luni, 27 ianuarie 2014

Poezia e la Brașov. Miercuri, de la 5, la Librăria Okian



































Împreună cu Claudiu Komartin & Dragoș Varga, vom vorbi despre John Berryman & poezia română din 2012.
Maeștri de ceremonii vor fi Andrei Bodiu, Adrian Lăcătuș & Romulus Bucur.
Și, cum antologia Celor mai frumoase poeme din 2012 îi este dedicată lui Alexandru Mușina, se cade să îl trec și pe el printre maeștrii de ceremonii.
(Ba chiar printre maeștri - și atât!)

Read more...

miercuri, 22 ianuarie 2014

Poezia e iar la Bistrița. Vineri. Cu Claudiu Komartin & Ioan Pintea


Poezia e iar la Bistrița.
(Ca-ntotdeauna, de fapt.)
Vineri, de la 6. În cafeneaua Red Point.
Cu Claudiu Komartin și Ioan Pintea.
(Unde altfel decât la Punctul Roșu putea fi poezia?)

Read more...

marți, 21 ianuarie 2014

Concursul de debut în poezie „Alexandru Mușina”

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Transilvania" din Braşov şi S.C. Aula Magna (Braşov) îi invită pe cei interesaţi să participe la Concursul de Debut în Poezie "Alexandru Muşina".


Premiul va consta în suma de 500 euro şi publicarea volumului cîştigător la o editură prestigioasă.


Decernarea premiului va avea loc la data de 01.07.2014.
(Vom reveni cu informaţii despre locul şi ora desfăşurării evenimentului.)

Manuscrisele se vor trimite la adresa: S.C. Aula Magna S.R.L., O.P. Braşov 12 - Ghişeu 2, C.P. 661, Braşov, pînă la data de 15 martie 2014, data poştei.

Plicul, format A4, va avea în locul numelui expeditorului un motto ales de acesta, şi va conţine:
1. manuscrisul - varianta tipărită
2. manuscrisul pe suport electronic
3. un plic format mic, în care se va regăsi motto-ul, alături de numele autorului şi de datele de contact ale acestuia.


Preşedintele Juriului:
Prof.univ.dr. Alexandru Cistelecan, Univ. "Petru Maior" din Târgu-Mureş

Prof.univ.dr. Caius Dobrescu, Universitatea din Bucureşti
Lect.univ.dr. Radu Vancu, Univ. "Lucian Blaga" din Sibiu
Prof.univ.dr. Andrei Bodiu, Univ. "Transilvania" din Braşov
Lect.univ.dr. Romulus Bucur, Univ. "Transilvania" din Braşov
Conf.univ.dr. Adrian Lăcătuş, Univ. "Transilvania" din Braşov

Read more...

vineri, 17 ianuarie 2014

Câinele în ploaie

Țvetaeva către Rilke, în 12 mai 1926: „Rainer, le bonheur, le ravissement le plus pur, le front contre le front du chien, les yeux dans ses yeux, et le chien étonné, déconcerté, flatté (ce genre de choses n'arrive pas tous les jours!) qui gronde. Alors, on lui ferme la gueule des deux mains – il serait capable de mordre, de simple émotion! – et l'on embrasse. À perdre haleine”.
Și-ți amintești violent de noaptea aia de acum șapte-opt ani când te plimbai prin Cisnădie, după două sau trei zile de băut suicidar, și în piața centrală din fața primăriei te-ai apropiat de câinele care te privea cu ochii lui tata, ai îngenuncheat lângă el, i-ai luat capul în palme și l-ai sărutat pe ochi, el a încremenit așa, de spaimă sau de surpriză sau știind, și ați rămas așa o vreme nedefinită în ploaia care cădea cum cad toate ploile peste oamenii și câinii care fraternizează – îmbibată, adică, până în fiecare picătură de o nesimțire tipic și profund umană.

Read more...

miercuri, 1 ianuarie 2014

Traian T. Coșovei, 28.11.1954 - 1.01.2014. Un portret îndrăgostit de Mircea Cărtărescu



















[Ion Stratan - Florin Iaru - Traian T. Coșovei - Mircea Cărtărescu. Foto: Tudor Jebeleanu] 


[excerpte din Jurnalul lui M.C.]

7 sept. [1994]. 1,2,3, sau... a lui Coșovei. O, basm frumos...”

30 dec. [2002]. „Traian e un personaj și trebuia să ajungă într-o carte (ai senzația că e același înăuntru și-n afara cărții Ștefaniei, perfect identic cu el însuși). Dar eu nu sunt nimic. Sunt o bucată decupată din peisaj. Traian trăiește, cu toate stereotipurile lui de insectă sau de Pierrot. E el însuși, e altfel decât oricine altcineva. Închis în clipă ca-ntr-o boabă de elektron, dar viu. Ca Omul de Tinichea poate, dar la fel de curat interior. Despre mine nu se poate și nu se va putea spune nimic. Traian își plimbă pe ici-colo propria lui legendă ca pe un afiș publicitar, e omul-sandvici al propriei lui vieți, dar afișele mele sunt goale. [...] Mi-a lăsat gura apă, ca bețivului care n-are voie să bea, după nebuniile lui Traian. Aș fi vrut să am eu closetul lui cu telecomandă, să fi pus eu, într-o noapte de chef orb, ceasul meu de aur în jurul peștelui împuțit. [...] Numai să trăiesc, să ființez cu adevărat, să fiu cineva, fără efort, așa cum Traian, cum e el, a fost întotdeauna. Dar nu poți avea totul nici măcar când ești făcut să nu ai nimic. Pe el îl știe afurisitul lui de cartier, lucru mai minunat decât să te știe Europa”.    

29 dec. [2010]. Aerostate plângând a lui don Traian. [...] Cartea lui Traian m-a emoționat adânc, ca tot ce ține de omul ăsta pe care, în îndepărtata noastră tinerețe, l-am iubit ca pe nimeni altul. În fiecare dimineață mă trezeam cu bucuria gândului că aveam să ne vedem, să batem iar orașul împreună, să croim iar la planuri literare din cuțite și pahară.”


Read more...

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS