Aflu dintr-un articol al lui Dumitru Crudu că a murit (și încă în ce condiții nedemne!) poetul basarabean Eugen Cioclea, unul dintre cei mai admirabili scriitori români contemporani pe care-i știu.
Habar n-aveam că era într-o stare atât de deplorabilă. Îi scrisesem acum o săptămână, rugându-l să-mi permită preluarea unui poem al lui în rubrica mea de poezie basa contemporană de pe LiterNet.
Eram mirat că nu mi-a răspuns, așa că i-am scris și pe Facebook.
El, însă, probabil că răspundea deja la alte întrebări, infinit mai importante.
Rămâne după el o poezie extraordinară, pe care uriașa majoritate a cititorilor români o au încă de descoperit.
Reproduc mai jos articolul lui Dumitru Crudu de pe moldova.org.
Cum a murit şi când a murit poetul Eugen Cioclea?
După adunarea scriitorilor de acum două săptămâni, Eugen Cioclea se prăbuşise sub masă, în mijlocul barului şi toată lumea păşea peste el ca peste o mobilă şi-şi vedea de ceaiurile lor. De parcă nici nu ar fi fost. Un chelner încerca să-I oprească pe scriitori, să le spună, luaţi-l şi pe colegul vostru cu voi, dar aceştia părăseau unul câte unul sediul Casei Scriitorilor, fără să-şi întoarcă capul înapoi. Unul dintre chelneri îl opri pe unul dintre colegii lui Cioclea, nu numai de scris, dar şi de pahar, şi-i zise:
-Nu vă supăraţi, dar haideţi să-l ducem acasă!
Iar colegul respectiv i-a răspuns:
-Azi au avut loc alegeri. Fiecare a ales câte ceva. Unii au ales preşedintele, iar aţii au ales să doarmă sub masă, a zis asta şi a plecat, a plecat impasibil.
Un alt coleg de-al lui Cioclea se răstea la cei care-l scoteau din sediul Uniunii Scriitorilor.
- Ce, vreţi să demonstraţi cât sunteţi de buni, de aia îl ajutaţi?
- Şi de ce nu te bagi şi tu să-l ajuţi pe Cioclea?
- Pentru că eu nu sunt un fariseu ca voi, a exclamat acesta blocându-le drumul celor care voiau să-l scoată pe Cioclea din sediul Uniunii, după ce ajunsese în comă.
În noaptea aceea Cioclea a fost dus la un spital de la Botanica, fiindcă nu mai fu capabil să vorbească şi să-i spună şoferului unde locuieşte.
A doua zi însă, a doua zi dimineaţă a revenit la Uniunea Scriitorilor. Nu acasă, dar la Uniunea Scriitorilor. Se vede că pentru el adevărata sa casă era anume Uniunea Scriitorilor.
Interesant e ceea ce s-a întâmplat a doua zi.
Din mărturisirile portăresei şi a unei chelneriţe, el a bântuit toată ziua coridoarele Uniunii, dar nu cum mergea de obicei, ci îndoit, de parcă tot timpul se afla în căutarea unui perete de care să-şi sprijine mâinile. Adică mergea cu mâinile înainte. Şi mergea în salturi. Ba foarte repede, ba foarte încet. Nereuşind să-şi păstreze echilibrul. Mai căzând din când în când cu capul de asfaltul coridoarelor.
La un moment dat, l-a întâlnit pe un regizor de la Radio Naţional şi i-a cerut de mâncare.
I-a apelat şi pe nişte ziarişti de la Timpul şi le-a cerut acelaşi lucru.
Tuturor le cerea de mâncare şi să-l ducă acasă. Oare ce s-a întâmplat în vinerea şi sâmbăta de după adunare? Oare a mai continuat să bea? Iar dacă a băut, cine oare l-a dus acasă?
Şi când oare a murit?
Preşedintele Uniunii Scriitorilor, scriitorul Arcadie Suceveanu, a detectat că poetul Eugen Cioclea se află într-o stare critică încă acum o lună şi a mijlocit internarea lui la spitalul de boli nervoase de pe strada Korolenko. Dar înainte să se interneze, poetul s-a îmbătat atât de tare, şi iar a căzut şi şi-a spart capul, şi-a spart aşa de rău capul că a fost internat la Urgenţă, unde i-au cusut capul, după care poetul iar a prins să bea. Să bea în loc să accepte să fie internat.
Poate, dacă ar fi fost internat atunci, ar mai fi fost şi acum în viaţă.
Cioclea nu avea voie să bea. Îi era interzis categoric acest lucru.
Bând, el mergea cu braţele desfăcute în părţi spre acest sfârşit implacabil.
A fost un mare poet. Un poet uriaş, care a trăit la temperaturi maxime poezia sa.
Eugen, fără tine Chişinăul nu mai e Chişinău.
Omul Eugen Cioclea i-a făcut loc poetului. Un poet pe care va trebui să-l redescoperim. Pentru că e un mare poet.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu