Creierul meu moftangiu, inima mea moftangie

În Orizont-ul pe august e o anchetă cu năstrușnica temă: 
„Lângă ce scriitor / celebritate mondenă / sportivă ați vrea să fiți înmormântat?”
Iată răspunsul meu.

Creierul meu moftangiu m-ar vrea îngropat în micuțul cimitir din Roma în care Gregory Corso se odihnește practic lipit de Shelley, și la doi pași de Keats. Ar fi un bairam pe cinste (la care beatnicul Corso ar părea de-a dreptul cumințel față de Shelley – care-și făcuse acum două sute de ani prima ambarcațiune de mare viteză, modificată la propriile lui indicații, atât de hidrodinamică încât practic nu mai respecta nici o normă de siguranță; de aici, de altfel, i s-a tras și moartea; a fost, în fond, primul poet drogat cu beția vitezei ca un biker beatnic – sau, cronologic vorbind, primul mare beatnic, născut întâmplător cu o sută și ceva de ani mai devreme decât congenerii lui reali). După cum tot un bairam ar ieși și dacă aș alege îngropăciunea în insulița San Michele, unde Pound își face mileniile lângă Stravinsky. Dar, de fapt, inima mea tradiționalistă ca un ardelean sadea știe bine că n-ar da Roma & San Michele pentru aleea de cimitir sibian unde Mircea Ivănescu stă întins la câteva zeci de pași de tata. Mi-ar plăcea cel mai mult să fiu un mort itinerant, să pot circula ca un decedat cu apucături de cârtiță între mormintele lor. Nu de la un castel la altul, ca apucatul acela franțuz, ci de la un sicriu la altul.
Poate aș apuca așa să-mi fac și datoria neonorată față de Mircea Ivănescu – îmi ceruse, chiar repetat, să mă asigur că va avea în sicriu Cantos-urile lui Pound, ediția hardcover din 1970 de la New Directions. Și firește că, în zilele înmormântării lui, dat cu totul peste cap, am uitat. Când mi-am adus aminte, era deja prea târziu; dar cel puțin Ana Dragu a avut grijă de cealaltă dorință: i-a turnat, după înmormântare, o sticlă de vodkă pe mormânt. Mortul-cârtiță care aș fi i l-ar putea duce pe Pound lui Mircea Ivănescu, reparându-și neglijența de atunci; și, cine știe, poate că și-ar putea repara, în mileniile alea, chiar și Neglijența față de tata.
Dar deja inima mea, dorindu-și asta, e de zeci, de mii de ori mai moftangie decât creierul meu.