Hobbitul. Moment publicitar :)
Îmi cer iertare că mă laud chiar aşa de deşănţat, dar m-au bucurat prea tare cuvintele lui Emil Brumaru.
Aşadar, iată ce mi-a scris Hobbitul într-un comentariu la postarea anterioară:
hobbitul, 11 noiembrie 2011, 09:21
Extraordinar poemul din Euphorion, nr. 9-10, 2011, cu acel leitmotiv obsedant:
Ce-ți spune unul dintre morții tăi
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morți,
cînd te lasă inima să-l visezi
Zău că mi-a dat oxigen exact atunci când aveam nevoie de el. (Ce mai încoace-încolo, constat că-i tare plăcut să te lauzi - încep să înţeleg pe dinăuntru sentimentul manelistic al fiinţei. :) )
Dragă Radu, versurile astea nu dau doar unitate unui ciclu de poeme. Pentru mine ele reprezintă și integrarea "amintirilor" într-un alt nivel de realitate. Cel plecat și cel rămas comunică în această realitate mult mai firesc. Nu mai sunt urmăriți, supravegheați de frisonul neantului. Sunt într-adevăr niște versuri minunate.
Şerban, eşti ca de obicei imoral de generos cu mine. :)
Cred că-i minunat acolo, la Cosenza, te invidiez galben şi pentru asta. Se vede treaba că cercetarea academică poate fi nebănuit de poetică. :)
Perfect de acord cu Şerban. Mă regăsesc tare mult în versurile acelea, mai ales că şi eu am foarte rar acest privilegiu de a-l visa pe "cel mai iubit dintre moţi" -tatăl meu...
Nimic nu-i întâmplător, nu?...
Nu, într-adevăr - mai ales în vise, nimic nu-i întâmplător.
M-aş bucura că vă regăsiţi în textele astea - dacă n-aş şti care-i preţul.
Mulţumesc.
Trimiteți un comentariu