Ştefan Manasia, "Motocicleta de lemn"

Am dat un mic semnal despre cartea lui Ştefan Manasia în România literară, nr. 31.
E tare liniştitor când poeţii acestei generaţii, pe care unii dintre seniori o detestă cu voluptate, dau cărţi aşa de adevărate.

Iată textuleţul meu: 

Poezia lui Ştefan Manasia de până la Motocicleta de lemn vine din trei surse teoretic nemiscibile: e vorba, mai întâi, de anarhismul pur şi dur, mai exact de acea variantă a lui numită de poetul clujean (după o ilustră sursă) „etica grunge”; apoi, de spiritul mereu viu (cu toate cadavrele lui delicioase) al suprarealismului – întreaga broderie de stranii şi eclatante imagini psihice (uneori de-a dreptul psihotice) aici îşi găseşte sursa; în fine, discursul acesta anarho-surrealist dezvăluie ochiului răbdător o surprinzătoare dimensiune mistică – fiind obsedată de natura răului, poezia lui Manasia e o variantă de teodicee blazată, încercând nu să justifice răul (pentru că asta nu mai e posibil), ci doar să-i surprindă (perversa? expiatoarea?) relaţie cu frumosul. Hibridul acesta, implauzibil în principiu, la Manasia nu numai că ţine, dar compune un discurs poetic hipnotic şi complicat (cel mai sofisticat din generaţia lui, în orice caz), amintind cumva de acea „tehnicitate intensivă” despre care vorbea un critic în legătură cu poezia lui Mazilescu. Spre lauda lui, Manasia nu alege, în acest al treilea volum, calea ceva mai simplă a pastişării manasianismului, ca să-i zic aşa, ci ţine cu tot dinadinsul să se reinventeze; cele patru cicluri care compun Motocicleta de lemn, şi anume Ceva dinspre umanitate, Antwerpen, Ostroveni. Viaţa şi contactele (o variantă upgradată a poemului din 2003) şi Alevin, complică şi mai mult formula amintită, radicalizând atât anarhismul (mai atent şi mai reactiv la realul imediat, cuprinzând practic totul în plaja lui de observaţie, de la supermarketuri la „ecranul global”), cât şi misticismul – care, în volumul de faţă, nu mai e deloc reprimat ori camuflat, ci ţâşneşte de câteva ori la suprafaţă, ca sângele prin tifon, ultima oară chiar în versurile de final ale poemului Alevin şi ale cărţii: „Sub sorii artificiali / În amiaza bimilenară / După războaiele chimice / După islamizare / Şi reconquista / Când bioroboţii vor fi fugit din hangarele Trustului / După Contact / După pisicile telepat / După planetele-spongier / După invaziile dureroase ca Roentgenul / După nimic / După ce Informaţia / se va fi-ntors / prin membrana / expiatoare / la Dumnezeu”. Motocicleta de lemn e una din cărţile de prim raft nu numai ale douămiismului poetic, ci ale poeziei contemporane în ansamblu. 

Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn, Charmides, Bistriţa, 2011, 107 p.