"Zona nouă". Cristina Jidveianu
După cum am mai scris, mezinele din Zona nouă sunt Ioana Vintilă (clasa a noua) şi Cristina Jidveianu (clasa a unşpea).
Am pus pe blog la începutul lunii poeme ale Ioanei Vintilă.
Iată acum şi un poem ceva mai amplu al Cristinei Jidveianu.
Cristina Jidveianu, Călătorie pe o coajă
de pepene
Cine numără cioburi
moare înecat
Cheia din broască se
rotește
Concomitent cu acele
ceasornicului
A single death is a
tragedy; a million deaths is a
statistic
Oglinzilor li se desprind
șuruburile
Țevile de eșapament se
sparg și din ele curge viață
A minute of splendor
is a minute of ash
Universul ăsta e tot mai
mic
De când nu mai număr pe
degete
Un borcan din care picură
nisip
Pe care nu-l mai găsește
nimeni
Ți-am trimis optzeci și
trei de plicuri de scrisori
Dacă le deschizi au
gustul salivei mele
Ușile scârțâie și
fără să le atingi
Un mușuroi de furnici
Îmi mănâncă din bolul
de cereale
Singurătatea nu-i
neapărat să ai nevoie de oameni
Idealul umanității
constă în reprimarea sentimentelor
Rochia mea atârnă de
galerie
Colierele din imitație
de perlă
Se desprind și cad de la
gâtul meu vânăt
Idealul feminității
constă în două dungi negre pe pleoapele superioare
Când copiii tăi se
stropesc cu pistoale cu apă
Când ai un puzzle mare
cu prea multe piese lipsă
Și lumea ta are un
sfârșit
Două pete de cerneală
pe foaia mototolită
O bătrână ce vine de
la gară
Cu mâinile pline de
geamantane
Dragoste e când doi
oameni vorbesc aceeași limbă
Buzunarele cu bomboane
lipicioase
Scaunele răsturnate și
Urmele de noroi de pe
pantofii tăi
Ce nu merg în nicio
direcție
Trăiești doar dacă ai
o plasă de păr în fața ochilor
Amintirile tale sunt
niște mâini mirosind puternic a alcool
O linguriță cu petrol
lampant
O buturugă ce izbește
de pereții neurocraniului
E greu să vorbești
despre suflet
Călcâiele pline de
plasturi
Te pui în genunchi și
numeri nouăzeci și nouă de muște în becul din bucătărie
Nicio moarte nu te lasă
singur
Cuburi de gheață rămân
intacte la 100 de grade Celsius
Urme de săpun de pe
oglindă
Cincizeci de frați
ronțăie cincizeci de firmituri
Căzute sub masă
Umbrele lor dansează pe
ușa din sticlă
E o idee bizară să
te reproduci, atunci când nu iubești viața
Bărbatul gras de la doi
are boala lui Christmas
Când avea capul spart
toți sperau să moară
Dar a trăit așa
Cu sângele coagulat
Nasturi cusuți strâmb
pe un palton murdar și rece
Se desprind bucăți din
parchet
Ne ascundem în cămară
Pereții ne îmbrâncesc
ca niște luptători de Ashihara
Norii au culoarea cearei
pentru pantofi
Și forma palmei tale
Vocea ta îmi face corpul
să tremure
Ca un duș cu apă rece
Oamenii se iau de mână
Doar atunci când afară
începe să se întunece
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu