Poesis Internaţional 10. Sumar, copertă, editorial

Găsiţi aici numărul 10 din Poesis Internaţional, la fel de glamoros ca-ntotdeauna. :)

Nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt - iată cuprinsul numărului 10:

* invitat: Sherman Alexie (prezentare, poeme în română)

* portret: Radu Andriescu

* poemul de colecţie: Ileana Mălăncioiu, Pact (în română şi engleză)

* eseuri de Rita Chirian, Józsa István, George Neagoe

* dosar Virgil Mazilescu – 70 (semnează Ion Mureșan, V. Leac, Cristina Ispas, Radu Ianovi)

* colaje de Herta Müller (traduse în românește de Corina Bernic)

* poeme de Cesare Pavese (în italiană şi română), Petri György (în maghiară și română), Nikola Madžirov (în macedoneană și română), Andrei Bodiu (în engleză), Teodora Coman, Ilarie Voronca (în română și bulgară), Ilya Kaminsky (în română), Mariana Marin (în română și italiană), Miroslav Kirin (în română), Nina Jäckle (în germană și română), Lies Van Gasse (în română), Sorin Gherguț, Justyna Fruzinska (în română), W.G. Sebald (în română), Aura Maru, Oana Văsieș, Astrid Alben (în română), Claudiu Komartin

* articole și cronici de Sherman Alexie, Dan-Liviu Boeriu, Daniel Puia-Dumitrescu, Octavian Soviany, Doris Mironescu, Radu Nițescu, Ion Valentin Ceaușescu, Camelia Toma

* proză de Paul Mihalache, O. Nimigean (în maghiară), Luca Dinulescu

* editoriale de Dumitru Păcuraru, Radu Vancu

* evocări Irina Mavrodin, Constanța Buzea, Alexandru George

Reproduc aici editorialul meu, la fel de naiv (dar şi de sentimental) ca-ntotdeauna. 

Fondul Emoţional Internaţional

Zece numere de Poesis Internaţional (dacă-l includem şi pe cel de faţă). Adică peste o mie de pagini de poezie, în vreo douăzeci de limbi. Iată, în limbajul sec al statisticii, bilanţul eforturilor noastre din ultimii doi ani şi jumătate. În aceste zece trimestre, Poesis Internaţional a ramasat practic în paginile sale cam tot atâta poezie câtă au publicat toate editurile care contează la un loc. Şi vorbim aici în primul rând de poezie străină contemporană, adică exact capitolul la care traducerile autohtone, altfel foarte vivace în domeniul prozei, stau cel mai deficitar. Însă, ca toate imponderabilele esenţiale, şi poezia (care, pentru noi, e chiar Imponderabila Esenţială) trece de domeniul statisticii. Subsecvent, portanţa unei reviste de poezie trece dincolo de numărul poemelor şi al poeţilor publicaţi într-însa. Pentru ca o publicaţie să se poată numi „revistă”, iar nu „antologie de poezie”, să spunem, e nevoie de un spirit anume care s-o însufleţească şi să-i facă paginile vibratile. Pentru mine, certitudinea că Poesis Internaţional a reuşit asta a venit, pe lângă aprecierea unor cititori români de top la a căror părere ţin mult, din câteva reacţii entuziaste ale unor scriitori străini altfel suficient de blazaţi pentru a nu se entuziasma uşor. Poate că cel mai bun exemplu în acest sens e acela al poetului german Gerhard Falkner, unul dintre liderii generaţiei lui, foarte vizibil şi la nivel european – ajunge să spun că e unul dintre invitaţii-fanion ai Festivalului Internaţional de Literatură de la Berlin de anul acesta (şi un fel de keynote speaker al acestuia, dacă înţeleg bine). Ei bine, după ce a primit exemplarul din Poesis Internaţional cu versiunea românească a poemelor lui, Falkner mi-a scris un mail realmente inflamat, declarând revista nu doar impressive, ci de-a dreptul magnificent. Şi, ca orice neamţ care se respectă, nici Falkner nu e câtuşi de puţin genul de om care să umble uşor la superlative.

Adunând în jurul revistei noastre, precum pilitura în jurul magnetului, atâtea minunate poeme în atâtea minunate limbi, nu poţi să nu te întrebi de unde vine toată energia asta translingvistică a poeziei. Într-o frază celebră din Să fie binecuvântaţi, extraordinarele lui memorii de centenar contemporan cu toată literatura mare de la suprarealişti încoace (e de altfel primul om care a scris o Istorie a suprarealismului, – şi încă în 1945!), Maurice Nadeau spune că poezia e pentru lumea a treia, acolo unde revoluţiile mai sunt încă nu doar necesare, ci şi posibile. Nadeau vorbeşte în cel mai denotativ sens cu putinţă, subînţelege adică „lumea a treia” în înţelesul social-politic exact al termenului, după cum „revoluţia” în discuţie nu e absolut deloc una metaforică. Nu ţin să-l contrazic, se poate face poezie puternică având drept subiect lumea a treia – îmi vine în minte un poem amplu absolut extraordinar al mexicancei Cristina Rivera-Garza intitulat chiar Tercer mundo, „Lumea a treia” (probabil nu degeaba poeta şi prozatoarea Rivera-Garza e unul dintre scriitorii favoriţi ai lui Carlos Fuentes). Însă înţelesul strict denotativ al frazei lui Nadeau mi se pare prea limitativ, şi aş ţine să nuanţez cumva fraza lui.

Aş spune aşadar că, într-o altfel de înţelegere a poeziei, şi prospera Suedie a anarhistului mainstream Johannes Anyuru, şi zbuciumatul El Salvador al anarhistului martir Roque Dalton sunt deopotrivă lumea a treia – pentru că poezia nu reacţionează atât la subdezvoltarea economică, de fapt, cât mai ales la subdezvoltarea emoţională. Şi, din punctul ăsta de vedere, toată planeta tinde să devină o lume a treia. Allan Bloom constata, în The closing of the American mind, că excluderea umanioarelor din curriculumul liceal şi universitar îi transformă pe americani (şi, de fapt, ne transformă pe toţi) într-un soi de maimuţici hipertehnologizate, de umanoizi lipsiţi de limbajul intersubiectivităţii. Adică de barbari hi-tech. Or, asta e una dintre misiunile fundamentale ale poeziei – retehnologizarea noastră sentimentală. 

Înţeleasă astfel, poezia tinde să devină pentru fragilizatele noastre rezerve de emoţie echivalentul a ceea ce este Fondul Monetar Internaţional pentru finanţe. Iar Poesis Internaţional, putem mărturisi deschis asta după zece apariţii, este unul dintre documentele interne referenţiale ale acestui Fond Emoţional Internaţional. Iar dacă FMI-ul mai dă greş, FEI-ul nu ratează niciodată: recuperează întotdeauna umanitatea din cei care au mai păstrat-o. Mai pe şleau, poezia face din noi oameni. Şi nu dă greş niciodată.