sâmbătă, 4 august 2012

Basarabia. Jurnal de bord

Între 19 şi 29 iulie am fost în Republica Moldova, ca să ţin cursuri de creative writing la tabăra de poezie de la Orheiu Vechi (organizată de Dumitru Crudu şi de ICR Chişinău), să citesc alături de Bogdan Coşa la cenaclul Republica (ţinut de Moni Stănilă & Alexandru Vakulovski la Biblioteca Naţională) şi să lansez, împreună cu Claudiu Komartin şi Ana Toma, Frânghia înflorită la Librăria Cartier.
S-au întâmplat atâtea, încât e practic imposibil pentru un tip atât de non-epic ca mine să povestească prea multe. Mai întâi, tabăra: mai fusesem la Orheiu Vechi anul trecut, împreună cu Moni Stănilă şi tinerii scriitori Carolina Vozian şi Ion Buzu, aşa că ştiam la câtă frumuseţe să mă aştept în privinţa locului. Însă la frumuseţea taberei ca atare zău că nu m-am aşteptat - a fost de departe cea mai intensă tabără la care am participat vreodată. Eram şase profesori - Simona Popescu, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Dumitru Crudu, Anatol Moraru şi cu mine; fiecare dintre noi dădeam zilnic cel puţin o temă celor şaisprezece tineri participanţi, aşa încât pentru bieţii de ei a fost un maraton atroce. Anatol Moraru venise cu patru studenţi din Bălţi, membri ai cenaclului Semn, anume Virgil Botnariu, Valentin Balan, Angela Bâcu şi Marina... i-am uitat numele de familie, o să mi-l amintesc curând; Dudu Crudu adusese opt dintre cursanţii lui din cenaclul Vlad Ioviţă - Ion Buzu, Carolina Vozian, Felicia Nedzelschi, Lina Mamalîga, Victor Ţvetov, Ecaterina Bargan, Emanuela Sprânceană, Cristina Macovski. De asemenea, Dudu invitase trei dintre poeţii basa din Zona nouă - Irina Brumă, Ana Donţu şi Anatol Grosu. În fine, al şaisprezecelea cursant era neafiliata Paula Erizanu.
S-au scris aşadar, fără nici o exagerare, sute de texte. Destule dintre ele foarte bune încă din prima zi; iar până în ultima zi parc-au mâncat jăratec, scriau în cascadă texte puternice, doldora de imagini memorabile, încât mi s-a părut că dezideratul anunţat la începutul taberei de Dudu şi judecat de necredinciosul de mine drept nefezabil (anume acela de a scoate două antologii cu textele din tabără) e de fapt insuficient. Se pot scoate şi trei antologii dodoloaţe cu ce s-a scris acolo. N-aş vrea să nedreptăţesc pe nimeni, dar, pe lângă cei trei zonişti, cărora ştiam ce le poate pielea, mi s-au părut realmente strălucitoare destule texte ale lui Ion Buzu, ale lui Victor Ţvetov, ale Paulei Erizanu, după cum remarcabile au fost şi Ecaterina Bargan (constantă şi disciplinată ca un scriitor profesionist), Carolina Vozian (textul ei despre "bătrânul maestru" Dumitru Crudu e de o tandreţe ironică şi caldă foarte tuşantă, n-o să-l uit curând), Felicia Nedzelschi (foarte bună şi la comentariile despre textele celorlalţi) ş.a. Am scris despre zece dintre ei o scurtă prezentare în revista Punkt, când o să apară o să vedeţi acolo şi câteva dintre textele lor, să vă convingeţi.
Simona Popescu a fost profesionistă & ravisantă, ca de obicei. Într-o zi ne-am dus până la grotele săpate de mare în stâncile calcaroase din jurul Orheiului (acolo a fost cândva fundul Mării Sarmate) şi, aşezaţi în cerc în grotele situate la câteva zeci de metri deasupra pământului, am ascultat-o povestind o oră şi mai bine despre Gellu Naum. Pot să jur că Simona strălucea din când în când, parcă se aprindea un beculeţ în ea când îşi aducea aminte de vâte o întâmplare cu Gellu. În altă zi Moni ne-a purtat până la Scoc, un fel de dumbravă minunată asemănătoare cu unele zone din Apuseni (Padişul, de exemplu), pe dealurile din jur cineva scrisese cu pietre uriaşe ISUS (Mugur Grosu urcase cu un an în urmă şi făcuse încă un I la începutul cuvântului, se vedea bine şi acum), DUH şi, cred, HRISTOS. Am cântat într-o noapte până târziu, inclusiv stupizenii patriotice care-o înduioşau pe Moni (na, că te-am pârât :) ), alteori am făcut libromanţie până spre şapte dimineaţa, am citit câteva romane (cel mai bun: Zahar Prilepin, Sankea), ba am scris chiar două poemaşe, îmi dăduse temă Simona să scriu un poem numit despre voinţă şi despre conştiinţă şi altul în care să folosesc numele a zece poeţi europeni sub 40 şi să fac să aibă legătură cu tabăra. Sunt practic primele două încercări de poezie din februarie încoace, de când am terminat Frânghia înflorită.
Reveniţi în Chişinău, totul a intrat într-un vortex teribil - au venit din România, pe lângă Bogdan Coşa, Andrei Doşa, Dmitri Miticov, Andrei Gamarţ, Monooka, Claudiu Komartin şi Ana Toma, încât cenaclul Republica s-a transformat într-un maraton ad hoc de poezie, pregătit de fapt - uite cum leagă poezia lucrurile! - încă de la Poezia e la Bistriţa. Iar Monooka & Gamarţ au cântat la sfârşit absolut extraordinar, emoţia textelor lui Andrei şi vocea Monookăi (poate cea mai bună voce auzită de mine la un artist român) merg împreună de minune. Apoi parc-aş fi fost Dean Moriarty din On the road - am dormit o noapte la Moni & Sandu, alta la Anatol & Ana, apoi la Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier... Iar Sebastian era de la o zi la alta tot mai monosilabic cu mine la telefon, încât n-am mai rezistat să mergem în satul Irinei, la un party îndelung pregătit de ea, ci am luat un kilogram şi ceva de bomboane Bucuria şi m-am suit în autocarul de duminică spre Braşov. Pleca la ora 12, la fel ca cel de Sibiu care se anulase (deşi cu o zi înainte era absolut sigur că pleacă spre Sibiu). Am ajuns în Braşov la 9 şi un sfert seara, ultimul autocar spre Sibiu era plin, şoferul n-a vrut să mă ia în picioare, se temea de filtrele de poliţie (era ziua referendumului, poliţia ne oprise deja până în Braşov de vreo cinci-şase ori). Am mers la ieşirea spre Sibiu, am încercat să fac autostopul vreo oră jumate, încrederea în solidaritatea umană mi s-a cam spulberat, aşa că la 11 şi ceva m-am întors la gară. Trenul de 23.48 spre Sibiu, care mă aducea la 6 dimineaţa într-un oraş aflatla vreo 150 de km, avea întârziere de 80 de minute. Am luat bilet şi m-am dus în crâşma gării, la televizor erau Ponta & Şova. Am luat o bere fără alcool şi chipsuri, apoi am tradus ce spunea Ponta pe înţelesul lumii din bar, care-l privea cam cu aceeaşi expresie cu care se uitau la berea mea fără alcool. După 12 jumate n-am mai rezistat, am ieşit pe peron. Trenul avea întârziere de 2 ore. Când a venit, eram parcă în India - fete îmbrăcate cochet dormeau întinse pe jos, pe culoar, alături de călugăriţe moţăitoare, trebuia să păşeşti peste ele şi peste băieţii sforăitori. Am păşit, m-am rezemat de un perete şi am aşteptat să se facă 6 dimineaţa. Am ajuns acasă pe la 7, Sebastian aranjase trenurile în formaţie de drum, ca să vină să mă ia din Braşov, s-a trezit şi m-a întrebat din prima secundă: "Ai prins ceva? A venit trenul meu după tine?". Iar când am scos bomboanele Bucuria, s-a uitat la ele cu repulsie: "Bleah, ciocolată". Nici eu nu ştiusem că-s de ciocolată, nu-i place deloc, e singurul copil care preferă slănina ciocolatei, de pildă. Apoi a venit şi m-a îmbrăţişat, şi Paradisul CamiSebastian a început iar.
Da, cam atât de dezlânat pot să fiu. Şi asta încercând să fiu coerent - că altfel ar fi fost de-a dreptul vai şi-amar. :)

9 comentarii:

k 4 august 2012, 03:47  

> e singurul copil care preferă slănina ciocolatei

deci lol.

Radu Vancu 4 august 2012, 04:00  

Hehe, eşti un erou dac-ai citit până acolo. :)

Am citit zilele astea că, din cauza încălzirii globale, culturile de cacao sunt tot mai proaste, iar ciocolata aşijderea - şi m-am gândit imediat că, în ce mă priveşte, câtă vreme porcii nu sunt afectaţi de încălzirea globală, sunt absolut OK cu Sebastian. :)

k 4 august 2012, 08:17  

de acord, porcii sunt eterni, ca si gandacii. micul sebastian a ales o dieta justa. poate ca e primul mutant dintr-o rasa de oameni ai viitorului. acesti tineri vor incepe sa manance politicienii romani, in loc sa-i voteze.

Anonim,  4 august 2012, 09:12  

aşa şpagaturi literare cu intermezzo-uri prin gări erau odinioară apanajul meu...deja mă simt surclasat. eu cred că îmi băgam picioarele în berea fără alcool...dar eu nu îl am pe sebastian..

miki

andreidosa 4 august 2012, 16:06  

al meu va fi la fel, va prefera slănina ciocolatei. așa-s copiii de unguri :)

o să aibă și o brișcă cu care va tăia hălci mari din carnea politicienilor

Unknown 4 august 2012, 16:18  

Radu mamii, Radule.
Eu nu fac parte din cenaclul Vlad Iovita. Adica eu nu am fost niciodata la sedintele lor...
In rest se vede ca ai ajuns cu bine (asta e important).
Te mai asteptam:)
te salut tinere
aaa, eu sun victor tvetov

Radu Vancu 4 august 2012, 22:10  

K: Total de acord, până la faza cu politicienii Ro - cine mănâncă aşa ceva, face trichineloză în secunda doi.:)

Miki: Păi e exact aceeaşi situaţie, şi eu îmi băgam picioarele în berea fără alcool dacă nu era Sebastian. :)

Andrei Dosa: Asta-mi aduce aminte de bancul tău cu secuiul. (Cum mănîncă secuiul vată pe băţ? Cu brişca!)Cât despre carnea politicienilor, vezi comentariul la K. :)

Victor Ţvetov: Ei, asta e, dragă Victor, înseamnă că de acum musai vei face. :)

Rita Chirian 5 august 2012, 16:35  

Măi, măi, cât vă invidiez! :)

Radu Vancu 5 august 2012, 23:39  

Rita, nu te mai lăuda, tu nu eşti în stare de invidie. :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS