Admiraţia poeţilor. Tertium omnia datur
Aurel Dumitraşcu, tânăr şi minunat poet, îl cunoaşte la 31 iulie 1983 pe Nichita Stănescu (purtaseră deja o frumoasă corespondenţă - A.D. îi scrisese lungi epistole înaripate în săptămânile în care, poate nu întâmplător, avea un picior în ghips); notează în jurnalul lui numit Carnete maro (în curs de apariţie): "Îţi vorbea de poezie, de poeţi. Credea că Mircea Ivănescu e unul din marii noştri poeţi de azi".
Radu Cosaşu, veşnic tânăr şi minunat prozator, notează în quasi-jurnalul Insisificarea la noi pe Boteanu, 1998, p. 178: "Există un interviu memorabil al lui Nichita Stănescu - acordat lui Ion Drăgănoiu - în care el îşi numeşte poeţii preferaţi din jurul lui: Leonid Dimov şi Mircea Ivănescu". N-am găsit interviul, inutil să spun că-l cred întotdeauna pe cuvânt (ba chiar şi pe litere) pe R.C.
Dacă aş fi ţinut jurnal, aş fi notat neîndoios acolo fiecare dată la care Mircea Ivănescu îmi replica invariabil, atunci când mă căzneam să-l conving că e un poet superior lui Nichita Stănescu: "Domnule, suntem prieteni, nu fii ridicol: toţi ştiam foarte bine că Nichita e cel mai bun, scriam şi noi aşa, ştiind că n-avem nici o şansă". (Chiar mai ignorant decât acum, pe atunci nu cunoşteam poeme ale lui Nichita precum Pierderea cunoştinţei prin cunoaştere şi Al meu suflet, Psyhée - care m-au făcut să reconsider situaţia şi să cred că, în ce are el mai bun, ploieşteanul e egalul lui mopete.) De asemenea, aş fi putut nota în jurnalul meu relatarea prozatorului Silviu Guga care, profesor de literatură română fiind, l-a adus pe M.I. în faţa liceenilor şi l-a prezentat drept "cel mai bun poet român în viaţă, mai mare chiar decât Nichita Stănescu". "Cel mai bun"-ul a sărit ca electrocutat, mustrându-l pe Silviu Guga în faţa clasei: "Domnule Guga, eram convins că sunteţi un profesor serios, dar mă tem că realitatea e alta şi că nu-i învăţaţi pe elevi proporţiile juste ale lucrurilor. Adevărul e că eu nici până la gleznă nu-i ajung lui Nichita!".
Aş mai fi putut nota în jurnal că, în fapt, amândoi au simultan dreptate: celălalt e întotdeauna un poet mai mare şi niciunul nu ajunge la glezna celuilalt. În materie de admiraţie poetică, terţul e întotdeauna dat. C-aşa-i în poezie.
of, radu! sper să-ţi aducă moşu'. meriţi.
Pai da, tie-ti da mana sa vorbesti, mosu` are un sac intreg pus deoparte numai pentru tine... :)
Ce fericit e călătorul care tocmai s-a dus-întors la Timişoara cu "Poesii" bine drămuite în tren. Şi-a ajuns într-o casă cu pisică - "un înţelept" - şi-a plecat tot dintr-una.
Veronica, ce poeme ermetice şi sapienţiale sunt comentariile tale... :)
ţi-aş spune cu drag la o cafea cu ce e plin sacul moşului pentru mine, dar evit să fiu vulgară. ţi-aş spune şi ce nu are în sac pentru mine, dar aş fi la fel de.mai bine ne-am juca de-a Moş Radu şi ai posta unul din frumoasele tale poheme pe blog. Cadou pentru cititorii la care nu a ajuns Niculaielaiebucălaie. Nu sunt un spam dar pot deveni dacă nu pui poemul.
Păi dacă e plin cu ce nu zici că e plin, înseamnă că te-aşteaptă un an plin de noroc. :)
Iar poemul totuşi nu l-aş pune, că nu se potrivesc texte patetice şi greoaie de sărbători. Poate mai încolo.
(Dar se înţelege că requestul ăsta al tău mi-a făcut naturelul simţitor şi vanitos să tresară - aşa că-ţi mulţumesc pentru cadoul ăsta venit din inima ta aia bună şi ivănescofilă - deşi "bun" şi "ivănescofil" am impresia că-s sinonime, aşa că am comis ditamai plagiatul.)
frumos!
Chrysallidis: Mulţumesc. :)
Trimiteți un comentariu