Totul va fi bine

totul va fi bine

 ba nu
     ba nu
         ba nu


(poem scris de Ana Donţu în tabăra de scriere creativă de la Orheiul Vechi. Nu-i aşa că-i delicios de optimist, pe măsura vremurilor? :) )

Read more...

Poezie română în revista americană "Asymptote"

Numărul din iulie al revistei americane Asymptote are o secţiune consistentă dedicată poeziei române contemporane.

E vorba, de fapt, despre o mică antologie în care sunt prezenţi Gellu Naum, Mircea Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Bogdan Ghiu, Mircea Dinescu, Denisa Comănescu, Adina Dabija, Ştefan Bolea şi subsemnatul.

Textele mele au fost traduse de Martin Woodside, iar pentru ceilalţi poeţi munca de traducător au făcut-o Adam J. Sorkin, Eiléan Ní Chuilleanáin, Florin Bican, Lidia Vianu, Claudia Serea, Denisa Comănescu şi Margento (a.k.a. Chris Tanasescu, fireşte).

Din nou se verifică vorba după care, în vremuri de criză, poezia înfloreşte. :)

Read more...

Capricornk13 despre "Frânghia înflorită"

Capricornk13 a scris unul dintre cele mai frumoase lucruri despre "Frânghia înflorită".
Adică fraza asta:


"Mie mi-e asa de groaza de moarte, ca rareori pot face fata ideii si intelege pe cei care par sa o accepte ca atare.  Ei bine, cu cartea asta, Radu mi-a transformat-o intr-un fel de… obiect din lumea asta, pe care ai voie sa-l muti mai incolo pe raft, sa-l stergi de praf , sa-l intrebi ce mai face, sa-l bruschezi atunci cand te calca pe nervi".


Restul, pe blogul ei.
Mulţumesc, Capri.

Read more...

Poezia e la Bistriţa 2012

 Festivalul de poezie şi muzică de cameră

Poezia e la Bistriţa

ediţia a IV-a, 12-15 iulie 2012

Organizator : Societatea de Concerte Bistriţa, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române

Director de festival: Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa

Echipa de proiect: Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Ana Toma, Camelia Toma

Invitaţi (în ordine alfabetică):

1.      Irina Bruma

2.      Ruxandra Cesereanu

3.      Nichita Danilov

4.      Andrei Dósa

5.      Ana Dragu

6.      Domnica Drumea

7.      Andrei Gamarţ

8.      Sorin Gherguţ

9.      Doina Ioanid

10.  Claudiu Komartin

11.  Ioan Moldovan

12.  Ion Mureşan

13.  Radu Niţescu

14.  Aurel Pantea

15.  Marta Petreu

16.  Robert Şerban

17.  Olga Ştefan

18.  Radu Vancu

19.  Alex Văsieş

20.  Elena Vlădăreanu

Poeţii invită un prozator: Alexandru Vlad

 PROGRAMUL FESTIVALULUI

Joi, 12 iulie la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa

18:30 – 19:00
Deschiderea festivalului şi prezentarea invitaţilor

19:00 – 21:30
Lansări de carte:

Alexandru Vlad – „Ploile amare”, roman, editura Charmides, 2011, Premiul USR pentru proză

Lecturi: Ruxandra Cesereanu, Ion Mureşan, Sorin Gherguţ, Doina Ioanid,  Alex Văsieş, Robert Şerban, Ioan Moldovan

Vineri, 13 iulie

17:00 – 18:30

Dialog: Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Nichita Danilov.

la  Plan B Club Café Bistriţa

moderator: Radu Vancu

19:00 – 21:30 la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa

Lansări de carte: 

Ana Dragu – „Păzitoarea”, poeme, editura Charmides, 2012

Radu Vancu – „Frânghia înflorită”, poeme, Casa de editură Max Blecher, 2012

Lecturi: Ana Dragu, Radu Vancu, Domnica Drumea, Claudiu Komartin, Irina Bruma,Andrei Dósa, Nichita Danilov

Sâmbătă, 14 iulie la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa

17:30 – 20:00

Lansări de carte:

 Marta Petreu – Apocalipsa după Marta, integrala poeziei, Polirom, 2011 şi  O zi din viata mea fără durere, Polirom, 2012

Radu Niţescu – Gringo, poeme, cu desene de Anita Coman, Casa de Pariuri Literare, 2012

Lecturi: Marta Petreu, Radu Niţescu, Elena Vlădăreanu, Andrei Gamarţ, Olga Ştefan, Aurel Pantea

Duminică, 15 iulie

12:30 – 14:00
Ediţia LX a Clubului de lectură Institutul Blecher la Plan B Club Cafe Bistriţa
moderator: Claudiu Komartin

Pe întreaga durată a festivalului, recitalurile camerale vor fi  susţinute de ansamblul Remember Enescu: la pian Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu, Răzvan Dragnea, Ávéd Éva   şi  la violoncel  Kozma Péter.

Read more...

Simona Sora şi Claudiu Turcuş despre "Frânghia înflorită"

Încă două texte neverosimil de generoase despre Frânghia înflorită:

- al Simonei Sora, în Dilema veche;
- al lui Claudiu Turcuş, în Observator cultural.

După cum se vede, în vremuri de criză, frânghia înfloreşte. :)

Read more...

George Neagoe despre "Frânghia înflorită"

George Neagoe a publicat în Cultura o cronică foarte generoasă & atentă la Frânghia înflorită.

Cum pe site-ul Cultura se citeşte greu (e fără diacritice), o redau mai jos.

George Neagoe, Arta Vancu

A şasea carte de versuri a lui  Radu Vancu – „Frânghia înflorită“ – este apăsată. De amintire, de trăire, de scriere. De nevoia schimbării a unei formule consacrate deja. Vorbim despre un poet pe care câţiva congeneri proeminenţi (Dan Coman şi Claudiu Komartin) şi un lider al optzecismului (Alexandru Muşina) îl socotesc, în prezentările de pe coperta a patra a plachetei, reprezentantul de seamă al începutului de mileniu. Li se adaugă, fără rezerve, subsemnatul. Comentariile mele pot părea superflue, de vreme ce antevorbitorii au precizat sintetic trăsăturile culegerii: apelul la binecunoscuta sferă familială, ruptura de douămiismul-standard, influenţele lui Virgil Mazilescu şi Cristian Popescu şi – extrem de important – atingerea capodoperei.

Carte de vise/ Câtece-vis

S-ar putea insista totuşi asupra marelui intertext care guvernează opera (termenul este îndreptăţit!) lui Radu Vancu. Această caracteristică reiese imediat din culegerea „Amintiri pentru tatăl meu“ (Ed. Vinea, 2010), lipsită de ecouri semnificative, din pricina difuzării precare. Din câte ştiu, doar Marius Chivu (în „Dilema veche“), Naomi Ionică (în „Corpul T“) şi semnatarul acestei cronici (în „Caiete critice“) au comentat-o. Acolo se observa, şi nu doar din titlu, că secţiunile, trei la număr, comunică. Textele funcţionau ca reacţii în lanţ. Secţiunile întâi şi a doua reluau poeme din „Biographia litteraria“ (2006), respectiv din „Monstrul fericit“ (2009). Iar finalul conţinea inedite. Regăseam traseul unui program. De la adâncirea traumelor se ajungea la expierea lor. Şi nu ar fi reuşit fără delicata, mântuitoarea şi cizelata experienţă a lui „Sebastian în vis“. Cu ajutorul blogopoemului, scriitorul a atins echilibrul interior. De asemenea, exerciţiul manierist (în sensul de sigiliu retoric, nu de modalitate sâcâitoare de a redacta) l-a ajut să se desprindă de tripticul sextinelor întrebuinţat de John Berryman în „Dream Songs“.

Astfel, deşi abordează tot tema tatălui defunct, „Frânghia înflorită“ recurge la alte mecanisme de generare a literaturii. Asistăm la încă o reinventare. Iar lucrul merită aprecieri nedisimulate. Strofa de şase versuri lasă locul terţinei. Nu ştiu cum să interpretez cât mai adecvat mutaţia prozodică. Ezit să cred că provine din adoptarea structurii profetice utilizate de Nostradamus, chiar dacă s-ar susţine şi precedenta ipoteză, într-una dintre bucăţile cele mai impregnate de consistenţa înspăimântătoare a realităţii: „Dragule, aici a început deja./ Nu mai poate dura mult/ până începe şi la voi.// Cubuleţele de pământ sar zi şi noapte/ ca dopurile de şampanie/ de pe răposaţii pe care îi învelesc“ (p. 54). Această linişte a acceptării damnării, rostită cu blazarea celui mai păţit dintre muritori, este una dintre însuşirile care impun valoarea „Frânghiei înflorite“.

Răspunsul potrivit îi aparţine lui Radu Vancu, într-unul dintre textele-pandant, aşezate între paranteze drepte, ca şi cum ar fi nişte interpolări. De fapt, joacă rolul unor exegeze, similare cu „Filozofia compoziţiei“, în care Edgar A. Poe explica obţinerea efectelor din „Corbul“. Diferenţa constă în detaliul că poetul sibian priveşte situaţiile creatoare dintr-o perspectivă domestică. Dar comentariul se transformă în proză lirică, urmând schema tropilor din poezia propriu-zisă. Sintaxa se bazează pe juxtapuneri şi, în special, pe analogii. Semantica, pe comparaţii. În fine, strategia de captatio benevolentiae recurge la exagerarea modestiei, căutând să ascundă o conştiinţă etică şi estetică inhibatoare: „Poate că textele astea sunt o încercare de împăcare între „Sebastian în vis“ şi „Amintiri pentru tatăl meu“. Subconştientul meu mic-burghez vrea să facă ordine, să aşeze în silogism microarmonia şi catastrofa, să regizeze un cartoon feeric după un scenariu deprimist. Ca o gospodină care înşiruie pe mileurile etajerei poza bărbatului spânzurat alături de pozele copiilor. Că aşa-i frumos“ (p. 21).

Cred că s-ar ivi o cale suplimentară de înţelegere a opţiunii pentru terţet. O identificăm spre sfârşitul colecţiei, când Radu Vancu dezvăluie matriţa după care şi-a alcătuit poemele. Constrângerea impusă este reluarea unei formule oraculare de trei rânduri, însoţită de o marcă afectivă. Şi se poate specula oricât despre mistica acelei cifre. Urmează o serie de strofe egale în dimensiune cu cea iniţială, în care ascultăm monoloagele defunctului. După aceea, se produce trezirea din vis şi pendularea între două stări contradictorii – spaima şi seninătatea: „Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi/ cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,/ când te lasă inima să-l visezi// Dragule, [...]“. Şi cum bănuiesc că schema de redactare are menirea de a instiga la efectuarea unui test de creative writing, mă încumet să dau curs provocării, cu riscul de a mă compromite. Am o mică speranţă că nu voi ieşi jerpelit, ştiind coordonatele cărţii: „Dragule, dacă aş scrie un vers/ Aş păta definitiv frânghia/ Însă ne-au dat pensule şi culori cum are Dumnezeu“.

Mă întreb cât datorează declanşatorul poetic romanului „Cel mai iubit dintre pământeni“, în special propoziţiilor din incipit: „Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător“. Evit să dau o soluţie, din pricina riscului de a exagera filiaţiile. Altceva merită scos în relief. Anume că nicio piesă nu poartă titlu. S-ar deduce de aici intenţia de a scrie o macropoezie, după un scenariu predefinit. Iar paradigmele sunt Berryman şi Leonid Dimov, unul prezent pretutindeni în activitatea lui Radu Vancu, altul stabilizat de la şlefuirea lui „Sebastian în vis“, unde liderul onirismului poetic figura cu o coafură decadentă („cu părul mov“): „Ce se poate citi aici e mai degrabă o carte de vise decât o carte de poezie“ (p. 31).

Familia Vancu

Chiar dacă nedeclarate ori ascunse temeinic, întâlnim şi alte surse. De pildă, jocurile de cuvinte practicate de Şerban Foarţă. Sau critica poematică a lui Lucian Raicu. Şi, nu în ultimul rând, titlurile a trei volume de Mircea Cărtărescu. Afinii culturali şi rudele fac parte din clanul în care se mişcă Radu Vancu. Dezinvoltura lui vizează lejeritatea în a-şi apropria strategii diverse şi contrazicerea câtorva poncife referitoare la douămiism: „Poezia-ca-artă-de-familie: formula poate părea minimalistă, însă la drept vorbind e taman pe dos, de un un maximalism utopic. […] Chiar şi în epoca twitter, a topi mia de pagini în lama de ras a unei cărţi de poemaşe mi se pare, spuneam, un proiect crâncen de maximalist. Fiindcă, dacă orice om e un un univers, cum dictează clişeul, atunci orice familie e un plurivers. În care încape totul – şi chiar contrariul lui“ (p. 56).

Poate cel mai interesant, eficient şi bulversant intertext provine din raportările la volumele anterioare. Citind cu răbdare tot ce a publicat până acum autorul, întrezărim, prin intermediul poeziei „Vis cu tine“, inclus în „Biographia litteraria“, deschiderea spre configurarea cărţii recent editate. Înainte, conversaţia cu tatăl rămânea defectivă de replică. Acum, arhitectura conţine ambele voci. Mai mult, sunt precumpănitoare intervenţiile bărbatului decedat. Tipărirea „Frânghiei înflorite“ era anunţă de „Sfoara de rafie“, ultimul poem din „Amintiri pentru tatăl meu“, în care apare imaginea morţilor sărind din coşciuge şi a inversării relaţiei filiale între protagonişti. Drept care, părintele devenea copilul literar al fiului. Un alt episod anticipat în „Amintiri pentru tatăl meu“ provine din „Pufnetul & chicoteala“, unde auzim blestemul preotului aruncat în biserică asupra suicidului. Secvenţa se dovedea crudă şi trepidantă prin constrastul între chipul plin de ură al clericului şi faţa liniştită a decedatului, gata să cârcotească pe seama excesului de zel al predicatorului, care uitase că în Casa Domnului lumea caută alinare, nu ameninţări şi sentinţe: „îl ascultai cu mâinile încrucişate pe piept,/ zâmbind şăgalnic/ îmi era teamă// că o să pufneşti tam-nesam în râs“. Continuarea  se menţine în acelaşi registru al răsturnării convenţiilor aşa-zis normale. Radu Vancu oferă o literatură a tremurării din toate încheieturile. Dinţii clănţănesc. Aerul se codeşte în plămâni. Iar inima acceptă o infinitate de extrasistole. Contracararea prejudecăţilor cu situaţii egale şi de semn contrar reprezintă un alt punct forte al „Frânghiei înflorite“. Memoria nu naşte strigoi, ci entităţi a căror veselie îl îngrozeşte până şi pe stăpânul iadului, care ştie că a pierdut un suflet bun de torturat. Dragostea îi salvează pe cei mai păcătoşi: „Dragule, de fiecare dată când mă visezi/ pe aici se fac nişte zile încântătoare,/ de îndată ce în capul tău începe visul// bietul diavol vine fuguţa la mine,/ îmi prinde faţa-n palme/ şi plânge în hohote deasupra sicriului“ (p. 16).

Poezia din „Frânghia înflorită“ seamănă cu o şedinţă de spiritism. Veştile aduse nu înfioară prin detaliile rupte din „Divina comedie“ sau din „Călătoria Maicii Domnului la iad“. Ci tocmai prin adoptarea unei tonalităţi persiflante. Tatăl povesteşte ca un Ivan Turbincă pus pe şotii. Le joacă renghiuri demonilor, se bucură de ghiduşiile divinităţii, în ale cărui graţii se află, şi se amuză de metodele folosite de alţii ca să-şi ia zilele: „Noi, sinucigaşii, ne-am trezit fiecare/ aşa cum ne-am făcut felul./ Unul cu un cuţit în inimă,// altul cu glonţul în creier,/ altul cu venele deschise./ Însă se lucrează din greu la imagine.// Eu am primit acelaşi maiou flendurit/ în care m-am spânzurat// şi te aştept tot cu ştreangul la gât,// dar rafiei i s-a poruncit să înflorească,/ iar Dumnezeu pictează fluturi/ pe fiecare petală din ştreangul de flori,// atent de parcă mi-ar fi/ cel mai bun prieten/ bărbierindu-mă pentru nuntă“ (p. 54).

Acesta este Vancu, aceasta este cartea lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, pornind de la o constatare din poemul citat mai devreme („Ca de obicei, după dezastru/ lumea e perfectă“, p. 55), deja consacratul scriitor deţine abilitatea să transforme adevăratele amintiri în cele mai bune dintre textele posibile.

Read more...

Alexandru Muşina. "Nepotul lui Dracula"

[Alexandru Muşina, Nora Iuga, Luminiţa Corneanu.
Colocviile Revistei Transilvania, 2011]


E ziua lui Alexandru Muşina, căruia-i doresc aşadar să trăiască mulţi ani fericiţi şi cu spor la scris poezie minunată & proză demenţială.
Da, proză - pentru că romanul lui abia apărut, "Nepotul lui Dracula", e cel mai mişto roman comic citit de mine din literatura română (în sensul în care Bulgakov şi DeLillo sunt comici, adică).
Ceea ce-mi întăreşte convingerea că o bună parte (poate chiar cea mai bună :) ) a romanelor de prim raft de după '90 e scrisă de poeţi - Cărtărescu, Nimigean, Soviany şi, iată, Muşina.
Aşadar, încă o dată - la mulţi ani, Alexandru Muşina!

Read more...