Bruxelles-ul în două zile

Cu Carmen Ducaru (ICR Bruxelles), la staţia de metrou Botanique, în faţa panoului cu poemul meu

Cu Luna Miguel (Spania) şi Onno Kosters (Olanda), la lectura & masa rotundă de la PassaPorta

Chiar şi aşa, văzut pe fast forward, Bruxelles-ul a fost minunat.
Mai întâi, pentru oraşul în sine - într-o goană de câteva ore, am apucat să văd cam toată zona istorică, de la Place des Palais la Piaţa Mare, Grote Markt (în care arhitectura flamboaiantă e înfăşurată mai toată în foiţă de aur, încât ai zice că un bulibaşă flamand a tras Grote Markt-ul în ţiplă aurită). Am apucat chiar să petrec o oră într-un anticariat de pe rue Madeleine, am găsit un Lautréamont complet, cu scrisori cu tot, apărut în NRF la Gallimard, cu 6 euro. 
Apoi, pentru felul în care Carmen Ducaru şi Robert Adam (directorul ICR Bruxelles) au organizat totul. Atât vernisajul expoziţiei de poeme din staţia de metrou Botanique, precum şi lectura & masa rotundă de la PassaPorta au ieşit cum nu se putea mai bine. La PassaPorta au fost vreo 120 de spectatori plătitori de bilet, am înţeles chiar că fusese nevoie de rezervări & confirmări - la început m-a cam deprimat gândul că în România n-ai putea face asta, însă se vedea limpede că-i un public reactiv şi conaisseur, format în mulţi ani, poate chiar în decenii de lecturi publice în formatul ăsta. Aşa încât îndrăznesc să sper că în 2022, să zicem, lecturile de poezie cu bilet de intrare vor fi o chestiune normală şi la noi.
Foarte bună mi s-a părut tânăra poetă spaniolă Luna Miguel, cu poemele ei puternice şi antisentimentale despre boală - o bună achiziţie pentru un număr viitor din Poesis Internaţional. M-am bucurat să văd că-l ştia bine pe Nichita Stănescu şi cele 11 Elegii, pe care-l iubea însă mai puţin decât îl iubeam eu pe Bolaño - adorat, de altfel, şi de ea (Bolaño şi Alejandra Pizarnik fiind stelele ei fixe). Iar Gonzalvo, amicul Lunăi de la Institutul Cervantes, îl cunoscuse pe Bolaño în ultimii lui ani, aşa că am avut subiect de discuţie pentru toată seara.
Plimbându-mă prin Bruxelles, fireşte că mă gândeam şi la festivalul de poezie de la Sibiu, care urma să înceapă chiar în ziua întoarcerii mele. Încercam să văd ce aş putea spune la lansarea Cerşetorului de cafea, epistolarul hipnotic al lui Emil Brumaru, când am dat nas în nas cu statuia ecvestră din faţa bisericii Sfântul Iacob din Piaţa Regală. Mă rog, mai degrabă nas în coada calului. Care statuie, am aflat cu stupoare, era a lui Godefroy de Bouillon, primul rege al Ţării Sfinte după asediul Ierusalimului din 1099. Aşadar, tot gândindu-mă la poetul Bulion, cum îl alinta un maliţios, dădusem peste regele Bulion - şi, pe deasupra un rege mistic, ceea ce îmi întărea vechea convingere că şi Emil Brumaru e un poet mistic.
Care poet mistic a fost absolut fermecător în seara lui sibiană de la Humanitas - dar asta e deja altă poveste, fireşte.