miercuri, 7 decembrie 2011

Şerban Foarţă, "Hexachordos"

Plec iar la Iaşi pentru câteva zile - în caz că nu răspund conştiincios la comentarii, înseamnă că n-am găsit net.
Una dintre cărţile cele mai frumoase cu care m-am întors de la târgul de carte Gaudeamus e Hexachordos, splendida traducere în limba poezească a Psalmilor, Ecleziastului, Cântării Cântărilor, Cărţii lui Iov (numită de data asta simplu: Iov), Psalmilor lui Solomon şi Odelor - făcută (deşi aş putea zice la fel de bine născută) de cine altul decât Şerban Foarţă şi publicată de asemenea splendid la Brumar. Bineînţeles că m-am aruncat direct pe Iov, e absolut hipnotică tensiunea dintre corsetul prozodic şi grundul tragic (ştiu, teoretic nu există tragic într-o religie a mântuirii, dar însă totuşi Iov e pentru mine unul dintre marile mituri tragice - poate cel mai cel.) I-am şi scris imediat lui Şerban: "Am citit deja azi-noapte Iov, şi sunt pe cât de buşbe, pe atât de dat peste cap. Nu-i vorba că numai tu puteai face asta; dar ai făcut-o cum aproape că nici tu n-o puteai face." Toată cazna asta a lui Şerban Foarţă mi-a amintit de o vorbă a lui Goethe: "în limitare se vede maestrul". Şi, în pofida şi graţie tuturor limitărilor inerente unor asemenea texte-sursă, zău că s-a arătat. Cu asupra de măsură.

5 comentarii:

anonim cu bâtă,  9 decembrie 2011, 11:52  

noua, celor din epoca de piatra, nu ne place șerban foarță. noi folosim cuvintele ca să cioplim lucruri, să construim lumi, să ne spunem unul altuia lucruri utile. din epoca dumnealui, domnul serban foarță ne oferă un frumos goblen multicolor, cu un desen complicat si labirintic. o frumoasa cusatura de cuvinte care si-au pierdut oasele si muschii, care se alinta si se giugiulesc prin alcovuri, care chicotesc seducator si fara noima. niste perluțe care raman in carte, nu ies niciodata la aer curat, nu le poti purta in buzunare si nici la bere cu prietenii. noi, cei din epoca de piatra, profitând de aceasta miraculoasa putință a noastră de a trage cu ochiul la poezia viitorului, suntem nemulțumiți de ceea ce scrie/traduce și rescrie (căci domnul foarță nu e mulțumit de original; ar putea să rescrie întreaga literatura a ultimelor două milenii, începând cu epopeea lui ghilgameș) poetul viitorului. și nu avem încredere în tălmăcirile domniei sale. (ne-a cam ofticat faptul că nu am găsit în nicio peșteră volumul ăla de psalmi ilustrat de f. pamfil - evident, ne interesau ilustratiile dar și mai tare ne-am ofticat când am vrut să citim valery, hurtaut, apollinaire și cohen și l-am citit tot pe foarță)

Radu Vancu 11 decembrie 2011, 01:59  

Dumneavoastră, cei din epoca de piatră, tocmai i-aţi făcut un frumos elogiu lui Şerban Foarţă, poetul viitorului. :)

claudiu komartin 13 decembrie 2011, 02:49  

nu trebuie să fii din epoca de piatră ca să nu-ți placă un poet manierist dintre cei mai complecși, un tehnician "desăvârșit" interesat mai mult de sonorități, de ritmuri, de armonii lingvistice, decât de mușchii mai mult sau mai puțin gonflați ai existenței-în-text, ai "vieții de hârtie"

l'esprit de finesse se câștigă cu timpul - dacă îți dorești asta

dacă nu, nu

Radu Vancu 13 decembrie 2011, 09:58  

Claudiu Komartin: Aşa e, am văzut şi personaje neo-, tardo- şi hipermoderne cărora poezia lui Şerban Foarţă le vorbea la fel de mult ca lui Fred Flintstone. Laudatio-ul tău mi-a amintit că am scris cândva un textuleţ despre poezia lui Şerban; îl postez imediat.

Yigru Zeltil 24 martie 2012, 14:05  

„Clubman”-ul (căci așa s-ar putea traduce „om cu bâtă din epoca de piatră”) omite desigur faptul că, dacă vrea cineva să-l citească pe Apollinaire sau oricare altul, ar trebui să citească originalul, fiindcă traducerea e trădare! Cu atât mai mult la Foarță. (Dar, fie vorba între noi, nu pot să mi-l imaginez pe Mallarme decât foarțizat)
Alta e buba. Foarță reușește, în cea mai mare parte a timpului, să mascheze eficient (pe cât de eficient se poate) „fragilitatea sa ontologică” (dacă tot vorbim despre Foarță, de ce să nu vorbim pretențios!?). E drept, câteodată e solicitat și de bacovianism, de pildă, dar e prea energic și prea preocupat de asumarea unor realități de hârtie pentru a se simți cu adevărat decadent. Tocmai asta e buba: Foarță, pur și simplu, are prea multe rezerve de energie și de imaginație ca să fie comparabil cu, să zicem, douămiiștii (care încearcă să asume realitatea „concretă” (vorba vine, știm că poezia implică întotdeauna o mediere), și nu una dintre multiplele realități posibile pe care le vehiculează literatura).
Dacă Foarță va mai fi un model pentru cineva, lecția lui Foarță nu se va situa la nivelul formal, ci undeva printre mecanismele acestea profunde ale operei lui Foarță (care poate părea atât de superficială și de inautentică uneori! Dar tocmai această superficialitate în manifestare înlesnește extazul său laic, în condițiile în care poezia serioasă sau însăși filosofia sucombă în excesiva lor profunzime!)...

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS