Claudiu Komartin 30

 

 [foto preluată de la Camelia Toma]

 

 

Mă gândesc uneori, ca tot veleitarul, cam cine mi-ar fi plăcut să fiu. Sau ca cine mi-ar fi plăcut să pot scrie.
(E drept, l-am auzit cândva, prin 1998 cred, pe Mircea Ivănescu spunând, în cenaclul studențesc Icar, că i-ar fi plăcut să poată scrie ca Mircea Cărtărescu. Așa că veleitarul ce mi-s se consolează cu gândul că și cei mari se joacă de-a cine-aș-fi-fostelea.)
Iată, așadar, o poză cu Dan Coman & Claudiu Komartin - doi poeți congeneri care țin capul de afiș la jocul meu de-a cine-aș-fi-fostelea.

Scriam anul trecut, când Claudiu făcea 29, următoarele:
„Nu cunosc pe nimeni care să fi făcut mai mult pentru poezia română contemporană decât Claudiu Komartin.
Institutul Blecher, Poesis Internaţional, Casa de editură Max Blecher - e o uluire continuă pentru mine că un asemenea poet mai poate avea energia să facă toate lucrurile astea, unul mai minunat decât altul.
E o frumuseţe convulsivă în tot ce scrie şi în tot ce face Claudiu. Cred că am o vagă idee cam cât îl costă scrisul & făcutul minunăţiilor ăstora.
Mulţi ani plini de lumină & daimon, Claudiu”.

 

N-aș avea de schimbat azi, când el face 30, nimic. Decât să consemnez că, între timp, i-a apărut extraordinarul Cobalt, un coral pe trei voci - cea joasă incantatorie & hipnotică, cea acută de o intensitate adesea insuportabilă, iar cea mediană fermecător (și uneori înspăimântător) de omenească, prea omenească. 

Mai jos, unul dintre poemele cele mai recente (& mai tulburătoare) ale lui Claudiu.

O femeie în vârstă dansând

pantoum pentru Alexandru Mușina

Orice ți-ar spune despre talent sau virtute,

Meseria asta nu se învață atât de ușor,

Repeta maestrul retezând cu mână sigură tija

Unei flori crescute din disperare, ghemuită-ntr-un colț.

Meseria asta nu se învață atât de ușor,

Nu te mira, e ca dansul, și cei ce nu aud muzica

Unei flori crescute din disperare, ghemuită-ntr-un colț

Nu știu că cea mai mică mișcare poate schimba totul.

Nu te mira, e ca dansul, și cei ce nu aud muzica

Nu știu dacă să-i creadă până la capăt pe cei ce dansează,

Nu știu că cea mai mică mișcare poate schimba totul

În fiecare din noi, iar legănarea asta nu se oprește mult timp.

Nu știu dacă să-i creadă până la capăt pe cei ce dansează

Decât aceia care-au văzut o femeie în vârstă dansând

În fiecare din noi, iar legănarea asta nu se oprește mult timp,

Până când îți găsești ritmul și suflul și mișcarea-ncordată

A mâinii, scriind insuportabil de greu și de blând.