Mircea Cărtărescu. Despre solidaritate

Radu Pavel Gheo publică pe blogul lui un atât de necesar Apel la decenţă. Solidaritate cu Mircea Cărtărescu. Scriu şi eu mai jos câteva rânduri, în semn de solidaritate atât cu Mircea Cărtărescu, cât şi cu apelul lui Gheo.
În 2005, când a început scoaterea la export a literaturii române sub Patapievici, Cărtărescu era deja tradus la Gallimard, Denoël şi Albert Bonniers (ca să numesc numai editurile foarte mari din Franţa şi Suedia), se scria frecvent despre el în cele mai vizibile şi mai prestigioase reviste literare şi ziare occidentale, primise premii internaţionale importante sau fusese nominalizat la altele (şi, ca la Oscar, la premiile mari chiar şi numai nominalizarea e un premiu în sine). În 2005, când H.-R. Patapievici îşi începe mandatul, Mircea Cărtărescu  era aşadar un brand de care ICR-ul s-a lipit. Prin urmare, lucrurile stau taman pe dos: Cărtărescu a promovat ICR-ul, nu invers. A spus-o explicit H.-R. Patapievici într-o emisiune de la defunctul TVR Cultural. 
Că ICR-ul a trebuit să cheltuiască 100.000 de euro în 7 ani (adică vreo 15.000 pe an, cam cât elicopterul lui Zgonea până la cumetria de la Dorohoi) ca să capitalizeze ajutorul de imagine dat de Cărtărescu, e cu totul altceva. Şi e foarte bine: Cărtărescu a fost o locomotivă care, cu bani puţini, a tras după sine toată literatura română recentă.
Aş mai adăuga ceva ce am simţit direct în toate ieşirile mele: din Suedia până-n Serbia, din Istanbul la Bruxelles oamenii vorbesc despre literatura lui Mircea Cărtărescu cu aceeaşi pasiune şi cu aceeaşi ochi febricitaţi cu care se vorbea în România despre "Nostalgia" prin '93, despre "Orbitor. Aripa stângă" prin 1996 ş.a.m.d. Iar la Librăria Academiei din Stockholm era practic cel mai bine reprezentat prozator contemporan, luând faţa lui Kundera, Rushdie, Llosa etc. Oricât ar părea de incredibil, eşti privit cu mare simpatie ca român fiindcă vii din ţara lui Mircea Cărtărescu. 
Ceea ce înseamnă, spus scurt, că suta asta de mii de euro pe care o agită propagandiştii Cotidianului şi ai Antenelor a fost mult mai eficientă decât toate milioanele Ministerului de Externe.
Prin urmare, indiferent ce credem despre opiniile lui politice, ar trebui totuşi să fim solidari cu Mircea Cărtărescu. Fiindcă el, după cum se vede din tot ce a făcut pentru imaginea României, a fost solidar cu noi. Şi ar fi nu doar moral, ci şi inteligent să arătăm că merităm solidaritatea asta preţioasă.