Câteva precizări pentru „Cronicarul” „României literare”

O notiță din „România literară”, semnată curajos și transparent „Cronicar”, mă acuză de minciună - fiindcă aș fi scris pe Facebook că a fost refuzată o cronică despre poezia mea în „România literară”.
Nu-mi face plăcere să lungesc gherila asta inutilă, dar câteva precizări tot mă văd nevoit să fac:

1) Nu e o minciună. Știu și cine a oferit cronica despre mine (și-i mulțumesc), și cine a refuzat-o (și nu-i port deloc pică). Dacă nu vreau să le dau numele, e pentru a-mi proteja sursa.

2) De altfel, refuzatul cronicilor despre autori care critică USR (sau, dimpotrivă, cronicile cu mauvais oeil la adresa lor) nu reprezintă partea cea mai rea a moravurilor instituite de Nicolae Manolescu la „România literară”.
În fond, „România literară” e revista de la care sunt concediați cei care îndrăznesc să aibă păreri care ar putea supăra pe puternicii zilei - n-a uitat nimeni cum Nicolae Manolescu i-a dat efectiv afară pe Rodica Zafiu și pe Alex. Ștefănescu pentru texte critice la adresa lui Victor Ponta (mă rog, în cazul doamnei Zafiu era o analiză lexicală a cuvântului „plagiat” - dar dl Manolescu a decis să sufle și în iaurt pentru a nu risca o supărare a dlui Ponta).
E revista al cărei director se adresează public celor cu care polemizează cu gingașele apelative „măi, băiete!” sau „fetițo!”.
E revista al cărei director i se adresează public Ritei Chirian cu frumosul apelativ „măi, femeie!”.
Și aș putea continua, dar mă opresc aici. Cred că se înțelege că nu exagerez deloc atunci când spun că directorul „României literare” nu excelează în ce privește bunele practici și etica profesională.

3) E curat chutzpah ca „România literară”, prin vocea anonimă a Cronicarului, să acuze pe cineva de minciună. Oare crede dl Manolescu că a uitat cineva cum a mințit domnia sa un juriu întreg în ianuarie? Dl Mircea Martin a spus atunci limpede că, în ciuda faptului că i-a comunicat dlui Manolescu existența unui viciu de procedură, directorul „României literare” a ales să ignore acest fapt - și a anunțat urbi et orbi un premiant rezultat dintr-un viciu de procedură. Aceasta nu tot minciună se numește?
Apoi, în dezlănțuirea de furie subsecventă denunțării publice a minciunii, dl Manolescu a mințit din nou - de pildă, atunci când a spus că Octavian Soviany a făcut un doctorat despre Marin Mincu sub conducerea lui Marin Mincu. Adevărul fiind taman pe dos: întrucât ideile lui nu se potriveau cu cele ale coordonatorului, dl Soviany a ales să plece de sub coordonarea lui Marin Mincu. A cerut dl Manolescu scuze lui Octavian Soviany pentru minciuna aceasta? A cerut scuze celorlalți scriitori pe care i-a jignit în editorialul din „România literară”?
Ș.a.m.d. E, cum spuneam, un exercițiu de chutzpah să acuzi pe altcineva de minciună, când tu ai evidența atâtor minciuni publice pe conștiință.

4) În notița nesemnată, Cronicarul declară ironic că nu mai poate ține pasul cu toate chestiunile pe care le public. Aduc aminte conducerii USR că aiurelile publicate de mine au adus în bugetul Uniunii, prin practica abuzivă a timbrului literar, aproape 1.200 de euro - calculul l-am făcut aici. Iar de la data calculului am mai publicat două cărți, care vor aduce și ele alte mici sume în bugetul Uniunii. O Uniune din care nu vreau să fac parte atâta vreme cât e condusă de Nicolae Manolescu, și căreia implicit nu vreau să-i plătesc timbru literar. Așa încât, în loc să fie iritat de producțiile mele, Cronicarul (care presupun că e membru USR) ar trebui totuși să se bucure de ele.

5) Nu am dat niciodată „lecții de proză lui Nicolae Breban”, „lecții de critică lui Alex. Ștefănescu”, „lecții de traducere lui Adrian Popescu”, „lecții de morală tuturor”, așa cum mă acuză Cronicarul. Am comentat doar dezaprobator atunci când Nicolae Breban sau Alex.Ștefănescu au depășit niște limite. Iar în cazul punctual al dlui Adrian Popescu am constatat amuzat că textul lui e lipsit de orice legătură cu traducerea pe care o comentează. Așa cum am spus de altfel public, respectul meu pentru poetul și traducătorul Adrian Popescu e intact.

6) Oricare ar fi diferențele de opinii dintre mine și dl Nicolae Manolescu, oricât de intense au fost schimburile de replici, noi ne-am asumat fiecare sub semnătură poziția. Cine a avut dreptate, rămâne să judece bunul cititor. Dar mi se pare lipsit de orice onestitate să acuzi pe cineva de minciună, în vreme ce tu îți ascunzi numele sub curajoasa semnătură „Cronicar”. E și acesta un lucru de adăugat în seria bunelor practici și a eticii profesionale de la „România literară”.