miercuri, 9 octombrie 2013

Raluca Șandor Gorcea. Un debut subevaluat

Unul dintre debuturile cele mai ghinioniste de anul trecut este cel al Ralucăi Șandor Gorcea - anume Când ești obosit vrei acasă, Herg Benet, 2012. Merita o atenție superioară celor câteva cronici pe care le-a înregistrat - cea a lui Bogdan-Alexandru Stănescu din Suplimentul de cultură, distrugătoare, este în fond, citită în antifrază, un elogiu à son insu, fiindcă numai în pozitiv pot eu unul citi o cronică al cărei final sună astfel: „Din păcate, aici nu prea răsare cetatea blestemată de zei, ci doar un lung text, plin de sensibilitate și sinceritate”.
Iată mai jos câteva mostre de sensibilitate & sinceritate - „cei doi mari dușmani ai poeziei adevărate”, după cum spune BAS în continuarea citatului de mai sus. Știind că, în principiu, are dreptate, nu-s totuși de acord până la capăt cu el; aș spune mai degrabă că-s două calități necesare, dar insuficiente ale poeziei - fiindcă, fără tehnică, nu valorează prea mare lucru. Însă Raluca Șandor Gorcea are, cel mai adesea, un control tehnic lucid, care o ajută să nu derapeze în sentimentalism & verbiaj, riscuri majore la o astfel de poezie & astfel de temă (aici BAS are, firește, dreptate). Poemele de mai jos arată, sper, de ce am încredere în ea. 


Raluca Șandor Gorcea

Când ești obosit vrei acasă, Herg Benet, 2012

  
cu cheia la gât

îți dai seama 
viața începe de fapt 
când te urci prima oară pe bicicletă 
și agăți zmeul de ghidon 
apoi muști dintr-un măr 
și sar schije de lumină și iarbă 
apoi vine zâmbetul ei cu viteză din urmă
ca un boomerang 
zâmbetul ei 
un buchet de baloane colorate 
spărgându-se în curcubeu deasupra 
blocurilor 
zâmbetul ei de heliu
înălțând întregul cartier 
cu stația autobuzului 5 
japonezele de la colț 
cofetăria în turbion de ecleruri, napolitane 
tarabele pieței cu ridichi, cireșe, salata la 1 leu 
bibeloul vândut de tanti de la III 
și tufele de iasomie 
și bătătorul de covoare 
bigudiurile și florăresele 
farfuriile mici de dulceață 
și 
bicicleta ta 
prima ta bicicletă cu zmeu  

doar tu rămâi 
ghemuit în burta luminii bătrâne
tu 
rămâi 
și soarele e un frisbee 
ea ți-l aruncă dintr-un capăt
al verii 
pedalează pedalează 
să-l prinzi în celălalt

  
chestii de pe drum


atunci ne întorceam de la școală pe jos
deasupra ghiozdanelor erau agăţate vrăbii
și mai sus sârme de telegraf
și copacii
și apoi
se întindea un cer de cocă în care modelam
direct din pleoape
ca la atelier
continente cu rinoceri și girafe
pe mihai viteazu și cheia sol
planeta saturn
și orice altceva
mai citeam dar nu puteam vedea prin cartier
sau la zoo
uneori ne era poftă de cozonac
atunci treceam pe lângă brutărie și mâncam câte o pâine
întreagă
până ajungeam acasă
era fierbinte și moale
așa cum puteam băga mâna în foc că
e dumnezeu iarna
în siberia
care e oricum
foarte departe
și noi nu o să ajungem niciodată acolo
la El

  

pe vremea când lângă blocul nostru zburau o grămadă de fluturi


îţi amintești Ioana 
mâncam șarlotă la cornet din staţia lui 5 
aerul era un autobuz de vanilie traversându-ne leneș gura 
aveam cheile atârnate la gât o lălăiam pe stradă 
râsul nostru mușca din lume ca dintr-o tabletă de glucoză 
peste noi 
cerul întindea o umbră perfectă   

atunci tu aveai cele mai frumoase jucării din cartier 
cu care nu aveam voie să ne jucăm iar 
eu o aveam pe mama 
cu mâini subţiri ea 
îmi făcea două cozi simetrice 
mâinile ei erau aromate ca o citronadă 
care mergea cu o prăjitură „Pitic“    

apoi alergam după fluturi pe maidanul de lângă bloc 
mereu împreună trupurile noastre 
erau două rachete albe ca în cântecul ăla din film 
spărgând orele una câte una 
creșteam în tăcere 
ne juleam coatele genunchii și după amiezele se făceau roșii 
roșii ca niște cravate făcute ghem 
roșii
ca 
zâmbetul unei comandante de detașament 

mai știi serile de duminică miroseau a șampon de urzică și a oţet 
era mirosul tristeţii 
și peste tot se deschideau geamuri și eram cu toţii chemaţi
acasă 
știi Ioana 
aș vrea azi să mă cheme acasă 
din nou 
și tu nu te-ai supăra dacă aș pleca 
fără să mai stau măcar 
5 minute și gata


  
când ești obosit vrei acasă


erau lucruri simple
mirosul de săpun și fier de călcat încins
soarele de toamnă ca o vulpe sărind
pe acoperișuri,
pe blocuri, până în balconul nostru
înfășurându-se moale în jurul lumii,
erau Mama și Tata
atât de înalți decupând aerul bucătăriei
și privirea mea se ridica în
zepelinul auriu al luminii dintre ei
– era o bucătărie plină de dragoste
seara se vărsa încet în camere
umplând spațiul dintre
mâna mamei și spinarea galbenă a pisicii
dintre masa cu farfurii si ardeii puși la copt
dintre păsări și aripile lor
întinse
când plecau
timpul se mula tăcut pe casa noastră,
pe șotroanele colorate
cu fetițe în prelungirea lor
unu, doi, trei
patru-cinci
hai acasă
mai lasă-mă puțin
încă
puțin
șase
șapte
opt-nouă
ai obosit e târziu
erau lucruri simple
hai
acasă


amiaza


fetiţa doarme cu pumnii
strânși
pumnii fetiţei au mărimea și culoarea
unei caise
luminează sub pătură

înot până acolo
pe întuneric
unde ajung
se deschide
o toamnă
în care suntem toţi
și ne ţinem de mâini în jurul mesei
ca în filme

pe masă un coș mare
cu fructe
în fructe e foarte liniște
când mușcăm
liniștea ne intră în gură
și ne înghite

fetiţa respiră ușor
cum vântul umple apoi golește
o pânză colorată

5 comentarii:

Cenaclul ADN literar 9 octombrie 2013, 21:50  

îmi permiţi să preiau textele pe blogul ADN literar?

Anonim,  9 octombrie 2013, 22:46  

Excelente textele. Subevaluat, caz aproape tipic pentru cercurile de prestigiu din poezia recenta si ierarhiile aferente...

Radu Vancu 10 octombrie 2013, 00:18  

Cenaclul ADN literar: Nu am eu copyrightul lor, dar sigur e OK să le preiei.

Anonim: Nu cred că-i vorba de „cercuri de prestigiu”, ci mai ales de faptul că au cam dispărut cronicarii literari. Dacă între 2002 și 2008-2009 erau cel puțin 20 de cronicari săptămânali activi și buni (unii chiar foarte buni), acum îți ajung degetele de la o mână să-i numeri. Nu sunt ochi care să vadă - la propriu, vreau să spun. Asta-i problema reală.

raluca gorcea 22 octombrie 2013, 00:04  

Multumesc, Radu Vancu. Pentru citire si incredere. Adevarul e ca vorbim de un volum inegal,ca multe altele.Sunt acolo si texte care nu ar fi trebuit incluse,stiam asta,dar dintr-un soi,poate de lehamite de "facut curat",i-am dat drumul asa... Nu am avut asteptari si nici nu il reneg.nici vorba. Am trait cu impresia asta,ca era momentul atunci sa spun ok, sa iasa... Cronica lui BAS m-a demoralizat,admit,cum sa nu, pentru ca ataca mai degraba tema textelor mai degraba decat forma/ expresia lor. Mai stiu si ca,da,asta a fost un subiect de ...o singura data. Si ca e un subiect "rau" si greu:). SI ca sunt altii care s-au priceput foarte bine sa il...spuna. Iancu Medeea, Chivu. Dar acum,onest zic, dupa atatea luni,aproape an de fapt ,nu mai m-am gandit la vol.asta. si e o treaba tare faina sa vad ca,uite,ceva acolo tot a ramas. Multam,asadar,iar,de feedback:)

Radu Vancu 22 octombrie 2013, 00:22  

Cu plăcere, Raluca.
Și nu fi prea aspră cu tine - chiar așa inegală, e o carte vie & adevărată.
(Dar, recunosc, îmi dă mare încredere să văd că ești așa aspră cu tine. :) )

Cu, deci, drag & încredere,
Radu

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS