Doris Mironescu despre "Sebastian în vis"

A apărut în Bucureştiul cultural o foarte frumoasă cronică a lui Doris Mironescu despre "Sebastian în vis". 

Făcând abstracţie de faptul că-i vorba despre o carte de-a mea, finalul mi se pare de-a dreptul memorabil. Puţini dintre criticii contemporani pot scrie proză critică de asemenea fantezie & inventivitate. Convingeţi-vă singuri (am îngroşat pasajul cu pricina):

"Cu acest poem cuceritor, Radu Vancu ridică miza poeziei proprii. Este, de altfel, o mişcare pe care mai mulţi poeţi au realizat-o în ultimele lor volume, şi i-aş numi aici în primul rând pe Ştefan Manasia şi Vasile Leac. Vancu nu şi-a adus pur şi simplu uneltele poetice într-o arie tematică nouă (câţiva colegi de generaţie o făcuseră deja), ci a încercat să ducă mai departe un parcurs creativ deja meritoriu, să nu renunţe la preocupările anterioare şi mai ales să nu îşi limiteze ambiţiile. A scris o poemă eroicomică în care miza estetică, excelent analizată într-o cronică recentă de Radu Voinescu, nu face decât s-o dubleze pe cea intelectuală, cele două completându-se într-un produs estetic preţios şi neobişnuit: o căutare spirituală spusă ca o poveste pentru copii. Sau, ca să traduc cât mai adecvat impresia de adevăr şi fals, de kitsch şi visceralitate amestecându-se armonios în această carte, aş spune că poemul lui Vancu seamănă cu o potemkiniadă în care mujicii trăiesc şi muncesc cu adevărat în spatele decorului de carton sau cu un balet tematic transparent jucat de brigăzi artistice de amatori din fabrică, dar punând în scenă istoria spiritului după Hegel, revăzută şi adăugită".