miercuri, 27 iulie 2011

Amintiri

În 1999, după ce a murit Doamna Stela, a stat o bună bucată de vreme la un hotel, nu putea să se întoarcă acasă. Într-un târziu, banii sfârşindu-se şi nemaiavând ce face, a trebuit să se întoarcă. Am intrat în casă, a privit lung spre patul unde doarmea Doamna Stela, apoi s-a aşezat într-un fotoliu şi mi-a spus încet:
- Nu mă mai ridic de aici, cât mai poate dura, cât mai pot eu supravieţui fără ea, s-ar fi căzut să murim deodată...
Zilele trecute, uitându-mă pe crucea lor comună, mi-am dat seama că şi Doamna Stela, născută în 1919, a murit la 80 de ani, la fel ca el. Într-un fel, dacă punem între paranteze infernul celor 12 ani (dar poate cineva pune între paranteze infernul?), e ca şi cum ar fi murit deodată.

***

Îmi povestea că, prin anii '80, unul dintre chelnerii de la Bufniţa obişnuia să-i aducă o vodcă mică, şoptindu-i conspirativ:
- Pentru dumneavoastră, domnule Noica.
Fireşte, protesta, indignat că o celebritate precum Noica poate fi confundată cu un atât de insignifiant mare poet:
- Dar eu nu sunt domnul Noica!
Iar chelnerul, zâmbind conspirativ, murmura:
- Lăsaţi că ştim noi...


***

În 1999, vreme de un semestru, a ţinut un curs de poezie universală modernă la master. Nu m-a lăsat să vin la cursuri, aşa că îl aşteptam acasă.
La primul curs, o doamnă l-a întrerupt:
- Domnule profesor, mă iertaţi, eu am plecat în anii '80 în Canada, mi-am făcut o familie acolo, m-am întors acum să-mi închei studiile. Ştiţi, atunci când am plecat era un lucru stabilit faptul că Adrian Păunescu e cel mai mare poet român. Acum, de când m-am întors, aud întruna că Nichita Stănescu e cel mai mare poet român. Spuneţi-mi, vă rog, care-i adevărul?
- Domnule, îmi povestea surâzând, mai bine de cinci minute m-a străduit să-i explic că, într-adevăr, Adrian Păunescu este cel mai mare poet român...

13 comentarii:

deliria 27 iulie 2011, 23:08  

Da, nici eu nu mă pot gândi la altcineva acum.

luiza 28 iulie 2011, 00:04  

mulţumesc c-ai scris rîndurile astea, m-ai mai liniştit

Bogdan Cretu,  28 iulie 2011, 00:20  

Alte amintiri cu m.i. ghiciti autorul...


DESPRE FRAGILITATEA POETULUI
Lui Mircea Ivănescu
"...eram gata să devin sentimental – ceea ce e cu totul deplasat..."


Mă-ntîlnesc din întîmplare cu poetul
un tip şters (pare un funcţionar
un contabil nu se deosebeşte
prin nimic de un om comun) păşeşte
cu precauţiune parcă i-ar fi teamă
să nu se-mpiedice de un obiect invizibil
e mai mult scund priveşte în jos
căutînd potcoave de cai morţi (lumea
nu-l ia-n seamă dă peste el îl împinge
îl agresează: tace fără să observe
sau se preface doar ca să-şi dea importanţă)

ce cauţi poete pe aici
văd că îţi place să te amesteci cu plebea
chiar am venit să mă confrunt cu publicul
cititor să-mi dau seama de penetraţia
poeziei la sate de puterea acesteia de a transforma
conştiinţa ţăranului (îmi imaginez că
tot pentru asemenea confruntare esenţială
se deplasa şi Proust prin saloane
nici o diferenţa de receptivitate
doar că ora întîlnirii era mai puţin diurnă
şi poate şi-nchiderea redingotei
era mai sus atîta tot)

cum o mai duci ce-ţi mai face ea
o duc foarte bine la fel ea crede
ca sunt un mare poet minor
şi-mi pun problema dacă nu are dreptate
nu se poate nu trebuie să ai complexe:
eşti dincolo de orice îndoială
hai dă-o-ncolo nu te preface
nu mă prefac deloc de aceea mă-ntreb dacă e cazul
să deranjez lumea cu aceste texte cam monotone
prea proustiene cum bine ai spus dumneata
în acel articol de acum cinşpe ani în care m-ai ras
nu este adevărat eşti important
dacă am fost rău la urma urmei ţi-am făcut un bine:
e semn că eşti cineva

4.
da' ce este poezia ce poate fi ea
ce poate fi acolo înăuntru unde te arunci
cu capul în jos fără nici o ezitare
(mă refer la mine desigur) da, ce poate fi ea
dacă eu stau şi mă-ntreb (aici în acest loc
din faţa căminului cultural sătesc) nu cumva
m-am ratat consumînd o bună parte din viaţă
scriind despre ea doar despre ea
da eu n-am necuviinţa s-afirm
că am scris poezie
eu doar am scris despre ea
şi poate din cînd în cînd m-oi fi lăsat scris
ceea ce e cu totul diferit
de faptul de a fi un mare poet

5.
acum ne plimbăm printre săteni ţanţoşi
stăm la pîndă cui i se va cere mai întîi un autograf
am noroc cineva a găsit o carte de-a mea (romanul!)
mă fixează dur de sub lentilele-i groase
aleargă la ştand mă interesa şi pe mine romanul tău
a fost ultima păcat nu te necăji îi spun
o să ai parte de posteritate ca toţi poeţii adevăraţi
ne privim cu iubire duioasă sau poate cu ură
ştii continui să-i spun cînd eram la armată
un colonel mi-a cerut să arăt "prosperităţii"
ce-a făcut el pentru poezia română (mă-nvoise-ntr-o
duminică peste rînd fiindcă m-a căutat o studentă)
aş prefera şi eu o asemenea "prosperitate" oricum mai sigură
păşim importanţi prin faţa afişului enorm
ce anunţă-ntîlnirea cu mari scriitori contemporani
ne uităm lung unul la altul probabil e vorba de noi:
nu ne sfiim să-i sfidăm pe ceilalţi

Bogdan C.,  28 iulie 2011, 00:20  

6.
cîtă nepotrivire de ton cîtă falsitate
de fapt noi am vorbit despre altceva (numai limbajul
e de vină: alienează orice comunicare)
am fost foarte gravi foarte pătrunzători:
el mai ales mi se părea că suferă sincer
din cauza acestei confesii atît de spontane
m-am suspectat de frivolitate fiindcă
aveam timp să observ conversaţia din această
perspectivă de pictor ce iese uneori din tablou
şi se uită de la distanţă să vadă cum a prins
acea nuanţ-a privirii (aruncată puţin peste
umăr de infantă) ştii ea ţine mai mult
decît la orice la aceste pisici, mai mult decît la mine...
(eram gata să devin sentimental - ceea ce e cu totul deplasat)

7.
eu nu sunt sigur că fac poezie cînd mă-ncovoi
peste hîrtia albă (îl privesc din profil
i s-a arcuit într-adevăr spinarea rotunjindu-se
foarte geometric) să notez tot ce îmi intră-n ochi
sau în auz sau în degetele cu care scriu
despre ceea ce văd sau aud
cît de utilă poate fi o asemenea ocupaţie
sau cît poate fi ea de serioasă
şi la urma urmei prin ce se deosebeşte aceasta de proză
n-aş vrea să mă crezi ipocrit
dar eu locuiesc în această neputinţă a mea
de a nu putea fi decît aşa
stau în starea de poet ca-ntr-un marsupiu cald
fără să pot să mă ridic către altceva
tară s-o pot s-o schimb
fără să mă schimb
dacă aş putea
ar trebui să nu mai povestesc
cum mă uit toată ziua la pisicile ei
atît de pretenţioase atît de importante
în acest scenariu fantastic de real
în care mîngîierea şi biciul se substituie
firesc într-o artă numai de ea practicată
fără să observe că eu observ totul
scriind despre cum observ
că observ

8.
nu mai putem să scriem poeme frumoase
(aici dacă aş fi pus degetul pe rană
ar fi trebuit să ating durerea surdă
concentrată în gestul de a scrie)
intri-n încăperea poeziei
ca-ntr-o casă largă bine aerisită
umbli prin ea bucuros de atîta libertate
admirînd aici o mobilă în stil manierist
de culoarea tapetului o etajeră un semn de carte
sau lambriurile unei uşi gotice ascunse-n penumbră
(e o artă a compoziţiei ce s-a pierdut
nimeni nu se mai interesează astăzi
de dura lege a Talionului: să nu-ncalci
o limită de spaţiu mai ales dar şi de timp)
e un făcut cît de mult se-ngroaşe poemul
dacă-1 laşi singur se umple se-nfundă
cu vorbe ca un butoi al Danaidelor
nici nu apuci să chemi un cuvînt sub ghilotină
că se reped popoare de irozi
să taie-n miezul cărţilor
orice urmă a sîngelui curs:
nu se mai face poezia cu exerciţii
nu se mai înscrie existenţa-n verb



9.
aşa ne jucam cu propoziţii ieri
izbindu-le calculat ca pe nişte mingi de pingpong
cînd deodată în plină zi pe nepregătite
m-a surprins dureros fragilitatea poetului
nimeni nu poate bănui
cît de tragică e o privire de poet
izolată de cauza ei
atîrnînd ca lujerul
rupt de floarea roşie ce-i este cauză
(s-a spus despre poet că este incapabil
să se descurce în faţa unei probleme practice
cum ar fi cucerirea unei femei)
există încă libertatea de a decide a poetului
această flamură numai a lui de neatins
ce nimeni nu i-o poate smulge sau terfeli;
şi cine-i poate comanda
and să se bucure prefăcut de existenţă
sau cînd să aplaude viaţa? nici o lege nu-l
poate-nvăţa

cum să moară sau cum să trăiască
poetul nu poate muri decît de el însuşi:
viaţa lui e o lamură infrangibilă
ce se frînge sub palma unei grosolănii:
să ne apărăm poeţii ce-i mai avem
de Cîrlova de Eminescu de Labiş
de Urmuz de Nichita de Virgil Mazilescu
există încă libertatea de-a se sinucide-a poetului

Georg 28 iulie 2011, 01:09  

La marginea existentei vorbim toti in propozitii principale (Peter Handke)

Georg Schoenpflug von Gambsenberg

bogdan cosa,  28 iulie 2011, 02:51  

sa ne mai scrii, radu

Radu Vancu 28 iulie 2011, 02:55  

Răzvan: Aşa e, Răzvan - frumos şi dureros.
Deliria: Într-adevăr, dar e un privilegiu să te poţi gândi la el. Să te gândeşti, adică, cu amintiri pline de culoare şi sunet, cum te-ai uita la un film minunat şi n-ai vrea să se mai termine vreodată.
Luiza: Suntem chit atunci pentru vreuna din dăţile când postările şi muzicile tale m-au liniştit. (Şi n-au fost deloc puţine, crede-mă.)
Bogdan Creţu: Marin Mincu - aşa, ca de la un mare dispărut la altul...
Georg: Handke are, ca de obicei, dreptate.

Radu Vancu 28 iulie 2011, 02:58  

Bogdan Coşa: Bineînţeles - cu condiţia ca şi tu să scrii poeme minunate precum cel de la Bistriţa - care începea cam aşa: "Înainte să scrii, gândeşte-te că asta nu aduce înapoi pe nimeni" - deşi îţi dai seama cât de mult mă îndeamnă asta la scris -

Impuls 28 iulie 2011, 04:28  

Prima m-a cutremurat, a doua, dupa cum spunea cineva putin mai sus, m-a linistit, iar a treia am curajul sa spun ca mi-a scapat. Am eu o problema cu podiumurile. Doamna Camelia cred ca isi aminteste amanuntul acesta.

Radu Vancu 28 iulie 2011, 09:44  

Impuls: Problema cu podiumurile nu-i o problemă, ci o calitate :) Însă nu de podiumuri e vorba aici - chestia cu Adrian-Păunescu-cel-mai-mare-poet-român e atât de gogonată (ca, de altfel, modul de a pune problema al doamnei în cauză), încât faptul că Mircea Ivănescu se străduieşte "s-o explice" îţi dă o idee despre modalitatea ironiei lui, atât de subtilă încât devine într-adevăr quasi-insesizabilă.

Iolanda V.,  28 iulie 2011, 09:57  

Foarte frumos poemul, nu ma gîndeam ca ar putea fi Marin Mincu, oricum, e destul de putin textualist...

Si tulburatoare evocarea legata de reactia poetului la moartea sotiei...

radiowhisper.com 31 iulie 2011, 18:20  

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS