Bob & Alan

"I saw the best minds of my generation destroyed by madness, starving hysterical naked..."

Indeed. Mi s-a făcut pielea găinii.

Read more...

Zona nouă

Împreună cu studenţii de la Litere din Sibiu, am început un cenaclu. Se cheamă, tarkovskian, "Zona nouă" (sau "Zona IX", SF like) şi se ţine în fiecare marţi, de la ora 5, la etajul al II-lea al facultăţii. Data trecută au citit Anatol Grossu, poet care e deja acolo, în Zonă, şi abia aştept să-l văd la drum, şi Adrian Virgil, prozator încă nesigur, dar care poate creşte frumos. O să pun curând link şi la blogul "Zona nouă", o să găsiţi acolo textele citite şi o cronică a fiecărei ediţii.
Veniţi, aşadar, în Zonă, să vedem pe unde ne mai poartă Stalkerul.

Read more...

Ioan 2:7

De sex virtual ştiam că e posibil, băutul virtual nu ştiam însă că ar fi fiind existibil.
Până acum, când Zum m-a chemat la o sesiune alcoolică cu alţi câţiva prieteni.
Pe care îi vedeţi mai jos.
Aşadar, puteţi să vă alăturaţi şi voi la masa noastră. Trageţi-vă un scaun, turnaţi-vă un pahar (da, e drept, inconvenientul tavernaliilor virtuale e că trebuie să vii cu băutura de acasă...), noroc.



zum

Bere, vara. Nu foarte amara si fara prea mult acid - vreau gust, mofturi. Vin rosu sec. Mojito, whisky, cognac. Un pic de tequila. Niciodata vodca, de tuica sa n-aud. Sampanie de cate ori se poate, o ador! Nimic dulce, cu exceptia visinatei si nimic de culoare dubioasa (gen albastru). Toate astea de cand m-am impacat cu alcoolul, care nu mai e nici interzis, nici fascinant, nici leac, nici otrava. It just is.

***

strelnikov

cand eram mai pusti, in fuckultate & alea, nu visam decat wow ce misto cand o sa stau singur, zilnic orgie bautura boxele la maxim, gen la Sziget la festival.
acum beau din an in paste, un pic de vin. cat despre orgii & boxe, lol.
the strangest thing.

***

Bola de Nieve

Legenda familiei spune ca pe la vreo 3 ani unchi-miu imi dadea sa gust din paharul cu shpritz iar eu, jucandu-ma cu butonii luciosi de la vestonul lui militar, mormaiam incantata "acu’ bun, acu’ bun". Cum putea sa mi se para si acru si bun la varsta aia, e un mister. Mai tarziu am inceput sa apreciez dulcele – visinata si florio marsala, o incantare - si, pe cand ai mei mergeau sa conduca musafirii dupa vreo petrecere, eu dadeam o raita pe langa masa din sufragerie si scurgeam ce se mai gasea prin pahare. Pe la 20-si-ceva capatasem o fixatie cu pinot noir-ul si stateam nopti in sir pe net cu cate un pahar langa mine. Nu ca ar fi avut vreun efect, dar mi se parea o poza reusita. Acum beau socially ca sa ma binedispun. Sa ajung la starea aia de gratie cand vorbele par ca se descurca singure si nu mai trebuie sa le trag eu afara cu clestele. Mojito, whisky sau vin rosu, e placuta ameteala usoara si zambitoare care ascunde timiditatile intr-un dulap si le incuie cu cheia. Sangele pulseaza mai intens; respir altfel, vorbesc altfel, dansez altfel, sarut altfel. Devin ceva mai simpatica.

***

Caligraf

Sînteţi din Bosnia? – mă întreabă uneori vînzătorii de la magazinele de alcooluri din Québec, cu un licăr de înţelegere culturală în ochi, cînd îmi iau o sticlă de vodcă. Iar colegii, cînd ieşim pe undeva, glumesc invariabil – şi pentru Alex vodcă. Clişee. Şi totuşi, alte lichide nu mi-au spus niciodată mare lucru, în timp ce vodca, chiar şi în cocktailuri cu suc de coacăze (o descoperire recentă), îmi spune. Dacă lichidul din pahar e pal, într-o oră sînt iar Hendrix la Woodstock, sînt iar Brel şi Jojo, je reprends Saint-Nazaire, je refais l’Olympia, sînt Remy de Gourmont la Mercure de France şi mai ales, mai ales, scriu volume-ntregi de poeme atît de minunate încît Editura Vinea, ca să accept să mi le publice, îşi face cea mai bună reţea de distribuţie din lume. Dacă amestecul e mai colorat, rămîn autorul unui singur poem de dragoste, în care eu îi scriu ei încontinuu, ea nu-mi răspunde niciodată, dar pînă la urmă vine şi din poşetă i se revarsă încet, pe tăcute / toate scrisorile mele, nedesfăcute. Nepublicat, nu vă speriaţi. Deci alcoolul nu e o soluţie, cum spunea, într-un film franţuzesc, un beţiv cu un etern pahar de vodcă în mînă.

***

Jokerman

Bidonul cu bere baut la scara cu „tovarasii” nu e antigel asa ca nu te mai plange – nu mai beau! nu mai beau!. Ai baut, ti s-a facut rau, asta e. Daca era mama acasa, ziceai ca ai mancat un kebap stricat si gata cu banii de buzunar la scoala; treceai pe „senvis” si cereai tigari prin curtea liceului. Oricum te scoteai a doua zi, faceai o cheta cu colegii, si ora de istorie de la 8 se tinea „La Nelu”. Stateati acolo cu oamenii de la aparate pana la ora cu diriga, visand la facultate frate.
In camin stai cu basarabenii care beau vin cu butoiul. Sau de acolo varsa in galeata, mai departe in castron, si de acolo ia fiecare cu cana. In sesiune nu exista atei, asa ca mai torni 3-4 cani si in drum spre examen, pui o lumanare la capela. Mai ai timp de o beremicdejun de la chiosc si de aici, cu Dumnezeu inainte; acelasi cu care te mai vezi abea prin septembrie, la restante.
Nebuna iar urla. S-a saturat de cartofi, iar tu te-ai cam saturat de ea. Nu-s bani de altceva, asa ca sa se obisnuiasca. Daca terminai facultatea aia nenorocita poate erau. A fost si n-a prea fost vina ta. Oricum, nu mai conteaza. Iti mai pui un paharel de „Polar” si-ti rasuna in cap melodii din tinerete: „O, demon alcool,/ n-am amintiri mi-e capul gol...”.

***

Eu

Bun, acum eu ar trebui, după câte înţeleg din întrebare, să spun ce şi de ce îmi place să beau. Or, fiind eu din 13 aprilie 2009 locuit de un ego experimental non-alcoolic, şi intenţionând să continuu experimentul cel puţin până în 15 mai 2027 (poate părea mult, dar un an a şi trecut deja, şi restul o să treacă din ce în ce mai repede), mă văd nevoit să transfer răspunsul într-un trecut din ce în ce mai depărtat.
Aşadar, am băut cam de toate, fără ca asta să mă facă un Anthony Bourdain al alcoolurilor, ci mai degrabă un Stahanov al lor. Malcolm Lowry spune undeva că a vrut să facă din Sub vulcan o „Divină Comedie beată”; pentru mine, beţia era scrisă în nişte Table ale Legii care stipulau necesitatea diluviului etilic, toate propoziţiile fiind rezumabile la următoarea: vei bea zilnic mai mult decât orice om pe care-l întâlneşti. Nu m-am lămurit încă de ce era nevoie să fac asta, şi nici de ce am făcut-o. O spun cu toată sinceritatea: nu mi-a plăcut să beau. Dar nu-mi plăcea nici cum arătam lumea când nu beam. Şi nici cum arătam eu. (De parcă acum...)
Aşa că am băut. Temeinic, în litera legii amintite. Esenţială era cantitatea de etili ingerată, nu calitatea. Converteam automat masa de lichid transvazată în grade de alcool pur, pe care le diluam apoi la 40 de procente (vodka juca, aşadar, rol de valută forte, era aur, alcoolul se măsura, deci, într-un fel de vodkarate). O bere de 5 la sută însemna, adică, 25 de grade de alcool pur (sticla fiind, fireşte, de 500 ml, nu o trişerie de 330!), care, diluate corespunzător la 4/10, echivalau cam 60 şi ceva de militri de vodkă. Subsecvent, 10 beri băteau cu puţin peste 600 de mililitri. Ăsta era DZR-ul meu, doza zilnică recomandată pentru ca lumea să devină suportabilă, şi eu să-mi devin suportabil. Deşi erau puţine zilele în care mă opream la 10.
Toate astea până acum un an şi o lună, când, tot fără să ştiu exact de ce, legea a fost tam-nesam abrogată. M-am trezit, ce-i drept, într-o lume infinit mai frumoasă decât cea pe care mi-o aminteam. Urma să mi se nască un fiu. Şi m-am mirat, cum mă mir şi acum, de fanatismul cu care mă supusesem, preţ de mai bine de un deceniu, acelei legi imbecile. Însă nu-i port resentimente alcoolului; dimpotrivă, cred că a pus serios umărul la treabă, ajutându-mă să nu mă prăbuşesc după sinuciderea tatălui meu în ’97. Sigur, sunt convins că investea în mine ca un bancher, ştiind că o să-şi ia cândva cu amândouă mâinile ce-mi dădea cu una. Însă, cumva, nu ştiu cum, cineva mi-a refinanţat creditul, şi bătrânul cămătar nu şi-a mai scos pârleala.
De atunci, din 13 aprilie 2009, n-am visat nici măcar o dată că beau. Am înţeles că multor quitteri li se întâmplă asta. Mie, unul, nu mi s-a întâmplat. Am visat, în schimb, deseori că mă joc cu fiul meu, Sebastian. În asta convertesc acum orele: în minute de joacă cu el. E noul meu DZR. Dă dependenţă mai mare, ce-i drept, dar mă şi ajută să mă suport considerabil mai uşor. Râsul lui e un drog mai tare decât vodka.

Read more...

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie + Maratonul de Poezie şi Jazz

Da, ştiu, e o postare interminabilă - însă tot se plânge lumea că poezia e pe terminate, hai să le arătăm că poate fi şi interminabilă :)
Aşadar, e vorba de două evenimente importante dedicate poeziei, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie şi Maratonul de Poezie şi Jazz. Cârnatul de dedesubt e programul lor (şi e, veţi vedea, un cârnat cât se poate de bine condimentat :) )

Program evenimente TCNP 2-5 iunie 2010
(vezi şi http://targuldepoezie.fdl.ro/)

Miercuri 2 iunie

12:00 Conferinţă de presă. Deschiderea TNCP.
Prezintă Lucian Chişu, Ioan Cristescu.
Rotonda MNLR, Bvd Dacia nr 12

18.30 Clubul de lectură Institutul Blecher
ediţie specială în cadrul TNCP.
Lectură de poezie Angela Marinescu, Magda Cârneci, Simona Popescu, Rita Chirian, Diana Geacăr, Ana Dragu
Moderator: Claudiu Komartin
Muzica: Aurelian Octav Popa

Joi 3 iunie

15:00 Colocviu în parteneriat cu Institutul Cultural Român
Starea traducerilor de poezie română în străinătate
Rotonda MNLR, Bvd Dacia nr 12
Moderator: Florin Bican
Invitaţi: Rezidenţii programului de traduceri ICR, poeţi, traducători, coordonatoarea Masterului de Traduceri Literare de la Universitatea Bucureşti Lidia Vianu şi masteranzii săi.

Ora 19. Rotonda MNLR
Bvd Dacia nr 12
Lectură de poezie Radu Vancu, Stoian G Bogdan, Stefan Manasia, Constantin Acosmei, Marin Malaicu Hondrari, Claudiu Komartin
Moderator Cosmin Perţa

Vineri 4 iunie

15:00 Colocviu Starea poeziei contemporane
Rotonda MNLR bvd Dacia nr 12
Moderator Mircea Martin
Invitaţi:
Alexandru Muşina, Carmen Muşat, Cosmin Ciotloş, Eugen Negrici

17:00 Biblioteca Metropolitană
Lectură de poezie Constantin Abaluta, Valeriu Mircea Popa, Ofelia Prodan, Daniel D Marin, Gabriela Toma
Ora 18.30 Dezbatere Fabrica de literatura
Poezia pe hartie sau online?
Moderator: Andrei Ruse
Invitati: bloggeri, poeti

Sambata, 5 iunie

15:00 Colocviu 20 de ani de la disparitia cenaclului Universitas
Sala Oglinzilor, USR
Moderator: Mircea Martin
Invitaţi: Caius Dobrescu, Horia Garbea, Simona Popescu, Ovidiu Verdes, Iulian Costache, Ioan Es Pop, Radu Sergiu Ruba, Marius Oprea

Maratonul de Poezie şi Jazz
ediţia a II-a,ediţie specială în cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie
vineri, 4 iunie 2010, ora 22.00 – sâmbătă, 5 iunie 2010, ora 05.00,
foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian"

Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a II-a, e un eveniment multiart de impact mediatic şi de public ce îşi propune să prezinte publicului timp de 7 ore neîntrerupte câteva dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane în dialog artistic cu nume de referinţă ale jazz-ului autohton. Un eveniment prin care să fie promovate valori autentice şi organice pentru două genuri artistice de nişă: poezia şi jazzul.
33 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite vor avea fiecare câte un recital de maximum 15 minute, recitaluri ce vor fi „copertate” prin dialog muzical cu rafinaţi interpreţi şi compozitori de jazz: Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Vlad Popescu, Răzvan Cojanu şi Maria Răducanu.
Evenimentul se va constitui într-un material documentar, de memorie culturală vie, pentru viitoare istorii ale literaturii române prin producţiile ce vor fi realizate şi difuzate de Radio România Cultural şi TVR Cultural. Pe lângă aceste instituţii media, vor mai fi partenerii proiectului săptămânalele „B-24-FUN”, „Cultura”, „Luceafărul de dimineaţă” şi www.agentiadecarte.ro .

În cadrul Maratonului va fi prezentat un moment special dedicat regretatului poet Augstin Frăţilă (1953-2010).
Maratonul poetic al serii de 4 iunie 2010 va fi întregit de un performance de poezie în limba franceză din opera lui Matei Vişniec.

Amfitrioni şi producători generali: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu
Art director: Mihai Zgondoiu
Producător executiv: Andra Rotaru

În cadrul evenimentului va fi lansată antologia „Poezie & Jazz”, ediţia a II-a, Editura Tracus Arte. Redactori: Andra Rotaru şi Cornelia Maria Savu.
Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi Ioan CRISTESCU (iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti).

Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti * Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” *Asociaţia Euro CulturArt * Asociaţia Open Art
Coproducător: Radio România Cultural

Read more...

Frumoşi nebuni ai micilor oraşe

Săptămâna trecută, de vineri până duminică, am fost la Sângeorz-Băi, am citit poezie la "Muzeul de Artă Comparată"; la Sângeorz frumuseţea încă există, şi oamenii există şi ei - sub formă de oameni umani, vreau să zic, şi nu de caricaturi ale propriei umanităţi.
Poate de la atâta frumuseţe îmi tot sună în cap un distih al lui Marin Mălaicu-Hondrari, care spune aşa:

"Aici, unde e atâta frumuseţe,
încape şi suferinţa mea multă".

(Sper să fie exact citatul, sunt la facultate, scriu în pauza dintre cursuri şi nu prea am cum să verific.) Nu ştiu cum vi se pare vouă, mie îmi place aşa de tare că mi l-aş aşeza drept epitaf. :)
Iar Marin, spre disperarea mea, nu e numai un poet excelent, ci şi un prozator pe măsură - azi, de la ora şase seara, îşi lansează la Cluj, în "Insomnia", al doilea roman, "Apropierea". Din care mi-a citit la Sângeorz pasaje minunate.
Şi, oricât pare de neverosimil, Marin nu e singurul scriitor de calibrul ăsta de la Sângeorz. Mai pot fi văzuţi acolo, în rezidenţă sau veniţi de prin împrejurimi, Florin Partene, Dan Coman, Ana Dragu. Tot de aici vin Ioana Nicolaie, Mihaela Ursa, O. Nimigean (e drept, el de la vreo 5 km, din Ilva Mică), V. Leac (dacă nu mă-nşel, vorba lui Sam Hawkins din "Winnetou")... Nu mai ştiu, am pierdut şirul, cert e că pare aproape imposibil să te naşti în zona Sângeorzului şi să nu ajungi scriitor.
L-aş declara "rezervaţie de scriitori", Jurassic Park al acestei specii ameninţate.

Read more...

Poesis International

Înţeleg de la Claudiu Komartin că, alături de Ion Mureşan, Attila Balazs, Robert Şerban şi Felix Nicolau, pregăteşte o revistă serioasă de poezie - anume "Poesis International". Va apărea trimestrial, la Satu Mare.
Ca orice revistă serioasă, va cuprinde şi dosare tematice, primul număr tocând firoscos "Sfârşitul ierarhiilor literare". Reproduc aici, cu acordul lui Claudiu, răspunsul meu.

Discuţia privind sfârşitul ierarhiilor literare, disoluţionismul, să-i zic aşa, nu e în nici un caz o generalizare a aceleia privind revizionismul. Strâns legat de bătăliile canonice postdecembriste, cel din urmă este, până la urmă, un avatar al epistemei moderniste, întrucât proiectul recanonizării e expresia unei gândiri tari, pentru care edificarea canonului e teleologia literaturii înseşi, pe când disoluţionismul implică, pe stil postmodern, pulverizarea oricărui canon, fie el oficial sau alternativ, ducând astfel până la implicaţiile ultime premisele gândirii slabe.
Canonul pulverulent, canonul făcut praf şi pulbere – sigur, sună atracţios şi terifiant, ca acea invitaţie a lui Nietzsche la filosofarea cu ciocanul. Însă tolerantul, blândul spirit postmodern nu empatizează cu frenezia avangardistă a demolării de plăcere; barosul epistemic bufneşte din raţiuni de utilitate, aplicat sistematic (şi întru... sistematizare) pe toate Casele Poporului canonice, pentru a le folosi molozul (şi el tot canonic, fireşte) la reconstrucţie.
Însă arhitecţii postmoderni nu au în minte o altă Casă a Poporului. Sfârşitul ierarhiilor nu înseamnă reierarhizare, după cum nici anarhie. Materia reciclată e reasamblată într-o structură în care nici o parte nu prevalează asupra întregului, ori asupra alteia. Literatura nu există pentru a intra sub formă de roman într-o Istorie, ci e mai degrabă un poem în care fireşte că există versuri mai intense sau mai neutre, dar nici unul dintre ele nu poate fi scos fără a fragiliza întregul. Scriitorii nu sunt personaje principale, secundare ori episodice distribuite astfel după fantezia Criticului, putând fi aşezate la o adică la index sau la „autori de dicţionar”, ci strofe sau versuri (sau chiar hemistihuri) strict necesare, peste care nu se poate nicicum sări (pentru că poezia, din fericire, nu e rezumabilă de către nici un Critic). Iar o jumătate de vers e, se înţelege, la fel de indispensabilă ca o sextină.
În ce mă priveşte, prefer să fiu o virgulă într-un astfel de poem decât o piatră în vreo Casă a Poporului.

Read more...