marți, 9 octombrie 2012

"Zona nouă". Ioana Vintilă


Azi, de la 5, am reînceput Zona nouă, care intrase în vacanţă din iulie încoace.
Au citit Daniel Coman (anul I, Litere, Sibiu) şi Ioana Vintilă (clasa a IX-a, Colegiul "Gheorghe Lazăr", Sibiu).
Mi-era dor de Zonă şi de zonişti, am vorbit ca o moară stricată, până pe la 8.
Redau mai jos poemele Ioanei, care-s un fragment dintr-un poem mai amplu. 


Ioana Vintilă (n. 1997), stupul (fragment)


**

102 grade Fahrenheit

mâncăm carne alterată
mirosul îmbârligă intestinele
tata ne bagă pe toţi în pivniţă
98 grade Fahrenheit
                                  ne prăjim la foc mai mic

gura, urechile şi nasul tatei sunt pline
de albine
doarme cu ele
mama s-a mutat pe colţarul din bucătărie

CINĂM ÎNTRE ICOANE ŞI CRUCIFIXE

când vine S pe la noi
tata dă drumul la albine
doar

 pâine cu unt şi cu sare

CASA NOASTRĂ E UN STUP
SORĂ-MEA E MATCA, DEPUNE OUĂ

noaptea îşi înfige dinţii în burţile lor
îi tranşează
ziua le prăjeşte carnea
zice că a făcut rost de bani să cumpere vită

mâncăm fericiţi
mâncăm fericiţi
mâncăm fericiţi
mâncăm fericiţi

ne scoatem ochii pentru ultima bucată
lingem farfuriile

                                                                                                      nu întrebăm nimic

**

soră-mea merge la toate pomenile
seara  îi taie pofta
                             atunci trebuie să vină acasă

tata mi-a spus că sunt o căpuşă
care a supt prea mult sânge
0%  lapte             doar aşa se explică anemia

TATA ARE ALERGIE LA CĂPUŞE

când are bani îmi tapetează camera
                                               cu lenjerii-sicriu

stă până seara târziu în atelier
zice că patul pe care îl am e prea mare
                              o frunză are nevoie de unul mai mic

                                                                                             de 31 o să-mi dea cadou şi o cruce

**
niciun raspuns de când tata a dat
cu toporul în mesajele  de la S

doar pâine uscată şi apă

SUNT UN DEŢINUT DE LA JANOWSKA

tata e gardianul
când vine S să mă vadă
tata îl bagă la carceră

îi lungeşte braţele, picioarele
uneori şi capul

S             A DEVENIT AFAZIC

tata râde
îl face handicapat

mama îmi aduce unt să pun pe pâine
ţipă la tata

don't you see their bodies burning?

sunt o grămadă de oase
mickey sare la mine, vrea să mă roadă
 
îmi dă drumul câteva zile
4 cartofi fierţi                   200 de grame
tata îmi plăteşte cursurile de înot
balenele trebuie să ştie să înoate
vin acasă

"Marion, have you seen Craig?"
"No, daddy."
"GOOD!"

primesc oasele de  pui
le ţin în gură şi două ore

                                                                                                     ce fată cuminte are tata!

***

BUNICUL  A MURIT CU MÂNA STÂNGĂ RIDICATĂ

a intrat în stop respirator când eu
                plecasem la şcoală

albinele îi gâdilau corpul
                mişcări convulsive

în tot timpul ăsta un băiat mai mare
                                               mă târa în baie
şi îmi pipăia sânii

***

la priveghi bunicul a stat în poziţie
de drepţi

TATA ŞI UNCHIUL NU ŞI-AU FĂCUT CRUCE LA SLUJBĂ

unchiul a mâncat trei meniuri la pomană
                a şters toate farfuriile cu pâine

mama i-a dat toţi banii de pe cec ai bunicului
                5537 de lei
un an unchiul a fumat doar Kent
                un pachet pe zi / două trabucuri

acum fumează trei ţigări Carpaţi pe zi
                doar când mama doarme

altfel  ea-şi smulge părul din cap
                 nu-i dă lapte o săptămână

                                                                                                             
                                                                                                  plămânii cedează

***

unchiul vine pe la noi în fiecare zi
stă toată ziua şi citeşte ziarele din 90'
încoace
tricoul decolorat  ciorapii rupţi în călcâie
atrag albinele şi muştele
                                                          
UNCHIUL E COPILUL MAMEI

îl spală, îi dă de mâncare,
îi plăteşte facturile

ţipă la el când

îşi bagă mâinile în farfurie
nu îşi tunde mustaţa
se îmbracă în  vagabond
vorbeşte prea încet

mama zice că dacă o sa moară ea prima

                                                      unchiul o să doarmă pe malul cibinului
                                                                                                     într-o căsuţă de carton



***

grandpa

de trei zile mâncăm doar ciorbă de orez

facturile stau grămadă
pe mijlocul mesei

                                                                                                   ronţăim câte una la felul doi


***

grandpa

ţi-am văzut plămânii umpluţi
de aburii scoşi din gura unui paraplegic
                (iarna)

picioarele umflate

(de fiecare dată când mama îţi schimba ciorapii
                               mă temeam să nu facă bum)

burta dezumflată când mama îţi punea
pampersul

ochii cu Aspacardin 
                 zâmbetul fără proteză

în curând o să ne ţinem toţi de mâini
                în jurul patului
                               cu feţele acoperite

                                                                                                         de baticuri negre

***

grandpa

respiră aerul cu bioparox
                în scurt timp

                                                                                                    nu o să mai simţi durerea

****

tata l-a bătut pe mickey cu o zgardă de fier
                                                               mickey a urlat

am privit totul
                                                                                           cu nonşalanţa unui angajat
                                                                                                            de la pompele funebre



****

grandpa

au trecut aproape trei ani
                               podeaua încă mai miroase a urină

praful se aşază pe biblie cu acurateţea
                               unui condamnat la moarte

care se spânzură în celulă

pachetul aproape plin de pamperşi
                                               stă pe dulapul meu de haine
16 aprilie
(somewhere between the sacred silence and sleep)

12:32

îmi pun un pampers şi umblu prin casă
                                                                                                             
                                                                             cu degetul mare pleoscăindu-mi în gură



1 comentarii:

Unknown 31 august 2016 la 03:16  
Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS