luni, 19 decembrie 2011

Octavian Soviany. Istoria poeziei contemporane

Citesc lent, căci cu delicii, o istorie a poeziei române contemporane scrisă de unul dintre cei mai buni cititori de poezie pe care-i avem: Octavian Soviany. Se cheamă Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală şi are două volume, cel dintâi subintitulat Lirica ultimelor decenii de comunism, al doilea Lirica epocii postcomuniste. Scoase la excelenta Casă de Pariuri Literare, în obişnuitele condiţii grafice foarte bune (deşi la corectură era loc de mai bine), costă împreună mai puţin de cinci lei, le puteţi comanda aici. E practic cea mai bună sinteză critică despre poezia contemporană pe care-o avem, cu prea multe calităţi ca să le pot înşira aici – hai totuşi să enumăr cele mai importante trei: calitatea comentariului critic în sine (Soviany, excelent poet el însuşi, vine în siajul marilor critici de poezie, pe filiaţia Lovinescu-Călinescu-Negoiţescu-Matei Călinescu-Raicu-Grigurcu-Cistelecan, întreruptă din păcate chiar la Soviany – douămiiştii nu au un critic de poezie de natura şi relevanţa celor din zisa filiaţie); ancadramentul teoretic coerent şi convingător (volumul I e deschis de vreo şaptezeci şi ceva de pagini teoretice privind conceptul de experimentalism, forjat de Soviany în siajul unor sugestii venind dinspre Mincu, Baudrillard şi Vattimo); recuperarea unor poeţi trecuţi uşor cu vederea de critică (mă refer în primul rând la cei numiţi de Soviany „poeţii obiectelor”: George Almosnino, Vasile Petre Fati, Constantin Abăluţă). La defecte aş avea puţine de bifat – capitolul despre Nichita Stănescu mi se pare cam nereuşit, nu pot să nu remarc cel puţin două absenţe majore – Sorescu la şaizecişti şi Nimigean la nouăzecişti, secţiunea dedicată douămiiştiilor e totuşi prea stufoasă (iar a-l încadra pe Acosmei la Umorişti e aproape comic). E, în fine, o sinteză de neratat pentru cei interesaţi de poezia română contemporană.
Fiind la temă, reiau mai jos un mic portret al lui Octavian Soviany comis pentru un număr dedicat lui de prietenii de la Familia: „Scriam cândva, nu demult, despre Al. Cistelecan că poate fi socotit prietenul ideal al poeţilor. Aserţiunea nu i-ar veni deloc rău nici lui Octavian Soviany: cronicar reactiv şi empatic, pagina lui se inflamează uneori, contaminată de combustia poetică adnotată, oarecum în acelaşi mod în care unele pagini de proză se inflamează, într-un proces denumit de Raymond Federman „epifanie” (cu aplicaţie la proza lui Joyce), şi devin poezie. Epifanice aşadar în sensul lui Federman, cronicile lui Octavian Soviany se consumă pentru cauza poeziei („’tis a consommation devoutly to be wished”, cu vorbele prinţului danez) la fel de intens ca poemele înseşi. Ceea ce, cum spuneam, l-ar califica pentru acolada de prieten ideal al poeţilor; atâta doar nu trebuie pierdut din vedere – că Octavian Soviany este el însuşi unul dintre cei mai admirabili poeţi reinventaţi după ’90, ori chiar după 2000, dacă ţinem seama de evidenţa cronologică: catalizat, s-ar zice, de poezia junilor revoltaţi, pe care o cartografiază cu o minuţie benedictină, îşi publică volumele cele mai bune în plin douămiism. Iar junii, la rândul lor, se ataşează instantaneu de atât de autenticele poeme ale delabrării şi crizei din Scrisori din Arcadia (îmi amintesc şi acum cronica de o empatie quasi-osmotică a Ritei Chirian), după cum revoltaţii care frecventează pe ascuns şi odioasa bibliotecă vor vedea în Dilecta una dintre cele mai ataşante demonstraţii de tehnicitate intensivă, deopotrivă virtuoză şi sentimentală. Mai puţin circulată decât cele două cărţi amintite mai sus, placheta intitulată Marii oameni ai revoluţiilor nu e totuşi cu nimic mai prejos, mimând la vedere ethosul revoluţionar şi anarhist, corodându-l însă pe dinăuntru cu acizii sarcasmului şi ironiei intemperante. Iar romanul de anul trecut, Viaţa lui Kostas Venetis, neanunţat de cam nimic, arată cât de eclatant se poate re-reinventa Octavian Soviany la fiecare zece ani; adică atât de seducător şi de aparent fără efort, încât îţi dă senzaţia că e unul dintre acei rari scriitori pentru care în literatură practic nimic nu e imposibil”.     

10 comentarii:

george geacăr 19 decembrie 2011, 13:50  

cred ca dintre douămiişti ar putea încerca unul, r.v.

Radu Vancu 19 decembrie 2011, 14:02  

Nu pot înţelege cum un om de obicei aşa de lucid ca dumneavoastră poate avea asemenea rătăciri temporare. :)

george geacăr 19 decembrie 2011, 15:42  

e doar o premoniţie, nu o ratacire

Radu Vancu 19 decembrie 2011, 15:51  

Premoniţia e mama rătăcirii! :)

george geacăr 19 decembrie 2011, 15:57  

mda, asa era la antici, astăzi însă simt că nu risc asa mult

evaziuni spontane 19 decembrie 2011, 16:40  

Binevenit volum, binevenită postare. Da, mi-o comand. Şi pentru conţinut, şi pentru formă, şi mai ales pentru autor.:)



Ai dreptate, Casa de pariuri promite mult şi multe, mi-a flatat exigenţa deja. Edituri mai mari nu se învrednicesc de grija celor de la CDPL pentru coperte, de pildă.

Radu Vancu 19 decembrie 2011, 16:57  

Aşa e, au coperte frumoase, mai ales la poezie (dar nu numai). Şi au publicat multe titluri bune în un an şi un pic. Ăsta fiind, deci, abia începutul. :)

m. vklvsk 20 decembrie 2011, 10:54  

Dar, Radu, e o chestie atît de subiectivă încît
nu-ţi vine s-o lauzi, cu tot respectul pentru autor. Adun oricînd o listă cu poeţi rămaşi pe dinafară cel puţin la fel de buni cu cea făcută de domnul Soviany aici, sincer. Apoi, ca autor "selectat", cred că-i greu să fii obiectiv

Radu Vancu 20 decembrie 2011, 11:28  

Mihai, e adevărat că-i subiectivă, ca orice istorie/sinteză/compendiu etc.
După cum e la fel de adevărat că absenţa ta şi a lui Sandu, pe lângă cele două menţionate de mine, şi pe lângă câteva altele, e nu greu de justificat, ci de-a dreptul de nejustificat.
Şi, în fine, e adevărat cp e greu să fii subiectiv ca "autor selectat", cum zici.

Dar aceste trei adevăruri, chiar cumulate, nu fac să fie adevărată concluzia ta - anume că poţi face o listă la fel de numeroasă de poeţi rămaşi pe dinafară. Chiar dacă te referi numai la Grupul 2000 (pentru că în rest e un "canon" destul de istoricizat), a găsi alţi 41 de poeţi la fel de OK mi se pare imposibbil. (Iar dacă ai reuşi, asta m-ar bucura - ar însemna că Grupul 2000 are peste 80 de poeţi remarcabili!).
Eu aş zice aşa - e o sinteză bună şi perfectibilă. Nu-i mare lucru ca la o ediţie ulterioară Soviany să includă încă 6-7 poeţi rămaşi pe dinafară (Sorescu, Nimigean, Mihail & Alexandru Vakulovski şi încă 2-3.)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS