luni, 27 august 2012

John Berryman, Cântecul vis 310

Din februarie, de când am terminat Frânghia înflorită, n-am mai putut practic scrie poezie.
Mi-am consolat deseori bovarismele cu Cântecul vis 310
Adică, mai pe şleau, am lenevit având drept alibi cultural minunatul poem al lui Berryman. :)


310

Darul i s-a retras. Nu mai poate scrie.
Stai liniştit atunci, până se întoarce chestia.
Avem asigurarea lui Goethe
ca să lenevim când nici o temă nu se oferă
ori nici una care să poată fi tratată adecvat:
mă bizui pe cuvântul lui greu.

Îi urăsc totuşi rasa, în afară de Hölderlin
& Kleist, pe amândoi i-a aşezat în inima lui Henry:
un sinucigaş & un nebun,
ca să-l înveţe lecţii pe el, care încă nu era nimic din astea.
Limba mânuită cel mai bine de un străin,
Kafka, bătrâne amic.

Henry, gândac monstruos, se aşeză
în maşina din colonia penitenciară
fără un singur regret.
Era tot regret, înghiţindu-şi voma,
dezamăgind oamenii, lăsând baltă pe toată lumea
în pădurile inimii.

2 comentarii:

Romeo 28 august 2012, 20:19  

Frumoase, o poezie ceva mai tristă puţin nostalgică , ceva mai mult nostalgică în esenţa însă plină de speranţă îmi puteţi recomanda vă rog frumos?|

Radu Vancu 1 septembrie 2012, 01:35  

Ştiu şi eu, mie chiar şi poezia asta mi se pare plină de speranţă. :)

Dar, dacă doriţi, aşa cum înţeleg, un alt poet american, însă mai plin de nostalgie & speranţă deopotrivă - atunci vă recomand volumul de debut al lui W.D. Snodgrass, "Heart's Needle". E despre un tată proaspăt divorţat, a cărui fiică a rămas în custodia mamei, iar el o vizitează timp de doi ani şi jumătate. Din vizitele astea se nasc poemele, care sunt apexul imaginabil al nostalgiei & speranţei geminate. Cred c-o să vă placă (dacă despre plăcere poate fi vorba în cazul ăsta).

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS