sâmbătă, 12 martie 2011

Muşina & Nedelciu

Un interviu parcă nou-nouţ, dar luat acum două decenii jumate de Alexandru Muşina lui Mircea Nedelciu, e excavat din Echinoxul din 1987 şi pus pe site-ul revistei. (Care arată excelent - şi site-ul, şi revista, vreau să spun. Rareş Moldovan, Bogdan Odăgescu & echipa Echinoxului fac o treabă de toată lauda.)
Nedelciu vorbeşte aici despre literatură ca antropogenie - ceea ce înseamnă că teoria mea despre poezie ca individuaţie nu e numai naivă, dar şi fumată de mai bine de două decenii. :)
Pe lângă alte pasaje mişto, e memorabil şi ăsta: "problema nu este a coexistenţei unor tendinţe contradictorii, ci aceea a prezenţei inexplicabile în acelaşi timp a unor concepţii despre literatură care nu sunt, în esenţa lor, contemporane unele cu altele. E cum ai vorbi în neologisme şi ţi s-ar răspunde în proto-română". E mai plastic formulat decât propoziţia lui Pound (din care cred că derivă şi fraza lui Nedelciu), după care nu suntem toţi contemporani.

12 comentarii:

Yigru Zeltil 13 martie 2011, 16:00  

Un prieten de-al meu, într-un eseu apărut chiar în România culturală, susținea ideea că postmodernismul la noi este ca și inexistent - aducând mai multe argumente, printre care și diferențele de context politico-socialo-cultural (dacă nu mă înșel)... Mi-am amintit de asta citind acest interviu în care Nedelciu susține și el o idee asemănătoare...

Radu Vancu 14 martie 2011, 12:46  

S-a vorbit şi la noi despre un postmodernism fără postmodernitate, chiar de prin anii '80. Formula e acum aproape un clişeu. La noi, însă, postmodernismul era prin anii 80 nu numai un program estetic, ci (poate mai ales) unul politic. (Am avut aşadar în anii 80 un postmodernism original, aşa cum urma să avem o democraţie originală în anii 90:) ) Optzeciştii făceau un fel de rezistenţă prin postmodernism. Şi, cum de rezistat au rezistat bine, înseamnă că şi postmodernismul a existat, mai mult sau mai puţin bine. :)

andreidosa 14 martie 2011, 13:59  

Virgil Podoabă face o diferențiere foarte clară între tehnicile postmoderniste și gândirea postmodernă în literatura noastră și demonstrează că autorii optzeciști sunt doar într-o oarecare măsură postmoderni. Unii dintre ei au o gândire metafizică, dar folosesc tehnici pomo, cum ar fi Radu Petrescu (romanul Matei Iliescu), alții nu pun mare preț pe tehnicitate, dar au o gândire postmodernă (Aurel Pantea). E o eroare a criticii, sau mai bine zis o dovadă de superficialitate aceea de a-i băga pe toți autorii optzeciști în oala postmodernismului. Eseul în care Podoabă expune aceste lucruri se numește ”Narativa română contemporană și conceptul trietajat de postmodern”.

Radu Vancu 14 martie 2011, 14:13  

Andrei Doşa: Aşa e, iar întrebarea care trebuie pusă e următoarea: ce te face postmodern, tehnica sau atitudinea? Paul Hoover, în "Postmodern American Poetry", spune că atitudinea. Cert e că tehnicile pomo singure nu înseamnă propriu-zis pomo, destui dintre moderni uzând deja de ele. Tot aşa de sigur sunt că nici Hoover n-are dreptate, adică e aproape neprofesionist să spui că atitudinea antisistem e de ajuns ca să fii postmodern. Radu Andriescu are o cartea întreagă, excelentă, despre asta, "Paralelisme si influente culturale in lirica romana actuala", ar face bine s+o reediteye la CR sau Polirom.

Alexandru 15 martie 2011, 22:52  

Mă întreb în ce măsură le bon vieux conţinut, pe lîngă atitudine şi tehnici/formă, îl poate face pe un scriitor postmodern (lasînd la o parte că atitudinea şi tehnicile "fac" şi ele conţinutul). Îmi cer iertare că vin cu aşa întrebare necontemporană cu cele de mai sus :)

Chiar vorbeam de curînd cu o prietenă despre nişte chestiuni asemănătoare. Îmi adusesem aminte că Mircea Cărtărescu (dacă nu mă-nşel) spunea într-un articol sau într-un cenaclu (dacă nu mă-nşel :) că poezia postmodernă ar fi făcută din ce-a mai rămas după ce marile teme au fost exploatate de poezia de dinainte, deci ar fi cumva reziduală. Compara marile teme cu nişte rufe spălate, stoarse şi decolorate de marea Maşină de spălat a Poeziei, din care-au mai rămas în filtru - ingrediente pentru poezia postmodernă - aţe, scame, petice.

Prelungind analogia în sensul discuţiei voastre, tehnicile de spălare s-au tot schimbat şi s-auperfecţionat de-a lungul timpului, iar în poezia postmodernă cred că spălatul de mînă poate fi contemporan cu spălatul automat cu n viteze :) Şi chiar dacă la noi postmodernismul a fost fără postmodernitate, avem în poezie nişte maytaguri ultraperformante. :)

Radu Vancu 16 martie 2011, 00:50  

Alexandru, cred că bunul & bătrânul conţinut îl diferenţiază pe postmodern de modern în exact aceeaşi măsură în care-l diferenţiază pe modern de premodern :P
Cât priveşte metafora whirlpooliană a lui MC, aş zice că se poate aplica nu numai poeziei, ci şi poetului po-mo; uite cum: pentru teoreticienii unui po-mo tehnicist, poetul e depanatorul Maşinii de Spălat; pentru po-mo-ul care crede în specificitatea anumitor teme decisiv postmoderne, poetul e gospodina care alege cu grijă programul de spălat în funcţie de natura rufelor; iar pentru po-mo-ul atitudinal, poetul e fiul adolescent care ia hainele gata spălate de pe uscător şi se costumează pentru balul mascat tematic dat de the girl next door pe care speră s-o cucerească. :)

Alexandru 16 martie 2011, 04:38  

”Metaforă whirlpooliană” :))))))))))))))

(Dintre cele trei tipuri din clasificarea ta, cel mai greu îmi e cu fiul adolescent, nu prea-l înţeleg, diferenţa de vîrstă îşi spune cuvîntul)

Micawber 16 martie 2011, 07:31  

Daca veni vorba de arhiuzatul/abuzatul concept de postmodernism, pentru lipsa de rigoare a unei parti (respectabile) a criticilor si teoreticienilor literari de la noi mi se pare instructiv eseul lui Ciprian Siulea, Postmodernismul iluminist, aparut in volumul Retori, simulacre, impostori.

Radu Vancu 16 martie 2011, 18:05  

Alexandru: Eu sunt cel neîndemânatic, încercam să spun ceva despre anarhismul hedonist al po-mo şi nu-mi ieşea nicicum. :)

Micawber: Aveţi dreptate, adică Ciprian Şiulea are dreptate, însă "Retori, simulacre, imposturi" e o carte atât de puţin riguroasă, încât nici când are dreptate n-o pot lau în serios. :)

Micawber 16 martie 2011, 19:09  

@ Radu Vancu

Cred ca va inselati cand calificati de plano cartea lui C. Siulea drept "atat [cat?] de putin riguroasa", dar desigur nu va poate nimeni contesta dreptul de a va da cu parerea, ca doar un vot simbolic avem fiecare. Mie analizele pe text ale lucrarilor lui H. R. Patapievici si I. B. Lefter (cea de a doua ne intereseaza aici mai mult, fiind legata de postmodernism) mi s-au parut corecte.

In fine, ce sa-i faci, daca nu aveti cartea la inima (pardon, creier, ca asta conteaza aici) n-o sa-i dati dreptate nici macar cand (admiteti chiar dvs.) o are :)

Radu Vancu 16 martie 2011, 19:43  

Da, în exerciţiile de close reading poate fi convingător, buba e la expozeul teoretic iniţial, despre care numai că ar fi riguros nu se poate spune.
Însă, într-adevăr, aşa cum bine spuneţi, nu-mi vine să-i dau dreptate nici când ştiu că are. :)

Micawber 16 martie 2011, 22:07  

@ Radu Vancu

Mie efortul de demitizare pe care il face C. Siulea mi se pare laudabil, asemenea si efortul de a face o analiza pe text, nu doar de a recicla umori. Sigur ca e mult mai comod sa dam judecati globale si sa stam la umbra unor statui construite din materiale nesupuse nicicand unei judecati critice serioase.

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS