O notiţă despre literatura basa

Am fost surprins să văd la Chişinău că tinerii scriitori din atelierul de proză al lui Dumitru Crudu nu realizează prea exact relevanţa lui ca scriitor. Am încercat să le explic cât de norocoşi sunt să poată lucra cu el; cum Mihai Iovănel tocmai scria că "Marius Ianuş este, în ordine cronologică, primul poet cu relevanţă paradigmatică al perioadei postcomuniste", le-am spus că, de data asta, cronicarul de la Cultura are numai pe jumătate dreptate – fără să caut să minimalizez meritele poetice reale ale lui Ianuş, trebuie spus totuşi că, în ordine cronologică, primul poet care impune un alt fel de „eu poetic” (câh, ştiu) în perioada respectivă e Dumitru Crudu, cu falsul dimitrie şi E închis, vă rog nu deranjaţi, ambele din 1994, şi Şase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, din 1996. 

Apoi, un principiu din lingvistica istorică spune că la extremităţile geografice evoluţia lingvistică se petrece mai greu (de aceea portugheza şi româna ar fi conservat mai mult din litera şi spiritul latinei). Spus mai scurt, periferiile ar fi conservatoare. O prejudecată asemănătoare, dar eronată, stipulează că, la extremităţile geografice ale literaturii române, evoluţia se petrece mai lent. Adepţii respectivei prejudecăţi, gândindu-se de pildă la literatura din Basarabia, au impresia că e într-un fel de retard istoric, condamnată la un păşunism naţionalist altfel lăudabil, dar literar compromiţător pentru orice talent – ca în cazul-etalon al lui Grigore Vieru, să spunem. Uită adepţii amintitei prejudecăţi că taman dinspre literatura basarabeană au venit după Revoluţie câţiva dintre cei mai reformatori şi mai vitali scriitori, de la Galaicu-Păun şi Dumitru Crudu până la fraţii Vakulovski şi Ştefan Baştovoi. Plus Iulian Fruntaşu, Mitoş Micleuşanu şi alţi câţiva scriitori care, printre altele, au reuşit un lucru capital – au normalizat limbajul poetic, captiv în saloanele sterilizante ale falsei pudori. Au dat drept de existenţă în literatură tuturor cuvintelor dicţionarului – adică, la urma urmei, au democratizat limbajul poetic. Nu numai ei, dar parcă în primul rând ei. Literatura română le e mult mai îndatorată decât crede.