Drosophila mistică

În 2009, imediat după ce mi-a apărut Monstrul fericit, m-a sunat cineva de la Flying Circus, un pub din Cluj pe care nu-l ştiam. Mi-a explicat că au un proiect, un concurs de poezie de/la beţie, şi că ar vrea să-l numească Drosophila mistică, după numele unui poem de-al meu din volumul tocmai apărut. Şi mă întreba dacă sunt de acord cu asta.

Fireşte că am fost de acord, ba chiar onorat. Era, în fond, un soi de premiu pe care-l primeam de la un juriu mai incoruptibil decât Academia Suedeză. :)

Tot n-am călcat nici până azi în Flying Circus, dar văd că au ajuns la ediţia a patra cu concursul ăsta cu care tare mai empatizez şi la care, într-o viaţă anterioară, zău că aş fi participat. Unde mai pui că, în prezentarea de pe site, mă citează şi aşa de en fanfare: "Drosophila mistică (celebra sintagmă a poetului sibian Radu Vancu)". Pam-pam.

Iată, în fine, şi poemul cu pricina:

Drosophila mistică

Ce ratată afacere și sticla asta cu gin,
ce ratată afacere toată noaptea asta.
Degeaba desface lumina franjuri elegiaci
pe faţa de masă, trecând în zori prin rămășiţele
transparente de Wembley.
Beţia adevărată n-a venit.
Alcoolul amar n-a făcut de data asta nimic pentru mine.

O musculiţă de oţet stă nemișcată de câteva minute
lângă pahar, așteptând-o probabil
pe cea prinsă sub fundul paharului.
Am băut toată noaptea ca să poată două drosophile
să facă pe Tristan și Isolda.
Asta-i toată dragostea pe care mi-o mai poate procura alcoolul.

Dar ca o drosophilă sexy așteaptă și Cami
ca cineva să-i elibereze drosophiloiul ei gras și prost
de sub pahar, ca să poată zbura împreună până departe, în ţara
musculiţelor de vin pocăite și antialcoolice.
Cami știe că la capătul paharelor
cineva va ridica paharul
și beţivul ei va fi liber.
E, totuși, un bun început de zi.