ei tomberoanele,

nişte perfuzii de glucoză.



  
Tabla

În pământ trupul tău o piesă lego 
se aşază etanş între celelalte
se contorsionează. Cubul Rubik 
pentru microbi alias viermi
n-o  te mai recunosc.

Poate da, am  ajung acolo sus, 
zeii îmi vor da un rebus
cu date din viaţa ta.
Trebuie  te învăţ pe dinafară!
Sub pământ cubul se va răsuci şi răsuci şi răsuci.

Read more...

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS